Permisul sanitar se extinde în Europa. Ce decizii au luat Italia și Franța

×
Publicitate

Permisul sanitar care atestă vaccinarea, vindecarea de COVID ori un test negativ recent se extinde în Europa.

De vineri, este cerut în Italia, iar în Franța, Curtea Constituţională a validat legea care prevede generalizarea acestui certificat pentru mai toate activitățile, precum şi vaccinarea obligatorie a personalului medical.

De vineri, în Italia, dacă vor să între în restaurante, muzee ori cinematografe, atât localnicii, cât și turiștii trebuie să prezinte certificatul digital COVID.

De la 1 septembrie, așa numitul "permis verde" va fi necesar în Peninsulă și pentru călătoriile cu trenul, avionul ori feribotul. De asemenea, la începutul anului şcolar, profesorii şi studenţii vor trebui să deţină paşaportul sanitar care atestă vaccinarea sau vindecarea de COVID.

Roberto Speranza, Italian Minister of Health: „Suntem ferm deciși să redechidem școlile în siguranță în septembrie, cu prezența fizică. Odată cu nouă lege, este obligatorie prezentarea permisului verde de către toți angajațîi școlii.”

Profesorii italieni nu vor putea lucra dacă nu prezintă acest document, iar după cinci zile de absență nu vor mai fi plățiți.

În urma validării legii respective de către Curtea Constituțională, din 9 august, francezilor li se va cere să arate permisul sanitar pentru activitățîle de zi cu zi: spitale, policlinici, inclusiv cafenele, restaurante sau terase, dar și pentru călătoriile cu trenul sau cursele aeriene interne.

Personalul medical din Franța a primit termen-limită să se vaccineze până pe 15 septembrie.

În Statele Unite, unde rata de infectare este în creștere galopantă, până la 90 de mii de cazuri noi - joi, experții avertizează de zor că periculoasa tulpină Delta va continua să evolueze dacă vaccinarea nu se intensifică.

Dr. Anthony Fauci: "Este un fapt binecunoscut în virusologie că virusurile pot suferi mutățîi doar dacă se reproduc, prin răspândire. Prin vaccinare, blocăm evoluția variantelor care ar putea pune probleme".

Iar tulpina Delta nu este singura sperietoare a virusologilor. Un studiu japonez citat de Deutsche Welle arată că varianta Lambda, detectată inițial în Peru cu un an în urmă, nu este doar mai contagioasă, ci este şi mai rezistentă. Proteina Spike a variantei Lambda poartă trei mutaţii îngrijorătoare, care fac ca anticorpii furnizați de vaccin să neutralizeze mai greu virusul.

Așadar, scutul celor vaccinaţi ori vindecați devine mai fragil. Tulpina Lambda a fost confirmată până acum în 30 de state, mai ales din America de Sud, însă au fost semnalate cazuri izolate și în Spania, Marea Britanie, Italia şi Germania.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Furtuni de foc şi explozii în Grecia. Premierul: ”Situaţia este critică, pregătiţi-vă de noi zile grele!"

”Situaţia este critică pregătiţi-vă de noi zile grele!" Este avertismentul adresat compatrioţilor săi de premierul grec, după ce specialiştii au anunţat că arșița şi vântul puternic nu vor bate în retragere mai devreme de 15 august.

O treime din Grecia este sub cod roșu de incendii. 100 de pompieri români au plecat să ajute

Peste 100 de pompieri români intră în lupta cu incendiile devastatoare din Grecia. Un convoi format din 23 de autospeciale a plecat, vineri la prânz, din București spre Atena.

O cantitate uriaşă de date genetice provenite de la laboratorul din Wuhan este analizată de americani

Agenţiile de informaţii din SUA analizează o cantitate uriaşă de date genetice provenite de la laboratorul din oraşul Wuhan, din centrul Chinei, care ar putea ajuta la descoperirea originii coronavirusului imediat ce vor fi descifrate, transmite CNN.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.