Preţurile la energie continuă să crească în Europa, cotațiile sunt de peste 10 ori mai mari decât de obicei

62274742
Shutterstock

Preţurile de referinţă la energie în Europa şi-au continuat miercuri tendinţa de creştere, după ce Rusia a redus şi mai mult livrările de gaze spre continent, ceea ce creează un risc pentru economia europeană, transmite Bloomberg.

 

Grupul rus Gazprom a redus miercuri, "din motive tehnice", furnizarea de gaze către Germania prin conducta Nord Stream, până la 20% din capacitate.

În replică, cotaţiile de referinţă la gaze naturale au crescut cu până la 14% şi în prezent sunt de 10 ori peste nivelul obişnuit în această perioadă a anului. Creşterea preţurilor la gaze afectează producţia industrială a Europei, majorează facturile la utilităţi ale gospodăriilor şi duce inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.

Scumpirea gazelor naturale se reflectă şi pe piaţa de electricitate, unde cotaţiile futures din Germania au atins miercuri un nivel fără precedent.

"Suntem într-o situaţie în care gazul este acum o componentă a politicii externe a Rusiei şi, posibil, o componentă a strategiei sale de război", a declarat miercuri Klaus Mueller, preşedintele Autorităţii germane de reglementare, Bundesnetzagentur.

Europa se pregătește pentru o perioadă și mai dificilă

În jurul orei 9:46 a.m., la hub-ul de gaze de la Amsterdam, cotaţiile futures cu livrare în luna următoare, un indicator de referinţă pentru piaţa europeană, erau în creştere cu 11%, până la 222 de euro pentru un Megawatt oră, în condiţiile în care au crescut pentru a şasea zi consecutiv. Cotaţiile futures la energie electrică pe piaţa din Germania au crescut şi ele pentru a cincea zi consecutiv, în cazul contractului cu livrare peste un an fiind înregistrat un avans de 2,8%, până la 385 euro pentru un Megawatt oră.

"Pieţele futures rămân foarte volatile. Incertitudinile de pe piaţa de gaze continuă să fie un factor care influenţează preţurile pe piaţa de energie electrică", spune Fabian Roenningen, analist la Rystad Energy.

Europa se pregăteşte pentru o perioadă şi mai dificilă în viitor, în condiţiile în care continentul este încă puternic dependent de gazele ruseşti. Obiectivul UE de a umple depozitele de gaze până la 85% înainte de venirea iernii depinde de reducerea consumului cu 15%, conform unui plan aprobat marţi de miniştrii europeni ai Energiei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Zeci de persoane ucise de fulger în opt districte din India, în doar 24 de ore

Douăzeci de persoane au fost ucise de fulgere în opt districte din statul Bihar, din estul Indiei, în doar 24 de ore, potrivit BBC, citat de News.

O fată de 12 ani cu răni grave a mers un kilometru și jumătate pentru a cere ajutor, după ce tatăl i-a omorât sora

O fată de 12 ani, rănită, din Florida, a reușit să meargă un kilometru și jumătate până la un restaurant McDonald's pentru a cere ajutor după ce tatăl i-a omorât sora mai mică.

Soți octogenari, morți într-un loc turistic popular pe Instagram

Două persoane, în vârstă de 70 și resprectiv 80 de ani, și-au pierdut viața după ce au alunecat de pe stâncile cunoscute pe Instagram drept „rocile colorate în roz”.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.