Primele imagini cu profesoara împușcată de copilul de șase ani în școala din Virginia. Femeia este în stare gravă

62315378
Facebook.com

Abby Zwerner este profesoara care a fost împușcată în sala de clasă de la Richneck Elemtary School din Virginia, în jurul orei 14:00, vineri, potrivit DailyMail.com.

Femeia preda elevilor din clasa întâi, când un băiat de șase ani a împușcat-o în piept. În momentul atacului, rănită, profesoara în vârstă de 25 de ani i-a îndemnat pe elevi să se adăpostească.

Un părinte a povestit că propriul copil se afla în clasă atunci când profesoara a fost împușcată.

„Fiul meu nu a văzut ce s-a întâmplat, a auzit împușcătura și când s-a întors, a văzut-o pe domnișoara Zwerner pe podea”, a declarat el.

„Este o profesoară extraordinară, atât de dedicată. Fiul meu o iubește absolut și suntem devastați de ceea ce s-a întâmplat. Cu toții ne gândim la ea și sperăm că se va face bine în curând”, a mai adăugat bărbatul.

Femeia a fost transportată de urgență la spital pentru operație. Oficialii au declarat că ea a fost rănită grav și că momentan nu exista informații privind evoluția stării sale de sănătate.

Autorul atacului a intrat într-o „altercație” cu profesoara înainte de a o împușca, potrivit poliției.

El a fost arestat astăzi, 7 ianuarie 2023.

Momentan nu se știe cum a intrat elevul în posesia armei.

Pe de altă parte, bunica unuia dintre elevi a declarat că un băiat a adus gloanțe la școală și a spus că se gândește să aducă și o armă, cu o săptămână înainte de atac. Totuși, nu este clar dacă este vorba despre același copil care a împușcat-o pe profesoară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62315376
Român găsit mort pe o plajă din străinătate. „Era supărat că mama lui e în spital, în Italia”
Trupul neînsuflețit al unui bărbat român a fost găsit miercuri, 4 ianuarie 2023, în Norderney, una dintre Insulele frizone orientale în Marea Nordului, ce aparține de landul Saxonia Inferioară din Germania, scrie Rotalianul.com.
62308668
Putin laudă Biserica Ortodoxă Rusă pentru sprijinirea forţelor Moscovei care luptă în Ucraina
Vladimir Putin a lăudat sâmbătă Biserica Ortodoxă Rusă pentru sprijinirea forţelor Moscovei care luptă în Ucraina, într-un mesaj de Crăciunul ortodox pe stil vechi conceput pentru a aduna oamenii în spatele viziunii sale despre Rusia modernă. 
62310300
Șase jurnaliști din Sudanul de Sud au fost arestați după înregistrarea video cu președintele care urinează pe el
Șase jurnaliști au fost reținuți de forțele de securitate din Sudan de Sud, din cauza filmărilor virale cu președintele acestei țări, care a urinat pe el la un eveniment oficial, arată o organizație pentru libertatea presei.