ONU: Lumea va vedea cea mai mare foamete din ultimele decenii, cu milioane de victime

61920807
AFP

Șeful Biroului ONU pentru afaceri umanitare a avertizat miercuri că, în cazul în care coaliția condusă de Arabia Saudită nu va permite accesul ajutorului umanitar în Yemen, aceasta va provoca "cea mai mare foamete pe care a văzut-o lumea de multe decenii”

După o intervenție cu ușile închise în fața Consiliului de Securitate, oficialul ONU a precizat jurnaliștilor, potrivit AFP, că a cerut "reluarea imediată" a ajutorului umanitar către populația yemenită, proces întrerupt de la începutul săptămânii, relatează Agerpres.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a făcut apel marți la Arabia Saudită să pună capăt blocadei ce împiedică aducerea de ajutoare în Yemen, în timp ce această țară se confruntă cu cea mai gravă criză umanitară de pe planetă, conform AFP.

''Operațiunile umanitare sunt blocate ca urmare a închiderii ordonate de către coaliția condusă de Arabia Saudită'', a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului ONU pe probleme umanitare, Jens Laerke, într-o conferință de presă.

''Dacă aceste canale (...) nu sunt menținute deschise, atunci va fi catastrofal pentru oameni'', a afirmat Laerke, cerând coaliției să lase să intre ''hrană, carburant și medicamente'', în timp ce circa șapte milioane de persoane din Yemen trăiesc în condiții aproape de foamete.

Întărirea blocadei este o consecință a recentului incident dintre Arabia Saudită și Iran în legătură cu Yemenul, ca urmare a lansării unei rachete de către rebelii yemeniți proiranieni, care a fost interceptată în zona aeroportului internațional din Riad în weekend.

Luni, coaliția condusă de Arabia Saudită a indicat că își rezervă dreptul de a riposta ''în mod corespunzător'' și a decis, până atunci, să întărească blocada în Yemen. Această măsură constă în închiderea ''provizorie'' a frontierelor aeriană, maritimă și terestră.

''Este o problemă de acces de dimensiuni colosale'', a subliniat Laerke, indicând că întărirea blocadei a dus imediat la o creștere cu 60% a prețului la carburant și cu 50% la gazul lichefiat (GPL). El a anunțat printre altele că ONU poartă discuții cu coaliția pentru restabilirea, cât mai repede posibil, a accesului ajutoarelor umanitare.

Yemenul este răvășit de un război izbucnit între rebelii șiiți houthi și aliații lor — forțele rămase fidele fostului președinte Ali Abdallah Saleh—, de o parte, și trupele loiale președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, de cealaltă. Conflictul s-a agravat odată cu intervenția militară, în martie 2015, a unei coaliții arabe conduse de către Riad pentru a ajuta puterea să-i alunge pe rebelii houthi, care au preluat controlul capitalei Sanaa și al altor zone din țară la sfârșitul lui 2014/începutul lui 2015.

Conflictul s-a soldat cu peste 8.650 de morți, dintre care numeroși civili. Potrivit cifrelor publicate marți de către Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, 5.295 de civili au fost uciși și 8.873 răniți.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61920805
Patru morți și 19 persoane date dispărute, în urma unei alunecări de teren în Columbia

Patru persoane au murit și 19 sunt date dispărute în Columbia în urma unei alunecări de teren provocate de ploi puternice, relatează miercuri ziarul El Pais și alte media locale, citate de DPA

61920806
Mugabe și-a demis adjunctul pentru practici vrăjitorești. Și-a numit nevasta în locul lui

Politica și magia se împletesc în Zimbabwe, mai ales când o cer interesele.

61920801
Captură de 12 tone de cocaină, record istoric în Columbia. Marfa aparținea Clanului Golfului

Președintele columbian, Juan Manuel Santos, a anunțat miercuri capturarea a 12 tone de cocaină, un record istoric pentru această țară.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.