Parlamentul European a cerut NATO să primească Ucraina în Alianță: „Aderarea să fie finalizată cât mai curând posibil”

62284487
Shutterstock

Parlamentul European a cerut, joi, aliaţilor NATO să-şi onoreze angajamentul faţă de Ucraina şi să deschidă calea pentru ca această ţară să fie invitată să se alăture alianţei militare, indică un comunicat al PE.

Într-o rezoluţie, adoptată cu 425 voturi pentru, 38 împotrivă şi 42 abţineri, eurodeputaţii subliniază că se aşteaptă ca "procesul de aderare să înceapă după încheierea războiului şi să fie finalizat cât mai curând posibil".

Până la obţinerea statutului de membru cu drepturi depline, UE şi statele sale membre, împreună cu aliaţii NATO şi partenerii care împărtăşesc aceeaşi viziune, trebuie să colaboreze îndeaproape cu Ucraina pentru a dezvolta un cadru temporar pentru garanţiile de securitate, care urmează să fie pus în aplicare imediat după război. Parlamentul European subliniază că integrarea Ucrainei atât în NATO, cât şi în UE ar spori securitatea regională şi globală şi ar consolida legăturile dintre Ucraina şi comunitatea euro-atlantică.

Membrii PE condamnă în termenii cei mai fermi distrugerea de către Rusia a barajului Kahovka, pe 6 iunie, care constituie o crimă de război, a provocat inundaţii masive şi a creat un dezastru ecologic, precum şi un ecocid în Ucraina. Toţi cei responsabili de crime de război, inclusiv distrugerea barajului, vor fi traşi la răspundere în conformitate cu dreptul internaţional, adaugă eurodeputaţii.

În aceeaşi rezoluţie, PE solicită un pachet cuprinzător de redresare al UE pentru Ucraina, care ar trebui să se concentreze pe ajutorul, reconstrucţia şi redresarea imediată, pe termen mediu şi lung a ţării.

Parlamentul European sprinjină din plin Ucraina

Eurodeputaţii doresc ca pachetul de redresare să fie susţinut de finanţarea necesară şi adecvată din partea UE şi aşteaptă cu interes viitoarea revizuire propusă de Comisia Europeană a actualului cadru financiar multianual şi viitorul mecanism de reconstrucţie a Ucrainei, care va acoperi finanţarea pentru nevoile de reconstrucţie ale acestei ţări în următorii ani.

Eurodeputaţii subliniază importanţa corelării reconstrucţiei Ucrainei cu pregătirea aderării la UE şi cu reformele interne în desfăşurare, subliniind în acelaşi timp că reconstrucţia infrastructurii deteriorate şi a capacităţii industriale ar trebui să aibă loc în conformitate cu principiul "a reconstrui mai bine" şi cu Pactul verde european. Acest lucru ar contribui la transformarea ţării într-un stat european social şi o economie de piaţă modernă şi fără emisii de dioxid de carbon.

În final, Parlamentul European îşi reafirmă sprijinul pentru decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la UE anul trecut şi îşi exprimă speranţa pentru o recomandare pozitivă din partea Comisiei Europene, întrucât Ucraina a finalizat cu succes cele şapte etape stabilite în avizul executivului comunitar. PE solicită o perspectivă clară pentru începerea negocierilor de aderare, care, cu suficient sprijin, s-ar putea întâmpla în acest an.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62339697
Rachetă balistică necunoscută, lansată din Coreea de Nord. Care a fost zona vizată

O rachetă balistică necunoscută a fost lansată joi din Coreea de Nord, anunță armata sud-coreeană. Lansarea a avut loc către Marea Japoniei.

62357525
Și-a ucis toată familia de teamă să nu-l mănânce. Ce a mărturisit un tânăr de 18 ani după ce a comis crimele îngrozitoare

Un tânăr din Texas, Cesar Olalde, în vârstă de 18 ani, a fost încarcerat pentru că şi-a ucis părinţii, fratele şi sora, în casa familiei, în orăşelul Nash, convins că familia sa era canibală, de teamă să nu-l mănânce.

 

62356303
Italia: Un român beat a vrut să-și împuște soția, însă incidentul a luat o întorsătură neașteptată. Ce s-a întâmplat după

Un român, în vârstă de 49 de ani, a fost arestat la Sezze, Italia, după ce a luat pistolul și a tras de două ori spre soția sa. Însă, din fericire, individul era atât de beat încât a ratat-o, iar femeia a scăpat cu viață și a reușit să-l denunțe.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.