Premierul Poloniei îl atacă pe Emmanuel Macron: ”Se îndreaptă, într-o viziune mioapă, către China”

62305221
Twitter

Premierul polonez Mateusz Morawiecki deplânge atitudinea ”mioapă” a Uniunii Europene (UE) faţă de China, făcând aluzie la o vizită de stat în această ţară a preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează AFP, potrivit News.ro.

 

”Ei se îndreaptă, într-o viziune mioapă, către China, pentru a putea vinde produse europene cu preţul unui uriaş cost geopolitic, crescându-ne dependenţa faţă de China, în loc să o scadă”, denunţă şeful Guvernului de la Varşovia într-un discurs, la Washington.

În cadrul vizitei sale în Statele Unite, el a fost primit de către vicepreşedinta Kamala Harris.

”Voi nu puteţi apăra Ucraina azi, şi mâine spunând că Taiwanul nu este treaba voastră”, a tunat el, la Centrul de Cercetare Atlantic Council, parafrazându-l astfel pe şeful statului francez Emmanuel Macron fără să-l numească.

”Cred, Doamne fereşte, că, dacă cade Ucraina, dacă este cucerită Ucraina, în ziua următoare China ar putea ataca - poate ataca - Taiwanul”, a declarat el.

Emmanuel Macron a provocat un val de indignare la sfârşitul vizitei sale de stat în China, săptămâna trecută, după ce a spus că Uniunea Europeană nu ar trebui să se alinieze în mod automat Statelor Unite sau Chinei în cazul unui conflict în Taiwan.

Premierul polonez a atacat conceptul autonomiei strategice a UE, făcând tot o aluzie la declaraţiile preşedintelui francez.

”Autonomia europeană e şic, nu? Dar asta înseamnă schimbarea centrului gravitaţiei europene către China şi ruperea legăturilor cu Statelor Unite”, a apreciat el.

”Eu nu prea reuşesc să înţeleg conceptul autonomiei strategice, dacă asta înseamnă, de facto, să-ţi tragi un glonţ în picior”, a declarat el, evocând o ”greşeală dramtică”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62339499
Scriitoarea de romane polițiste Anne Perry a murit. În adolescență a ucis-o pe mama prietenei ei cu o cărămidă

Scriitoarea de romane poliţiste Anne Perry, încarcerată în adolescenţă pentru că a ucis-o pe mama prietenei ei, a murit la vârsta de 84 de ani, a confirmat agenţia care o reprezenta.

62332291
Germania aprobă cererea Poloniei de a trimite Ucrainei 5 avioane MiG-29 din perioada Războiului Rece

Germania și-a dat permisiunea ca fostele avioane de luptă est-germane MiG să fie trimise în Ucraina. Aprobarea rapidă vine la doar câteva ore după ce Berlinul a declarat că a primit cererea, scrie DW.com.

62339487
O femeie a fost strangulată cu o cămașă și apoi zidită sub o scară din beton. Tânăra plecase să-și viziteze bunicul

O femeie în vârstă de 25 de ani din Brazilia a fost strangulată cu o cămașă, apoi zidită sub o scară de beton de un individ, muncitor în construcții.

Recomandări
Luca niculescu ministri guvern id293493 inquam photos octav ganea
ANALIZĂ. De ce a acceptat Luca Niculescu un „guvern PSDan” cu miniștri controversați, precum Marian Neacșu sau Radu Oprea

Profesorul și politologul Cristian Preda este de părere că Luca Niculescu a fost nevoit să accepte toate propunerile PSD de miniștri, pentru că acest guvern era singura cale de a evita alegerile anticipate, pe care nici președintele nu și le dorea.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.