Ati vorbit despre 5 domenii prioritare pentru anul 2026, dar nu ați menționat nimic despre regiunea transnistreană. De ce nu se regăsește acest subiect pe agendă și ce vă propuneți să realizați în acest an pentru ”a apropia mai mult cele două maluri”? - au fost întrebările unei jurnaliste aflată la conferința de presă organizată în Chișinău.

Președintele Maia Sandu a răspuns, precizând faptul că atribuțiile sale în calitate de șef de stat sunt limitate când vine vorba de politica externă a țării, planurile de ”acțiune” urmând să fie puse la punct de Guvern.

În plus, a mai precizat Maia Sandu, ”principalul obstacol” este faptul că Rusia refuză să își retragă trupele militare din zona Transnistriei, iar Republica Moldova vrea să rezolve această problemă pe cale ”pașnică”.

Președintele moldovean a promis că ”în următoarele luni o să auzim mai multe detalii de la Guvern pe acest lucru”.

Deci, pe subiectul rezolvării conflictului transnistrean, bineînțeles că eforturile vor continua. Așa cum am spus de nenumărate ori, principalul obstacol pentru ca să avansăm în acest proces este prezența ilegală a trupelor ruse. Și, pentru această problemă, la moment nu avem o soluție. Insistăm pe rezolvarea pașnică a conflictului. În același timp, este clar că Federația Rusă nu vrea să-și retragă trupele care, repet, staționează ilegal pe teritoriul țării noastre. 

Între timp încercăm să abordăm, sau Guvernul, mai bine zis, încearcă să abordeze alte elemente de reintegrare, pe partea economică, pe partea socială și cred că în următoarele luni o să auzim mai multe detalii de la Guvern pe acest lucru. Este un subiect important pentru noi toți, dar nu este un domeniu unde Președinția poate să facă lucrurile de una singură, pornind la împuternicirile președintelui.” - a declarat Maia Sandu.

După conflictul din 1992, Rusia a staționat un număr mare de soldați în Transnistria, în sprijinul regiunii care își proclamase independența față de R. Moldova. De atunci, prezența militară rusă s-a redus considerabil.

În prezent, se estimează că ar exista circa 1.500 de militari, majoritatea fiind însă localnici, doar câțiva provenind efectiv din Federația Rusă, potrivit Agerpres, care citează Deschide.md.

Cea mai mare parte a contingentului rus din Transnistria are ca obiectiv paza depozitului de armament sovietic din regiune (Cobasna). Chișinăul a cerut în repetate rânduri retragerea acestor trupe, considerând staționarea lor o încălcare a suveranității naționale.