Pericolul care pândește Rusia din cauza indiferenței lui Putin de a pune capăt războiului din Ucraina. Tensiuni la Moscova

62557554
Getty

Economia fragilizată a Rusiei, marcată de încetinirea creşterii şi de un deficit bugetar în expansiune, ar putea deveni un factor decisiv în calculele preşedintelui Vladimir Putin privind eventuale negocieri cu Ucraina, relatează CNBC.

Deşi Kremlinul a respins până acum ideea unui armistiţiu şi continuă bombardamentele asupra teritoriului ucrainean, presiunile economice sunt în creştere.

Ministerul de Finanţe de la Moscova a anunţat la începutul lunii august un deficit bugetar de 4,88 trilioane ruble (61,1 miliarde dolari) în primele şapte luni ale anului, echivalent cu 2,2% din PIB. În acelaşi interval, cheltuielile guvernamentale au crescut cu peste 20%, ajungând la 25,19 trilioane ruble.

Costurile uriaşe ale apărării au fost până acum susţinute de exporturile de petrol şi gaze către China şi India şi prin majorări de taxe. Însă veniturile din petrol scad, pe fondul sancţiunilor şi al cererii globale mai reduse, ceea ce obligă Kremlinul să ia în calcul noi tăieri de cheltuieli sau creşteri de taxe.

Astfel, americanii de la CNBC notează că Vladimir Putin se comportă ca şi cum pacea nu l-ar interesa, iar economia Rusiei ar putea însă depinde de ea, potrivit News.ro.

În timp ce în 2024 economia Rusiei a crescut cu 4,3%, în 2025 Banca Centrală estimează o expansiune de doar 1–2%. Riscul de recesiune este considerat ridicat de analişti, mai ales în condiţiile în care dobânzile rămân foarte mari, investiţiile private sunt descurajate, iar sancţiunile apasă asupra sectorului industrial.

Inflaţia, alimentată de cheltuielile de război, sancţiuni şi lipsa forţei de muncă, continuă să fie o problemă majoră. După ce a atins 17,8% în 2022, rata anuală a scăzut la 8,8% în iulie, ceea ce a permis Băncii Centrale să reducă dobânda de referinţă la 18%, potrivit News.ro.

Totuşi, creşterea economică rămâne slabă, iar unii economişti avertizează că Rusia se află pe un ”drum al stagnării”, cu perspective de recesiune în cursul acestui an.

Între timp, Rusia prevede o încetinire a creşterii sale economice în 2025 la 1,5%, mult sub prognoza anterioară de 2,5%, deoarece ratele ridicate ale dobânzii impuse pentru a reduce inflaţia au împiedicat împrumuturile, i-a spus miercuri ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, preşedintelui Vladimir Putin.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62438552
Google avertizează utilizatorii Gmail să-și schimbe parolele. Numeroase conturi au fost ținta unor atacuri cibernetice

Google a avertizat aproape 2,5 miliarde de utilizatori Gmail să își schimbe parolele și să își întărească securitatea conturilor, după ce hackerii au reușit un număr semnificativ de accesări neautorizate, potrivit New York Post.

62423331
Bloomberg: Xi Jinping a lansat cea mai mare epurare a conducerii militare din China de la Mao încoace

În timpul celui de-al treilea mandat al lui Xi Jinping în China, 14 dintre cei 79 de generali pe care îi numise personal în funcții au dispărut din ochii publicului sau au fost anchetați, informează Bloomberg.

62557130
Ryanair își plătește angajații să vâneze pasageri: 12,6 lei bonus pentru fiecare bagaj supradimensionat

Ryanair va plăti personalului din aeroporturi bonusuri majorate și nelimitate de 2,50 € (12,6 lei) pentru fiecare bagaj de mână neconform identificat la pasageri, a anunțat șeful companiei aeriene.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.