Planul lui Trump a funcționat: Zelenski a cedat. Casa Albă îi cere acum să facă „compromisurile necesare” pentru pace

×
Publicitate

Șoc după șoc pentru Ucraina. Administrația Trump a suspendat ajutorul militar pentru Kiev, ca să-i forțeze mâna liderului ucrainean să accepte planul de pace american indiferent de cât de dezastruoase ar fi condițiile acestuia.

Drept urmare, marți seară, Zelenski a cedat și a scris pe reteaua X că cearta cu Trump din Biroul Oval este regretabilă și că dorește o pace rapidă. De asemenea, este gata să semneze imediat acordul privind mineralele Ucrainei.

În trei ani de război, America - individual, ca țară - a fost principala sursă de ajutor militar pentru Ucraina, furnizând arme, echipamente, instructaj, informații vitale și sprijin financiar.

Luni noapte, în urma unor discuții cu principalii săi consilieri, președintele Trump a decis să suspende sprijinul militar pentru Kiev. Casa Albă așteaptă ca Volodimir Zelelsnki să-și asume public vina pentru colapsul relațiilor dintre cei doi lideri.

Ucraina ar avea suficiente resurse să lupte cel puțin șase luni, în condițiile în care conflictul este într-o măsură tot mai mare unul al roboților și dronelor, iar Ucraina a devenit un lider mondial în acest sector.

Un impas insurmontabil ar crea însă sistarea furnizării de informații și a internetului vital armatei furnizat de Starlink.

Pus cu spatele la zid, în urma cu puțin timp, președintele ucrainean a postat pe rețeaua X un mesaj conciliator adresat Casei Albe. "Nimeni nu vrea pace mai mult decât ucrainenii. Eu și echipa mea suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump ca să încheiem o pace durabilă. În ceea ce privește acordul privind mineralele și garanțiile de securitate, Ucraina este gata să semneze documentul oricând, în orice format convenabil”, a transmis Volodimir Zelenski într-un mesaj vădit disperat.

Luni seara, Donald Trump îl criticase din nou pe Zelenski, de data aceasta pentru că liderul de la Kiev se îndoia că sfârșitul războiului este aproape.

Donald Trump: „Cred doar că ar trebui să fie mai recunoscător, pentru că această țară a fost alături de el la bine și la greu. Le-am oferit mult mai mult decât Europa. Acum, președintele Zelenski a spus că el crede că războiul va continua mult timp. Mai bine să nu aibă dreptate în privința asta. Asta e tot ce spun”.

Dar a continuat cu o amenințare străvezie la adresa lui Zelenski.

Donald Trump: „Poate că cineva nu vrea să ajungă la o înțelegere, iar dacă cineva nu vrea să ajungă la o înțelegere, cred că acea persoană nu va mai fi prin preajmă prea mult timp”.

JD Vance, vicepreședintele SUA: „Cred că Zelenski nu-și dorea încă pace și cred, sincer, că nu este in acel punct nici acum, dar cred că va ajunge acolo în cele din urmă. Trebuie să o facă”.

Mike Waltz, consilier pentru securitate națională: „Ce nu se întâmplă acum, și vrem să se întâmple, este că președintele Zelenski să spună că e gata să facă pașii și compromisurile necesare pentru a pune capăt războiului”.

Reacția Kremlinului

Sunteți gând la gând cu noi, par să exclame responsabilii de la Kremlin când aud declarațiile oficialilor de la Washington.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Încă nu am aflat detalii, dar, dacă această decizie se dovedește a fi adevărată, atunci are potențialul de a împinge Kievul spre un proces de pace. Dacă SUA suspendă aceste livrări de armament, va contribui cel mai bine la obținerea păcii”.

Armand Goșu, analist: „Îi întoarce mâna la spate lui Zelenski. Să accepte deal-ul pe care Trump vrea să-l facă cu Putin. Toți liderii americani îi spun: Nu, oprește războiul, armistițiu, după care o să negociem. Asta a fost și discuția din Biroul Oval, la care Zelenski spune: ne-au mai păcălit rușii de nenumărate ori”.

Antonio Costa, președintele Consiliului European: „Nimeni nu-și dorește pacea mai mult decât ucrainenii. Dar pacea nu e doar un armistițiu care să ofere Rusia timp să-și refacă forțele”.

