Operațiune Europol fără precedent în Europa. „Un succes remarcabil a venit din România”

62568786
Europol

Investigaţii europene de amploare, desfăşurate între octombrie 2024 şi martie 2025 în 18 ţări, au dus la identificarea mai multor reţele de falsificatori de bani, cu baze în Asia, America de Sud şi Orientul Mijlociu.

Poliţiştii români au fost felicitaţi pentru o operaţiune în care au recuperat 600.000 de dolari falşi într-un singur raid, potrivit Europol.

Europol a sprijinit o operaţiune comună de aplicare a legii care a perturbat distribuţia de bani falşi prin intermediul serviciilor poştale.

Valoarea totală a acestor bancnote contrafăcute, găsite în 297 de colete separate, este estimată la 66 de milioane de euro.

Europol a anunţat miercuri confiscarea a aproape un milion de bancnote şi monede false în euro, dolari şi lire sterline, răspândite în toată Europa.

România, lăudată pentru un raid spectaculos

Operaţiunea a fost condusă de autorităţile din 18 ţări. Puţine detalii au fost divulgate cu privire la locul confiscării, dar poliţiştii români au fost felicitaţi, într-un comunicat al Europol, pentru o operaţiune care a permis recuperarea a 600.000 de dolari falşi într-un singur raid.

„Marea majoritate a obiectelor confiscate erau bancnote modificate, adesea numite „bilete de cinema””, precizează Europol în comunicatul său.

Biletele de cinema” sunt reproduceri cu o formă şi o culoare similare cu cele ale bancnotelor autentice, dar care conţin o mică menţiune ce indică faptul că sunt false. Cu toate acestea, această menţiune este adesea ignorată, ceea ce permite infractorilor să le folosească ca monedă reală.

O anchetă ce deschide noi piste

Succesul operaţiunii a fost determinat de colaborarea excepţională dintre autorităţile celor 18 ţări, ceea ce i-a ajutat pe anchetatori să înţeleagă mai bine metodele criminale şi rutele de trafic. Datorită acestui efort comun, operaţiunea a declanşat 102 noi investigaţii vizând reţele criminale implicate în falsificarea de monedă, precizează Europol.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a sprijinit, de asemenea, ancheta prin furnizarea de infrastructură tehnică în timpul fazei operaţionale.

Ancheta, condusă de Austria, Portugalia şi Spania, s-a desfăşurat între octombrie 2024 şi martie 2025 şi a scos la iveală mai multe reţele infracţionale noi implicate în falsificarea de monedă. Majoritatea acestor reţele operează din afara UE, în principal din Asia, dar şi din America şi Orientul Mijlociu.

Această operaţiune a marcat a doua fază a unei acţiuni anterioare în care a fost implicată şi Europol. Cooperarea mai strânsă şi mai bună între forţele vamale şi poliţie a permis autorităţilor să obţină rezultate mult mai bune de această dată.

„Un succes remarcabil a venit din România, unde o singură acţiune coordonată a autorităţilor naţionale a dus la confiscarea a 600.000 USD în valută falsă”, se spune în comunicatul Europol, care nu precizează când a avut loc această operaţiune.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Patru cadavre au fost descoperite în fluviul Sena, lângă Paris. Un bărbat care e suspect de crimă, dus la audieri

Poliția din Franța a găsit patru cadavre în Sena, lângă paris. Un bărbat a fost interogat, fiind suspectat de crimă.

Trump: „Nu faci război cu o țară ca Rusia. Nu te pui cu o națiune de zece ori mai mare și mai puternică decât tine”

Liderii europeni s-au întors de la Casa Albă încrezători că l-au convins pe Donald Trump să nu mai exercite presiuni asupra Ucrainei ca să accepte concesii dureroase. Și că Statele Unite vor sprijini un acord de pace.

Un ghid a murit în timpul unui tur la Colosseum după ce ar fi făcut insolație. „Supraturismul ne ucide”

Un ghid care însoţea un grup de turişti la Colosseum a murit miercuri după ce i s-a făcut rău în incinta celebrului monument roman, informează ANSA şi DPA.

Recomandări
Cum ar vota acum românii. Marii pierzători după patru luni de criză politică - Sondaj

AUR conduce în preferinţele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20% faţă de următoarele două clasate, PSD şi PNL, care îşi dispută îndeaproape a doua poziţie, potrivit ultimei ediţii a Barometrului INSCOP Research.

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.