Primul lot de vaccin experimental pentru Ebola a fost trimis in Africa. OMS: "Situatia ramane extrem de ingrijoratoare"

61591320

Primul lot de vaccin experimental pentru Ebola a fost trimis spre Liberia, a anuntat un purtator de cuvant al companiei britanice GlaxoSmithKline (GSK), care a produs vaccinul impreuna cu Institutul National de Sanătate din SUA.

Alte vaccinuri, de la Merck si NewLink vor fi de asemenea testate, informeaza CNN. "Expedierea vaccinului experimental este o mare realizare si arata ca ramanem concentrati pe dezvoltarea vaccinului potrivit contra Ebola", a afirmat medicul Moncef Sloui, director al GSK.

Printre primii care vor primi vaccinul sunt angajatii din sistemul medical care ingrijesc pacientii infectati cu Ebola.

Vaccinul a fost testat pe 200 de voluntari sanatosi din Marea Britanie, SUA, Mali si Elvetia, dar testul adevarat va veni atunci cand va fi utilizat in tarile afectate.

Alte vaccinuri contra Ebola sunt in curs de testare de companii din SUA si Rusia.

OMS: Situatia epidemiei de Ebola ramane "extrem de ingrijoratoare" in Africa de Vest

Situatia epidemiei de Ebola ramane "extrem de ingrijoratoare" in Africa de Vest, in pofida unei scaderi a numarului de persoane infectate cu acest virus, a avertizat, vineri, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), care solicita cresterea sprijinului financiar pentru eradicarea bolii, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

"Problema o constituie resursele financiare si umane", a declarat, la Geneva, Bruce Aylward, seful de operatiuni Ebola pentru OMS, care a avertizat ca sezonul ploios risca sa complice lupta impotriva eradicarii bolii.

"Observam o scadere a noilor cazuri si, in acelasi timp, a contributiilor", s-a alarmat Aylward, care a semnalat ca OMS are nevoie de 350 de milioane de dolari (312 milioane de euro) pentru a-si continua programele in umatoarele sase luni.

"Nu vom mai avea bani la mijlocul lui februarie", a adaugat el, precizand ca, "in cel mai bun scenariu", epidemia poate fi tinuta complet sub control in trei sau patru luni.

De asemenea, OMS a estimat ca are nevoie de inca 300 de persoane pentru a-si completa stafful medical in cele 63 de districte infectate din Sierra Leone, Guineea si Liberia.

"Nu suntem definitiv" feriti de recrudescenta epidemiei la nivel global, a insistat Aylward.

"Inca ne aflam intr-o situatie extrem de ingrijoratoare, indeosebi acum (...), in timp ce ne apropiem de sezonul ploios", care va dura pe parcursul lunilor aprilie si mai, a subliniat el.

In total, 8.668 de persoane contaminate cu virusul Ebola de la aparitia sa in decembrie 2013 au decedat pana la 19 ianuarie, majoritatea in Africa de Vest, conform ultimului bilant furnizat de OMS. Alte 21.759 de persoane sunt contaminate cu acest virus.

Numarul cazurilor noi "continua sa se diminueze in Guineea, Liberia si in Sierra Leone", a subliniat, miercuri, OMS, apreciind ca declinul este radical, indeosebi in Liberia, unde doar opt noi cazuri de contaminare cu Ebola au fost inregistrate saptamana trecuta, fata de 300 de noi cazuri pe saptamana constatate in august si in septembrie 2014.

Doctorul Aylward a salutat in acest context "interesul fantastic" al autoritatilor africane si "preocuparea extrem de mare", in special, a presedintilor Johnson (Liberia) si Koroma (Sierra Leone)".


 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61625856
Barbat inchis pe nedrept in SUA, eliberat dupa aproape 40 de ani. Dovezile care l-au achitat de uciderea a doua femei

Un barbat care a fost condamnat in 1976 pentru doua crime a fost eliberat vineri, dupa ce si-a petrecut mai mult de jumatate din viata intr-o inchisoare din Carolina de Nord.

61625841
Criza in Ucraina. 20 de oameni au murit intr-un atac cu rachete GRAD, in Mariupol. Separatistii prorusi si-au asumat actiunea

Bilantul atacului cu rachete Grad din orasul ucrainean Mariupol a ajuns la 20 de morti, anunta seful Politiei locale, Viaceslav Abroschin, in timp ce Administratia de la Kiev a cerut convocarea de urgenta a Consiliului de Securitate ONU.

61622464
"Vorbiti mai mult unii cu altii". Ce spune Papa Francisc despre telefoanele mobile si social media

Papa Francisc indeamna oamenii sa lase pe planul doi telefoanele si internetul si sa vorbeasca mai mult unii cu altii.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.