Primul general care îl recunoaşte ca preşedinte al Venezuelei pe Juan Guaido

62019113
Agerpres

Un general venezuelean, Francisco Yanez, s-a desolidarizat sâmbătă de preşedintele Nicolas Maduro şi l-a recunoscut ca şef al statului pe liderul opoziţiei, Juan Guaido, transmite agenţia dpa, potrivit Agerpres.

Într-o înregistrare video transmisă pe Twitter, Yanez i-a îndemnat pe ceilalţi membri ai armatei să dezerteze şi a chemat populaţia să se alăture protestelor de sâmbătă împotriva lui Maduro.

După acest anunţ, comandantul forţelor aeriene venezuelene, Pedro Alberto Juliac Lartiguez, l-a acuzat pe Yanez de trădare şi corupţie, susţinând că acesta din urmă nu are soldaţi în subordinea sa, fiind însărcinat doar cu planificarea strategică.

Francisco Yanez este primul ofiţer de rang înalt care-l recunoaşte ca preşedinte pe Juan Guaido, liderul Adunării Naţionale venezuelene ce s-a autoproclamat preşedinte interimar pe 23 ianuarie şi a fost recunoscut imediat în această funcţie de preşedintele SUA, Donald Trump, precum şi de mai multe state latino-americane.

Cât despre poziţia Uniunii Europene, aceasta nu a ajuns la un consens asupra unei poziţii comune privind recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, mai ales din cauza opoziţiei Italiei şi a Greciei, potrivit agenţiei EFE. Totuşi, într-o în rezoluţie votată joi la Bruxelles, Parlamentul European l-a recunoscut pe opozantul Juan Guaido drept "preşedinte interimar legitim" al Venezuelei şi le-a cerut tuturor ţărilor Uniunii Europene să facă acelaşi lucru pentru ca blocul comunitar să adopte o"poziţie fermă şi unită".

În schimb, Maduro este susţinut deschis de Rusia, care consideră că recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte interimar legitim al Venezuelei reprezintă o încălcare a dreptului internaţional.

''Nici preşedintele SUA, nici Departamentul de Stat, nici Parlamentul European nu pot impune venezuelenilor un alt lider, inclusiv prin recunoaşterea autoproclamatului Guaido'', a declarat Leonid Sluţki, şeful comitetului pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat, care a comparat ceea ce se întâmplă în prezent în Venezuela cu cele petrecute în Iugoslavia, Irak, Libia, Siria sau Ucraina.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62019102
50 de mumii descoperite într-un mormânt faraonic în Egipt. Imagini din catacombe

Cincizeci de mumii vechi de peste 2.000 de ani au fost descoperite de arheologi egipteni într-un mormânt faraonic, în Miny, la sud de Cairo.

62019070
„Acqua alta” în Veneția. Toate străzile și localurile din oraș au fost inundate

Sâmbătă dimineaţă, locuitorii şi turiştii s-au trezit într-o Veneţie inundată. Este efectul creşterii nivelului apei în lagună la cota 1 metru şi 13 centimetri peste medie.

62019051
Descoperire uimitoare în bagajul de mână al unui călător, într-un aeroport din India. VIDEO

Un bărbat care transporta un pui de leopard, de doar o lună, într-un bagaj de mână, a fost prins pe aeroportul din Madras, în sudul Indiei, conform unui anunţ făcut de autorităţi sâmbătă, transmite AFP, conform Agerpres.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit a atacat o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.