Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat invitaţia omologului său de a vizita în curând Vietnamul

62394858
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat invitaţia omologului său vietnamez Vo Van Thuong de a vizita în curând Vietnamul, în timpul unei întâlniri între cei doi marţi pe marginea Forumului Noile Drumuri ale Mătăsii de la Beijing.

Vietnamul rămâne unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai Rusiei în Asia, cu legături dezvoltate în timpul erei sovietice, iar Hanoiul este un cumpărător major de arme ruseşti, au informat media de stat vietnameze, citate miercuri de Reuters.

Preşedintele Vietnamului l-a invitat pe liderul de la Kremlin să viziteze "în curând" ţara şi "Putin a acceptat bucuros invitaţia", a informat marţi seară Vietnam News Agency (VNA), agenţia oficială de presă de stat.

Cei doi lideri s-au întâlnit marţi, în prima zi a forumului de la Beijing, unde reprezentanţi din peste 130 de ţări s-au adunat pentru a-l asculta pe preşedintele Chinei, Xi Jinping, explicându-şi viziunea pentru următoarea fază a politicii sale de construire a infrastructurii globale şi reţelelor energetice.

Vizita la Beijing a fost cea de-a doua călătorie cunoscută a lui Putin în străinătate de când Curtea Penală Internaţională (CPI) din Haga a emis un mandat de arestare pe numele său în martie. La începutul acestei luni, el a vizitat Kârgâzstanul, o fostă republică sovietică.

La fel ca China şi Kârgâzstan, Vietnamul nu este membru al CPI.

"Vietnamul a considerat întotdeauna Rusia unul dintre cei mai importanţi parteneri ai săi", i-a spus Thuong lui Putin, care s-a dus deplasat ultima dată în Vietnam în 2017.

Cei doi au convenit să aprofundeze cooperarea în mai multe sectoare, inclusiv comerţ, securitate şi apărare, potrivit presei de stat vietnameze.

Se estimează că 80% din arsenalul Vietnamului este alcătuit din arme şi echipamente furnizate de Moscova, iar cele două ţări discută posibile noi acorduri legate de arme.

Hanoiul este de asemenea în discuţii cu alte ţări, inclusiv cu Statele Unite, cu privire la posibile livrări de arme.

Ambasada Rusiei la Hanoi nu a răspuns imediat unei solicitări de a face comentarii, notează Reuters.

Această ţară din Asia de Sud-Est duce o politică echilibrată. Luna trecută, Vietnamul a îmbunătăţit relaţiile cu Statele Unite în timpul unei vizite la Hanoi a lui Joe Biden. Vietnamul se pregăteşte de asemenea posibil să îl primească pe preşedintele chinez Xi Jinping în cursul acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62395040
Viktor Orban s-a întâlnit cu Putin în China: ”Este crucial pentru Europa!”. Ce i-a spus președintele rus FOTO & VIDEO

Viktor Orban s-a întâlnit marți la Beijing cu Vladimir Putin, căruia i-a spus că statul maghiar nu a căutat niciodată o confruntare cu Rusia, în timp ce liderul de la Kremlin s-a arătat bucuros de colaborarea cu țara UE Ungaria.  

62394853
Europa este în continuare în alertă după atacurile din Belgia și Franța. Macron anunță o creștere a terorismului Islamist

Europa continuă să fie în alertă după atacurile din ultimele zile când un profesor a fost ucis în Franța, iar doi turiști suedezi au fost împușcați la Bruxelles.

62395039
Ken McCallum, șeful MI5: „Conflictul din Fâşia Gaza ar putea inspira comiterea de acte teroriste în Marea Britanie”

Conflictul din Fâşia Gaza ar putea inspira comiterea de acte teroriste în Marea Britanie, a declarat şeful serviciului britanic de contrainformaţii şi securitate internă MI5, Ken McCallum, relatează dpa.

 

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.