Riposta concreta a Rusiei la scutul de la Deveselu. Rachete care pot transporta incarcaturi nucleare, trimise la Kaliningrad

61838713

Un sistem de rachete ce poate transporta inclusiv incarcaturi nucleare ar putea fi amplasat in enclava ruseasca dintre Lituania si Polonia.

Rusia transporta rachete balistice in enclava Kaliningrad, a confirmat vineri pentru Reuters un oficial american din domeniul informatiilor. Potrivit unor oficiali din Estonia, ar fi vorba de rachete Iskander-M, cu raza de actiune de 500 de kilometri, care pot transporta si focoase nucleare.

Sistemul Iskander-M este format din doua tipuri de rachete, balistice si de croaziera, fiind conceput pentru distrugerea lansatoarelor de rachete multiple ale inamicului, rachetelor antiracheta si de aparare antiaeriana, avioanelor si elicopterelor pe aeroporturi militare, posturilor de comanda si infrastructurilor.In prezent, in aceasta enclava se afla o brigada de rachete Tocika-U, cu raza mai scurta de actiune si care nu pot transporta incarcaturi nucleare.

Citeste si: Rusia, raspuns la cresterea prezentei NATO. Putin vrea sa-si intareasca Flota din Marea Baltica si rachete in Kaliningrad

rachete Iskander-M

Motivele Rusiei pentru deplasarea rachetelor "ar putea fi inofensive", a declarat agentiei Reuters oficialul american, sub rezerva anonimatului. El a adaugat ca Rusia "a deplasat un sistem similar de rachete in Kaliningrad in 2014 pentru un exercitiu militar. Ar putea fi si un gest politic - o demonstratie de forta - pentru a-si exprima nemultumirea fata de NATO".

Marko Mihkelson, presedintele comisiei de aparare din Parlamentul Estoniei, a declarat pentru agentia locala ERR ca rusii incearca sa aduca sistemul de rachete Iskander-M in secret, cu ajutorul unei nave civile.  „Trebuie sa ramanem calmi si sa tratam astfel de incidente ca pe o tentativa de santaj”, a spus Mihkelson.

Kaliningrad, teritoriu rusesc de la Marea Baltica, nu are legatura terestra directa cu restul Rusiei, fiind situat intre Lituania si Polonia (vezi harta).

harta Kalinigrad

Seful Statului Major din Estonia a declarat, la randul sau, ca Rusia „vrea sa controleze Marea Baltica la fel cum controleaza Marea Neagra”. Iar premierul Taavi Rõivas a calificat informatiile drept „alarmante” si a cerut din nou o prezenta militara sporita a NATO in tarile baltice si in Polonia

Vladimir Putin la Kaliningrad

In ultimii ani, Rusia a amenintat constant ca va instala un astfel de sistem de rachete in Kaliningrad in replica la activarea sistemelor americane anti-racheta in Romania si Polonia – insa data anuntata pentru aceasta manevra fusese era 2019. Inca din 2011, Kremlinul avertiza ca, in cazul activarii scutului de la Deveselu " va instala in vestul si in sudul tarii sisteme ofensive moderne care vor garanta distrugerea instalatiilor europene antiracheta montate de Statele Unite. Una din aceste masuri va fi instalarea unui sistem de rachete Iskander in regiunea Kaliningrad", declara Dmitri Medvedev, pe atunci presedinte.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61838823
Uraganul Matthew a fost retrogradat la "furtuna de categoria I", insa continua sa faca ravagii. "Suntem cu totii speriati"

Uraganul Matthew continua sa faca ravagii in Statele Unite, desi a fost retrogradat la "furtuna de categoria I". Uraganul a facut aproape 900 de victime in Haiti.

61838686
A uimit internetul cu fotografiile sale spectaculoase din New York. Moartea stupida de care a avut parte tanarul de 25 de ani

Cu 110 mii de urmaritori pe Instagram, Christopher Serrano, un fotograf in varsta de 25 de ani caruia ii placea sa se joace cu primejdia avea internetul la picioare. Miercuri a avut parte de o moarte stupida.

61838496
Parlamentul polonez a respins legea care interzicea complet avortul, dupa ce sute de mii de femei au protestat in toata tara

Parlamentul polonez a respins, joi seara, cu o majoritate covarsitoare propunerea de lege care, practic, interzicea complet avortul.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.