Orban l-a primit pe Erdogan și pe alți lideri estici de Ziua Națională a Ungariei. Nu au lipsit controversaţii Babis şi Kurz
Premierul maghiar Viktor Orban a profitat de Ziua Naţională şi de Campionatul Mondial de atletism pe care îl găzduieşte Budapesta pentru a-şi securiza livările de gaz.
Premierul ungar Viktor Orbán i-a primit duminică la Budapesta pe liderii Turciei, Serbiei, Qatarului şi ai altor state din Asia Centrală, pe care i-a invitat cu ocazia Zilei Naţionale , dar şi a găzduirii Campionatului Mondial de Atletism, profitând de ocazie pentru a securiza, în discuţii bilaterale, livrările de gaz pentru Ungaria, în condiţiile în care Ucraina a declarat că nu va mai prelungi din 2024 acordul pentru tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul său.
Premierul ungar Viktor Orbán, un autoproclamat susţinător al "democraţiei iliberale", este adesea caracterizat de poziţia sa agresivă faţă de Occident şi era de aşteptat să folosească discuţiile pentru a impulsiona legăturile bilaterale cu partenerii estici, scrie Euronews, citată de News.ro.
Liderul naţionalist a organizat numeroase întâlniri bilaterale cu omologii săi estici pe fondul sărbătoririi Zilei Sfântului Ştefan (Ziua Naţională a Ungariei, care comemorează fondarea statului în urmă cu peste 1.000 de ani) şi a Campionatului Mondial de Atletism pe care îl găzduieşte Budapesta.
Budapesta găzduieşte, de asemenea, un forum pentru discuţii cu lideri de afaceri din China pe parcursul celor nouă zile ale evenimentului.
"Dacă are loc un mare eveniment mondial, atunci ţara respectivă îşi invită prietenii", a declarat Viktor Orbán într-un interviu acordat vineri radioului de stat, adăugând că astfel de evenimente sunt ocaiza pentru "o serie de întâlniri diplomatice mai mult sau mai puţin ascunse".
Lista de invitaţi, lipsită de lideri din partea aliaţilor Ungariei din Uniunea Europeană şi NATO, reflectă impulsul lui Orbán de a spori cooperarea diplomatică şi politică cu autocraţiile din Balcani şi Asia. Aflat la putere din 2010, Orbán a pus în aplicare o strategie diplomatică de "deschidere spre est", care se bazează în mare măsură pe parteneriate şi acorduri comerciale cu ţări precum Rusia şi China, notează Euronews.
Orban a avut un tete-a-tete cu Erdogan
În cadrul unei întâlniri cu uşile închise, Orban şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan au discutat despre cooperarea bilaterală, războiul din Ucraina şi aderarea Suediei la NATO, pe care ambele ţări au blocat-o, însă adevărata miză a discuţiilor a fost securitatea energetică, în condiţiile în care Ucraina a anunţat că nu va prelungi în 2024 acordul cu Rusia pentru tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul său, iar Ungaria importă masiv gaz din Rusia.
Ministrul ungar de externe Péter Szijjártó a declarat că fluxul de gaze din Serbia către Ungaria va trebui să fie mărit dacă Ucraina reziliază contractul de tranzit de gaze cu Rusia. Budapesta va căuta, de asemenea, să asigure aprovizionarea cu gaze naturale din Qatar şi Azerbaidjan. Nu este de mirare că liderii din aceste ţări au fost pe lista invitaţilor lui Orban.
Ungaria a menţinut legături strânse cu Moscova de la invazia la scară largă a Ucrainei din februarie 2022, crescând livrările de gaz şi petrol rusesc şi refuzând să sprijine Ucraina cu arme sau să permită transferul acestora peste graniţa comună. În plus, anii de presupuse abuzuri ale statului de drept şi de regres democratic au izolat în mare măsură Budapesta în rândul partenerilor săi europeni şi americani.
Pe de altă parte, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, reales în urmă cu câteva luni pentru un nou mandat de cinci ani, caută să-şi refacă relaţiile deteriorate cu Occidentul. Or, Erdogan nu vizitase nicio ţară din UE de la realegerea sa în luna mai.
