Olena Zelenska, întâmpinată de Antony Blinken după ce a ajuns în SUA. Jill Biden o va găzdui la Casa Albă

62272936
Profimedia

Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, a ajuns în Statele Unite ale Americii, marți, unde a fost întâmpinată de Secretarul de Stat Antony Blinken.

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, s-a întâlnit cu secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, ca parte a călătoriei acesteia în SUA, unde se va adresa membrilor Congresului.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că Antony Blinken a subliniat „angajamentul Statelor Unite pentru a susține victoria Ucrainei” în timpul întâlnirii sale cu Olena Zelenska.

Cei doi au vorbit, de asemenea, despre costurile umane uriașe ale invaziei Rusiei.

„Secretarul a condamnat cu fermitate atacurile brutale ale Rusiei, care continuă să rănească și să ucidă civili nevinovați și să distrugă case, spitale, școli și alte infrastructuri civile - inclusiv atacul din 14 iulie de la Vinița, unde au murit trei copii. Secretarul a reiterat că Statele Unite rămân dedicate să ajute poporul Ucrainei să se recupereze și să se reconstruiască din devastările provocate de războiul nedrept al președintelui Putin”, a mai spus Ned Price.

Olena Zelenska, găzuită la Casa Albă de Jill Biden

Olena Zelenska și Jill Biden urmează să discute în privat în timpul unei întâlniri bilaterale programate, scrie news.ro.

Biden şi Zelenska s-au întâlnit pentru prima dată, în persoană, în luna mai, când Jill Biden a făcut o călătorie în Ucraina. Primele doamne au comunicat, însă, înainte de întâlnirea lor.

În timpul întâlnirii lor de o oră, care s-a desfăşurat cu uşile închise, Zelenska i-a împărtăşit lui Biden preocupările sale pentru sănătatea emoţională a copiilor ucraineni.

Zelenska este programată să ajungă la Casa Albă la ora 13:30, ora Europei Centrale.

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, va rosti, miercuri, un discurs în faţa Congresului SUA, a anunţat biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62272996
Rusia trimite profesori în teritoriile ocupate din Ucraina pentru a oferi o „educație corectă” elevilor

Rusia a promis că va trimite sute de profesori în Ucraina ocupată pentru a oferi elevilor educația „corectă” în noul an școlar.

62272995
O mireasă a fost ucisă la propria nuntă după ce a fost împușcată în cap de un invitat care sărbătorea cu focuri de armă

O mireasă din Iran a fost ucisă la propria nuntă, după ce o tradiție controversată a luat o întorsătură teribilă. Femeia a fost împușcată în cap de un nuntaș care trăgea focuri de armă pentru a sărbători evenimentul, conform tradiției.  

62035791
Putin şi Erdogan se întâlnesc la Teheran pentru discuţii despre exportul cerealelor din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan se întâlnesc, marţi, la Teheran, pentru a discuta despre exportul de cereale din Ucraina, a declarat un consilier de la Kremlin.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.