Prințul Louis, cel mai tânăr membru al familiei regale britanice a participat pentru prima dată la slujba de Crăciun | FOTO

62312951
Instagram

Prinţul Louis, cel mai tânăr din monarhia britanică, a participat, duminică, pentru prima dată la slujba de Crăciun de la Sandringham, alături de fratele şi sora sa, a părinţilor şi bunicilor săi, regele Charles III şi regina consoartă Camilla.

De la sfârşitul anilor 1980, familia regală britanică a sărbătorit Crăciunul la reşedinţa sa din Sandringham. Dar în ultimii doi ani, regina Elizabeth II a decis că vor petrece 25 decembrie la Windsor. 2022 marchează revenirea membrilor coroanei la Sandringham pentru prima dată din 2019, precum şi primul Crăciun fără fostul monarh, care a murit pe 8 septembrie, informează News.ro.

 

Familia Regala a Marii Britanii Crăciun

Liturghia de Crăciun din Biserica Sfânta Maria Magdalena din Sandringham este unul dintre ritualurile esenţiale ale acestor zile.

După cum relatează BBC, curioşii au venit la biserică la primele ore ale dimineţii. Sute de oameni s-au adunat pentru a vedea familia regală îndreptându-se spre biserică, la ora 11.00 (ora locală), apoi plecând 45 de minute mai târziu. Au schimbat apoi câteva cuvinte cu câţiva dintre cei prezenţi în faţa bisericii.

 

Familia Regala a Marii Britanii Crăciun

Prinţul Louis a fost alături de fratele său George (9 ani) şi de sora sa Charlotte (7 ani). La slujbă au participat şi mai mulţi membri ai familiei extinse, inclusiv prinţul Edward, soţia sa Sophie şi copiii lor, precum şi prinţesele Beatrice şi Eugenie, fiicele prinţului Andrew cu Sarah Ferguson.

Absenţe notabile au fost, desigur, Harry şi Meghan. În dezacord cu familia regală de când au renunţat la rolul lor în monarhie în 2020, aceştia au făcut câteva noi dezvăluiri neplăcute pentru coroană în seria lor de documentare „Harry & Meghan", lansată luna aceasta.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62311870
Ce înseamnă Starlink în războiul cu Rusia: Vicepremierul Ucrainei: „A fost un moment decisiv în supraviețuirea noastră”
Sateliții Starlink au ținut Ucraina online încă de la începutul invaziei ruse, pentru că, imediat, atacatorii au urmărit distrugerea rețelei de comunicații celulare și fixe de internet.
62307931
De Crăciun, China a desfășurat 71 de avioane de luptă în jurul Taiwanului, acuză Taipeiul
China a desfăşurat 71 de avioane de luptă - inclusiv 60 de avioane de vânătoare -, în cadrul unor manevre militare, în weekendul Crăciunului, în jurul Taiwanului, anunţă luni Ministerul taiwanez al Apărării, relatează AFP.
62312937
Kremlin: Vizita lui Zelenski la Washington nu a arătat deloc „dorinţa de a asculta Rusia”
Kremlinul a susţinut joi că vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Statele Unite nu a ilustrat deloc ''dorinţa de a asculta Rusia'' şi că Washingtonul duce în Ucraina ''un război indirect de facto'' împotriva Moscovei, relatează AFP şi Reute