Tarik Demirkan, economist şi redactor-şef al publicaţiei de ştiri turceşti Türkinfo, a declarat pentru Euronews că Budapesta este puntea de legătură între Ankara şi economia UE: "Este foarte important pentru Turcia să îşi repare relaţiile cu Occidentul. Turcia are o relaţie foarte bună cu Rusia, China şi Orientul Mijlociu, dar comerţul său extern şi comerţul său, în general, este înclinat spre Occident", a adăugat el.
Între timp, Suedia este încă în aşteptarea ratificării candidaturii sale la NATO de către parlamentele ungar şi turc, însă se aşteaptă ca ambele ţări să aprobe acest demers în toamnă. Erdoğan a dat în cele din urmă undă verde Stockholmului, după luni de blocaj, în timpul summitului NATO de la Vilnius din iulie. Analiştii au speculat, de asemenea, că Erdogan s-a folosit de vizita la Budapesta pentru a-i mulţumi lui Orbán pentru că l-a susţinut în NATO şi i-a fost alături în ceea ce priveşte blocarea Suediei.
Un acord „revoluționar”: Ungaria va cumpăra gaze din Turcia
Ca urmare a discuţiilor dintre Orban şi Erdogan, conglomeratul energetic maghiar MVM a convenit să cumpere 275 de milioane de metri cubi de gaze naturale de la compania energetică turcă BOTAS.
"Acest aranjament strategic face parte din iniţiativa cuprinzătoare a guvernului de a consolida aprovizionarea energetică naţională", a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs. "Această mişcare are ca scop creşterea securităţii energetice şi stabilizarea preţurilor la gaze, având în vedere criza energetică internaţională cauzată de conflicte şi sancţiuni", a spus el, citat de Reuters.
Achiziţia a fost convenită în timpul vizitei de duminică a preşedintelui turc Tayyip Erdogan în Ungaria şi se aşteaptă ca detaliile să fie finalizate până la sfârşitul anului, a precizat Kovacs.
La rândul său, compania turcă BOTAS a spus într-un comunicat că este un "acord revoluţionar" care marchează o premieră: Turcia convine asupra exporturilor de gaze cu o ţară care nu îi este vecină, ceea ce este de natură să sporească securitatea aprovizionării cu energie a Europei.
În consecinţă, preşedintele turc va vizita din nou Budapesta la 18 decembrie, când va avea loc şedinţa Consiliului Strategic la nivel înalt, în cadrul căreia va fi semnat acordul privind stabilirea unui parteneriat strategic prioritar şi privind asistenţa reciprocă în situaţii de urgenţă, a anunţat ministrul ungar de externe, citat de MTI.
“Turcia joacă un rol extrem de important, chiar indispensabil, în securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei, deoarece o parte semnificativă a livrărilor de gaze naturale către Ungaria sosesc prin Turcia, prin gazoductul Turkish Stream”, a subliniat Szijjártó. Oficialul ungar a explicat că rolul în tranzit al Turciei se va consolida şi mai mult odată cu intrarea în vigoare a contractului de transport de gaze naturale dintre Ungaria şi Azerbaidjan, precum şi odată cu lansarea exporturilor din Turkmenistan către Europa. Cooperarea energetică va intra într-o nouă eră şi atunci când vor începe şi livrările de gaze naturale din Turcia, după finalizarea acordului dintre MVM şi Botas privind achiziţionarea a 275 de milioane de metri cubi de gaze anul viitor, a subliniat Péter Szijjártó.
Serbia se ține de promisiuni
La rândul său, Serbia va furniza Ungariei livrări sporite de gaze naturale ruseşti, dacă Ucraina va pune capăt acordului cu Rusia pentru tranzitul gazelor, a declarat duminică ministrul de externe din Ungaria, Peter Szijjarto.
Într-un mesaj înregistrat, Peter Szijjarto a declarat că preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, s-a întâlnit cu premierul ungar Viktor Orbán la Budapesta şi l-a asigurat că Serbia va putea furniza mai mult gaz rusesc Ungariei dacă Kievul refuză să prelungească acordul.
"Am auzit în ultimele zile că Ucraina ar dori să rezilieze acordul pentru tranzitul gazelor naturale încheiat anterior cu Rusia", a declarat Szijjarto. "Astăzi, preşedintele sârb a precizat că, dacă Ungaria va dori să crească livrările de gaze naturale prin Serbia către Ungaria, atunci Serbia poate asigura capacităţile de transport necesare", a spus Szijjarto, citat de Associated Press.