Însă, în interviul acordat postului Fox News, vicepreședintele Vance i-a acuzat pe liderii europeni de ipocrizie: „Uneori, îi vezi pe liderii europeni umflându-și piepturile în public și declamând cum îl vor susține pe Zelenski încă 10 ani de acum înainte. După care, departe de ochii presei, ne sună și ne spun că situația actuală nu mai poate ține așa, că Zelenski trebuie să se așeze la masa negocierilor”.

De la începutul războiului, Congresul american a aprobat peste 180 de miliarde de dolari în asistență totală pentru Ucraina. Iar "pauza" anunțată de Casa Albă este o suspendare a asistenței aprobate de fosta administrație Biden. Afectează armament și muniție - în valoare de peste un miliard de dolari, care nu au ajuns în Ucraina, inclusiv echipamente militare care erau în tranzit sau în depozite din Polonia. Oricum, Trump nu a aprobat niciun nou ajutor pentru Ucraina, sub autoritatea sa prezidențială.

Pe de altă parte, surse din anturajul lui Trump, citate de presa de peste Ocean, spun că președintele american se grăbește să se vadă cu Putin. Se discută inclusiv ridicarea sancțiunilor americane pentru Rusia. Liderul de la Kremlin ar putea, astfel, să primească tot ce și-a dorit la începutul războiului.

Vladimir Milov, fost ministru adjunct al Energiei din Rusia: „Rusia este foarte epuizată după acești 3 ani de război și nu se putea alege un moment mai nepotrivit pentru a-i face concesii. Putin se confruntă cu un deficit bugetar imens din cauza cheltuielilor militare extraordinare. Practic, guvernul rus a ajuns la fundul sacului, nu poate controla inflația, ca urmare a sancțiunilor occidentale. Iar fabricile militare rusești deja lucrează în trei schimburi, nu pot mari producția mai mult de atât. Ideea e că Putin a atins deja limitele pe diverse planuri și tocmai acum primește acest imens dar de la Trump”.

Armand Goșu, analist: „Noi tremurăm la ce se întâmplă în Ucraina, pentru că Ucraina e lipită de noi, noi avem cea mai mare graniță, cea mai lungă graniță cu Ucraina. Dacă Ucraina pică, noi suntem următoarea țară din meniul lui Putin. România, în momentul ăsta, e în stare de slăbiciune politică, care practic invită Rusia la operațiuni de destabilizare”.

Astfel stând lucrurile, europenii așteaptă cu inima strânsă discursul pe care Donald Trump îl va rosti la noapte în fata Congresului, mai ales că a dat dat de înțeles ca va face anunțuri majore.

Articol recomandat de sport.ro
Inter, depunctată pe final de sezon? Scandalul din Italia poate arunca în aer lupta la titlu
Inter, depunctată pe final de sezon? Scandalul din Italia poate arunca în aer lupta la titlu
Citește și...
Furtuni extreme în Turcia: străzi acoperite de grindină ca după o ninsoare, intervenții cu excavatoare

Furtuni puternice au făcut ravagii în sud-estul Turciei. În orașul Gaziantep, ploile torențiale însoțite de grindină au acoperit complet trotuarele și carosabilul cu gheață de parcă ar fi nins. 

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă

Șase dintre cele mai mari companii de combustibili fosili din lume sunt pe cale să obțină aproape 3.000 de dolari profit în fiecare secundă în acest an, potrivit unui nou raport, citat de CNN.

Detalii tulburătoare: un bărbat acuzat de dublă crimă a căutat pe ChatGPT metode de ascundere a victimelor

Bărbatul acuzat că a ucis doi doctoranzi de la University of South Florida din SUA a întrebat ChatGPT despre cum ar putea pune o persoană într-un sac de gunoi și să o arunce într-un tomberon, potrivit unui document depus în instanță, scrie NBC News.

Recomandări
PSD și AUR au anunțat că au început demersurile pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat luni dimineață că formațiunile politice pe care le reprezintă au început demersurile comune pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Aliații lui Orbán se grăbesc să își mute averile din Ungaria cu avioane private. Lista țărilor unde și-ar ascunde miliardele

Înfrângerea lui Viktor Orbán a declanșat o cursă contra cronometru în rândul apropiaților săi, care își mută averile în străinătate. Miliarde de forinți ajung în Emirate, SUA și Asia, în timp ce noua putere anunță anchete.

„Pensiile de stat nu vor fi suficiente”, avertizează Comisia Europeană. Românii, îndemnați să investească chiar și 10 euro

Pensiile de stat nu vor fi suficiente pentru a asigura un venit lunar decent viitorilor beneficiari, este avertismentul Comisiei Europene.