Pakistanul și Afganistanul au ajuns la pace după negocierile de la Doha. Tensiunile rămân ridicate la frontieră

62584134
AFP

Pakistanul şi Afganistanul au convenit, duminică, asupra unui „armistiţiu imediat” după negocierile de sâmbătă din Qatar, în încercarea de a restabili calmul durabil la graniţa lor, după o confruntare care a provocat zeci de morţi, a anunţat Doha.

În cadrul acestor negocieri, „cele două părţi au convenit asupra unui armistiţiu imediat şi asupra instituirii unor mecanisme pentru consolidarea unei păci durabile şi a stabilităţii”, afirmă într-un comunicat publicat pe X Ministerul Afacerilor Externe din Qatar, salutând „un pas important care va contribui la încetarea tensiunilor la frontieră” între cele două ţări, scrie News.ro.

Negocierile continuă și sunt sprijinite de mediatori

Modalităţile acestui acord nu au fost dezvăluite, dar „în zilele următoare vor avea loc reuniuni” între oficialii afgani şi pakistanezi pentru a se asigura punerea sa în aplicare.

După ce a participat la negocierile de la Doha, ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, a confirmat pe X că s-a ajuns la un acord de încetare a focului şi a declarat că cele două părţi se vor reuni din nou la Istanbul pe 25 octombrie.

„Exprimăm profunda noastră recunoştinţă celor două ţări surori, Qatar şi Turcia”, care au jucat rolul de mediatori, a adăugat el.

Tensiunile persistă în ciuda acordului semnat

Vineri seara, Kabul a acuzat vecinul său că a încălcat armistiţiul după ce atacurile aeriene au ucis cel puţin zece civili, printre care doi copii şi trei jucători de cricket, în provincia Paktika (est). Surse de securitate pakistaneze au confirmat „atacuri aeriene de precizie pe teritoriul afgan”, care vizau o organizaţie armată.

Guvernul taliban „îşi rezervă dreptul de a răspunde”, a asigurat purtătorul său de cuvânt, Zabihullah Mujahid, „dar din respect pentru echipa de negociatori”, forţele afgane trebuie „să se abţină de la orice noi acţiuni”.

Armistiţiul a durat două zile, după ciocniri care s-au extins până la Kabul, teatru al unor explozii, şi care au făcut zeci de morţi. De la raidurile pakistaneze de vineri seara, calmul s-a reinstalat la frontieră.

Sâmbătă, sute de persoane au participat la înmormântarea civililor ucişi în districtul Urgun din Paktika. Escaladarea militară se înscrie în contextul tensiunilor bilaterale recurente, alimentate de probleme legate de migraţie şi securitate.

Islamabadul și Kabulul își pasează acuzațiile

Islamabadul, confruntat cu o recrudescenţă a atacurilor împotriva forţelor sale de securitate, acuză neîncetat vecinul său afgan că „adăposteşte” grupuri „teroriste”, în frunte cu talibanii pakistanezi (TTP), ceea ce Kabul neagă.

Kabul trebuie să „preia controlul” asupra combatanţilor care utilizează teritoriul său „pentru a comite atacuri odioase în Pakistan”, a reiterat sâmbătă şeful Statului Major al armatei pakistaneze, Syed Asim Munir. „Nu am adus şi nici nu am susţinut TTP aici”, a afirmat, la rândul său, viceministrul afgan de interne, Mohammed Nabi Omari, în cadrul unei ceremonii publice la Khost, o altă regiune de frontieră.

Confruntarea a început săptămâna trecută, după explozile din capitala afgană, pe care autorităţile talibane le-au atribuit vecinului pakistanez. Ca represalii, acestea au declanşat o ofensivă la frontieră, la care Islamabad a promis un „răspuns ferm”.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62576832
Netanyahu a anunțat că va candida pentru un nou mandat de prim-ministru. Liderul dreptei israeliene este sigur de victorie
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat, sâmbătă seară, că va candida pentru un nou mandat la următoarele alegeri.
62584132
Punctul de trecere Rafah rămâne blocat „până la noi ordine”: Israelul cere Hamas cadavrele ostaticilor rămase în Gaza
Punctul de trecere a frontierei Rafah între Gaza şi Egipt rămâne închis "până la noi ordine", a anunţat sâmbătă biroul prim-ministrului israelian.
62584128
Tragedie de proporții în Brazilia. Cel puţin 15 persoane au murit într-un accident de autobuz. FOTO
Cel puţin 15 persoane au murit într-un accident de autobuz în statul Pernambuco, din nord-estul Braziliei, după ce şoferul a pierdut controlul vehiculului, a anunţat Poliţia Federală Rutieră, potrivit Reuters.