Ungaria primeşte din Rusia 80% din necesarul său de gazele naturale - în principal prin conducta TurkStream, care trece prin Serbia - şi a luptat energic împotriva sancţiunilor propuse de Uniunea Europeană în domeniul energetic. Chiar şi după invazia Moscovei în Ucraina, în februarie 2022, Ungaria a încercat să îşi securizeze accesul la combustibilii fosili ruşi, susţinând că aceştia sunt esenţiali pentru securitatea sa energetică.
În timpul unei vizite la Moscova, în aprilie, ministrul de externe Szijjarto a declarat că monopolul rusesc Gazprom a fost de acord să permită Ungariei, dacă este necesar, să importe cantităţi de gaze naturale peste cele convenite într-un contract pe termen lung încheiat în 2021.
Duminică, Szijjarto a declarat că Orbán s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Turkmenistanului, Serdar Berdimuhamedov, şi şi-a exprimat interesul ca Ungaria să devină o viitoare destinaţie şi un punct de tranzit pentru viitoarele exporturi de gaze din Turkmenistan.
Cooperare strategică cu Qatarul
Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a mai anunţat luni că s-a ajuns la un acord între Ungaria şi Qatar pentru ca relaţiile dintre cele două state să fie aduse la nivelul unei cooperări strategice.
După summitul Ungaria-Qatar, şeful diplomaţiei ungare a relatat că negocierile au fost unele de succes şi s-a convenit asupra cooperării strategice, cele mai importante domenii fiind energia, agricultura şi managementul apei. În cadrul întâlnirii, Péter Szijjártó şi omologul său din Qatar au semnat un acord de cooperare privind protecţia mediului şi formarea diplomatică.
“Aşadar, practic vom căuta împreună răspunsuri la cele mai importante provocări ale prezentului, iar cooperarea cu cei din Qatar ne va ajuta să reuşim să descoperim răspunsurile la provocările cu care ne confruntăm”, a spus politicianul maghiar.
Péter Szijjártó a subliniat că părţile sunt de acord că în privinţa Ucrainei, la pace se poate ajunge numai prin negocieri, motiv pentru care este necesară menţinerea căilor de comunicare. “Soluţia nu se află pe câmpul de luptă, pe câmpul de luptă sunt doar morţi, soluţia se află la masa negocierilor”, a afirmat ministrul ungar de externe.
De altfel, premierul Viktor Orbán l-a însoţit luni pe emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al-Sáni, într-o vizită la Parlament. Premierul i-a arătat oaspetelui său Piaţa Kossuth, conducându-l pe scara principală a Parlamentului până la Sala Domului. Viktor Orbán şi-a luat rămas bun de la emirul Qatarului, a cărui vizită oficială în Ungaria s-a încheiat, în faţa Parlamentului.
Întâlnire cu Babis și Sebastian Kurz
Premierul Viktor Orbán a avut luni o întâlnire bilaterală şi cu fostul premier ceh Andrej Babis, preşedintele principalului partid de opoziţie din Cehia, partidul ANO, dar şi cu fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, care în prezent este urmărit penal în ţara sa.
În timpul discuţiilor, Orban şi Babis au evaluat relaţiile ungaro-cehe şi, pe baza cooperării lor de lungă durată, “au identificat sarcinile politice comune care îi aşteaptă“, a transmis serviciul de presă al lui Orban.
Andrej Babis, un populist controversat, care a fost învins la începutul acestui an în alegerile prezidenţiale din Cehia de Petr Pavel, un fost general pro-Ucraina, i-a mulţumit lui Viktor Orbán pentru invitaţia la festivităţile din 20 august şi la Campionatul Mondial de Atletism. Pe pagina sa de socializare, politicianul ceh a scris: “A fost o onoare să mă întâlnesc din nou la Budapesta cu preşedintele turc Erdogan, cu preşedintele sârb Vucic, să vorbesc cu emirul Qatarului Tamim ibn Hamad Al Sani, cu fostul cancelar austriac Sebastian Kurz şi cu alţi lideri de stat“.
În ceea ce priveşte întâlnirea cu fostul cancelar al Austriei, au fost discutate relaţiile dintre Ungaria şi Austria şi “posibilităţile de a instaura pacea în războiul ruso-ucrainean“, a transmis agenţia MTI. “De asemenea, s-a discutat despre actualitatea vieţii publice europene, despre reprezentarea politică a valorilor naţionale şi creştine, în special în ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor“, potrivit serviciului de presă al premierului ungar.