Operațiune de amploare în 13 state din Europa, inclusiv în România. Lovitură de 48 de milioane de euro

62584829
Inquam Photos / George Calin

Autorităţile din mai multe ţări europene, inclusiv din România, au arestat şapte persoane şi au efectuat peste 100 de percheziţii în cadrul unei anchete privind o reţea de fraudă cu TVA care implică dispozitive electronice.

Reţeaua este suspectată de fraudarea a până la 48 de milioane de euro, a explicat Parchetul European Antifraudă (EPPO) într-un comunicat difuzat vineri.

În cadrul operaţiunii, denumită Operaţiunea Mela - la care a participat şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din România -, în coordonare cu forţele de securitate ale mai multor ţări europene, peste 300 de poliţişti şi inspectori fiscali au confiscat un număr mare de documente, dispozitive electronice şi probe, precum şi numerar, telefoane mobile, bijuterii, maşini, ceasuri şi aur în valoare de patru milioane de euro.

Cei şapte suspecţi au fost arestaţi în Germania, Spania şi Olanda, în timp ce, pe lângă cele trei ţări în care au avut loc arestările, în Austria, Belgia, Republica Cehă, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, România şi Regatul Unit au fost colectate probe şi au fost blocate active.

Cum acționau 

Autorităţile cred că persoanele reţinute au folosit un sistem în care companii-fantomă cu sediul în mai multe ţări ale UE şi în Regatul Unit aplicau în mod fraudulos o cotă redusă de TVA la vânzarea de dispozitive electronice către consumatorul final şi între companii pentru a-şi mări ilicit profiturile.

"Aceasta înseamnă că revânzătorul trebuie să plătească TVA doar pe marja de profit pe care o obţine (diferenţa dintre preţul plătit pentru articol şi preţul la care este vândut) şi nu pe preţul integral de vânzare al articolului", explică EPPO în comunicatul său.

Acest regim fiscal ar trebui să se aplice numai bunurilor revândute pentru care TVA a fost deja plătită, în timp ce, în acest caz, "se consideră că produsele noi au fost vândute exclusiv pe hârtie şi doar din punct de vedere fiscal, ca şi cum ar fi fost bunuri revândute".

"Prin urmare, bunurile puteau fi vândute la un preţ de piaţă mai mic, ceea ce ducea la o concurenţă neloială şi la o pierdere de 48 de milioane de euro la TVA", a explicat EPPO.

Europol a înfiinţat un Post de Comandă Virtual (PCV) pentru a coordona ofiţerii de teren care efectuează percheziţii, iar un specialist Europol a fost detaşat la Nurnberg, dotat cu un birou mobil pentru a efectua verificări încrucişate şi a gestiona comunicaţiile PCV.

Toate persoanele sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăţiei în instanţele germane competente, remarcă EPPO, care este responsabil de investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Maia Sandu a desemnat un nou premier al Republicii Moldova. Cine este Alexandru Munteanu

Omul de afaceri Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial, vineri, candidat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a semnat decretul pe 24 octombrie, după consultări cu grupurile parlamentare.

Președintele Ecuadorului a susținut că a fost vizat de o tentativă de otrăvire cu bomboane de ciocolată: „Am depus plângere”

Preşedintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a declarat joi că s-a încercat otrăvirea sa cu ajutorul unor bomboane de ciocolată umplute cu un jeleu ce conţinea „trei substanţe chimice”, bomboane pe care le-a primit în cadrul unui eveniment public.

Salariile restante din Armata SUA, plătite de „un prieten” de-ai lui Trump. Este un donator privat bogat

Armata SUA e plătită din donații, a recunoscut președintele Donald Trump, care a spus că salariile militarilor au fost acoperite de un donator privat, „un prieten” pe perioada blocajului guvernamental bugetar.

Recomandări
Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

Asigurarea locuinței, obligatorie doar pe hârtie. Două treimi dintre locuințe nu au polița cerută de lege

Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinţei este de cel mult 26%, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!