Poporul pe front, aleșii pe plajă. Cum se duc pe furiș parlamentarii ucraineni în vacanțe de lux în Maldive sau Italia

62480188
Shutterstock

Mai mulți parlamentari ucraineni au fost prinși în timp ce foloseau pretextul unor călătorii oficiale pentru a se răsfăța, în realitate, cu o vacanță de lux în Italia, Maldive sau Thailanda.

 

Deputatul ucrainean Oleh Meidych, care reprezintă partidul Batkivshchyna (Patria, a fostului premier Iulia Timoșenko), este investigat pentru că ar fi folosit călătorii oficiale ca acoperire pentru vacanțe personale în Italia, dezvăluie publicația ucraineană de investigații Slidstvo.Info, citând documente din instanțe.

Slidstvo.Info și-a dobândit o reputație solidă ca site independent de anchete, specializat, printre altele, în deconspirarea inamicilor ruși din Ucraina. Datorită dezvăluirilor sale cu privire la corupția din Ucraina răvășită de război a ajuns să fie, de altfel, filată și hărțuită de puternicul serviciu de informații al Armatei ucrainene

Astfel, în timp ce deputatul Oleh Meidych ar fi trebuit să facă afaceri oficiale în numele Ucrainei în Belgia și Lituania, el a vizitat în schimb Italia împreună cu soția sa.

Oleh Meidych, 53 de ani, este prim-vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru politică agricolă și funciară. În primăvara și vara anului 2023, Meidych a primit permisiunea oficială de la Rada Supremă de a călători în străinătate în interes de serviciu. Cu toate acestea, se pare că s-ar putea să fi folosit aceste oportunități pentru concedii de lux în Italia.

Detaliile acestor călătorii au fost descoperite în timpul unei investigații preliminare efectuate de Biroul de Investigații de Stat (SBI). Meidych este suspectat că ar fi falsificat documente oficiale legate de aceste călătorii.

Potrivit investigației, Meidych a părăsit Ucraina de două ori: din 27 aprilie până în 5 mai 2023 și din nou din 17 iulie până în 27 iulie 2023. De fiecare dată, călătoria sa a fost autorizată de către Rada Supremă, dar el a depășit durata misiunilor sale oficiale.

Deputatul a primit aprobări pentru vizite de lucru în Belgia și Lituania, dar nici nu a călcat în aceste țări

În baza ordinului Președintelui Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuc, din 19 aprilie 2023, deputatul Oleh Meidych trebuia să se întoarcă din deplasarea în interes de serviciu în Belgia pe data de 1 mai, dar el a revenit în țară pe 5 mai.

Deputatul Meidych fusese atunci autorizat să viziteze Bruxelles, ca parte a unui proiect privind instituțiile instituționale și reforme politice pentru agricultura la scară mică.

Ulterior, deputatul Meidych a mai călătorit o dată în străinătate în iulie 2023. Deși călătoria de afaceri trebuia să dureze cinci zile, parlamentarul stat în străinătate timp de zece zile.

Președintele Radei Supreme și-a trimis cu acea ocazie subalternii în Lituania, unde trebuia să se întâlnească cu membrii Seimas și cu oficiali de rang înalt ai Republicii Lituania.

Potrivit documentelor analizate de Slidstvo.Info, Meidych nu a vizitat însă nici Belgia, nici Lituania, conform programului. În schimb, a fost în Italia. Surse au informat Slidstvo.Info că Meidych a aterizat la Bologna pe 28 aprilie 2023 și a plecat din Milano pe 5 mai 2023.

Soția lui Meidych, Tetiana, l-a însoțit în ambele călătorii. Ea a ajuns și la Bologna pe 28 aprilie și a părăsit țara pe 5 mai, dar separat de soțul ei – prin aeroportul Bergamo Orio Al Serio, care se află lângă Milano. În timpul celei de-a doua călătorii de afaceri a legiuitorului, pe 26 iulie 2023, Tetiana Meidych a plecat tot din Bergamo Orio Al Serio.

Legea marțială le interzice demnitarilor ucraineni să părăsească țara pentru petrecerea timpului liber

Parlamentarii găsesc o cale de ieșire din orice situație. Interesant este că deseori toate aceste „călătorii de afaceri” sunt în țări cu acces la mare sau ocean”, a declarat Oleksandr Salizhenko, redactor-șef al Mișcării Chesno, o organizație care monitorizează activitatea parlamentarilor ucraineni.

Salizhenko a remarcat că un astfel de comportament dăunează reputației legislativului Ucrainei, în special în timpul războiului.

Și alți parlamentari au fost implicați în scandaluri similare. Yuriy Aristov a fost găsit în vacanță în Maldive în timpul unei călătorii oficiale, iar Mykola Tyshchenko a călătorit în Thailanda, sub același pretext.

Potrivit Decretului prezidențial nr. 27, oficialilor guvernamentali, inclusiv parlamentarilor, le este interzis să călătorească în străinătate pentru petrecerea timpului liber în timpul legii marțiale, ci doar pentru îndatoriri oficiale”, a explicat avocatul Oksana Maksymeniuk.

Astfel de acțiuni induc publicul în eroare, mai ales atunci când majoritatea cetățenilor au restricții de a călători în străinătate. Parlamentarii sunt responsabili în fața alegătorilor lor, iar acest tip de utilizare abuzivă a privilegiilor subminează încrederea publicului”.

Articol recomandat de sport.ro
Gyokeres s-a împăcat după un an cu fosta sa prietenă, de care s-a despărțit dintr-un motiv absurd
Gyokeres s-a împăcat după un an cu fosta sa prietenă, de care s-a despărțit dintr-un motiv absurd
Citește și...
Trump nu vrea să poarte vestă antiglonț, după o nouă tentativă de asasinat. „Ca şi cum aş avea cu 10 kilograme mai mult"

Preşedintele american Donald Trump a mărturisit joi, la cinci zile după ce a supravieţuit unei noi tentative de asasinat la adresa sa, că nu îi surâde ideea de a purta o vestă antiglonţ, despre care spune că nu i-ar avantaja silueta.

Ce a făcut Teheranul la termenul-limită impus de Trump. „Ceasul celor 60 de zile este suspendat"

Teheranul şi-a activat sistemele de apărare antiaeriană împotriva dronelor şi a aeronavelor mici joi seară, în contextul în care se împlinesc vineri 60 de zile de conflict între Iran şi Statele Unite.

Pe lângă Germania, Donald Trump afirmă că ia în considerare reducerea trupelor în Italia şi Spania

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că ia în considerare reducerea numărului de forţe armate americane staţionate în Italia şi Spania din cauza poziţiei acestor ţări în războiul cu Iranul, informează vineri AFP.

Recomandări
Donald Trump a dezvăluit negocieri secrete cu Iranul, iar Teheranul a transmis un mesaj dur privind programul nuclear

Donald Trump a transmis că negocierile cu Iranul continuă, în spatele ușilor închise, și că, în afară de el, puțini oficiali din administrație cunosc conținutul discuțiilor.

MApN: Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniţei fluviale cu România. Mesaj RO-Alert, emis în Tulcea

În dimineața zilei de vineri, 1 mai, Federația Rusă a atacat  obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, anunță Ministerul Apărării.

Petrecerile de 1 Mai au început în Vama Veche, dar frigul i-a gonit pe turiști de pe plajă către cluburi și terase încălzite

S-a furat startul petrecerilor de 1 Mai, joi noapte, în Vama Veche. Vremea e mai degrabă de iarnă, așa că tradiționalele întâlniri pe plajă, cu chitara, nu au mai avut loc.