Oficial al Pentagonului: Atacurile cu rachete ale Rusiei au rolul să epuizeze capacitatea de apărare a Ucrainei

61913641
Getty

Intensificarea atacurilor cu rachete ale Rusiei în Ucraina au rolul, parţial, să epuizeze capacitatea de apărare antiaeriană a Kievului şi să obţină în sfârşit dominaţia cerului deasupra acestei ţări, a declarat sâmbătă un înalt oficial al Pentagonului.

În ultima săptămână, Rusia a lovit cu rachete oraşele din Ucraina, într-unul dintre cele mai grele valuri de atacuri cu rachete de când Moscova şi-a început invazia, în urmă cu aproape nouă luni, transmite Reuters, citată de News.ro.

Ucraina spune că loviturile au paralizat aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei, creând un potenţial dezastru umanitar pe măsură ce se apropie iarna.

Colin Kahl, principalul consilier politic al Pentagonului, a avertizat că Moscova speră, de asemenea, să epuizeze apărările antiaeriene ucrainene, care au împiedicat până acum armata rusă să stabilească dominaţia cerului deasupra Ucrainei.

„Ei chiar încearcă să copleşească şi să epuizeze sistemele ucrainene de apărare aeriană. Ştim care este teoria rusă a victoriei şi ne angajăm să ne asigurăm că acest lucru nu va funcţiona, asigurându-ne că ucrainenii primesc ceea ce au nevoie pentru a-şi menţine viabilă apărarea antiaeriană”, a spus Kahl reporterilor, în timpul unei călătorii în Orientul Mijlociu.

După invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, experţii militari occidentali se aşteptau pe scară largă ca armata rusă să încerce să distrugă imediat forţele aeriene şi apărarea aeriană a Ucrainei. Acesta este un element de bază al strategiei militare moderne, care permite un sprijin mai bun pentru avansarea forţelor terestre.

În schimb, trupele ucrainene, cu rachete sol-aer şi alte apărări antiaeriene, au putut să ameninţe aeronavele ruseşti, iar cerul de deasupra Ucrainei rămâne contestat până în prezent.

Acel eşec critic, timpuriu, a fost un element central al problemelor Rusiei în Ucraina, în timp ce continuă invazia eşuată, cu costuri imense de vieţi şi echipament militar.

„Cred că unul dintre lucrurile care i-au surprins cel mai mult pe ruşi este cât de rezistentă a fost apărarea antiaeriană a Ucrainei de la începutul acestui conflict. În mare parte, asta se datorează ingeniozităţii şi inteligenţei ucrainenilor înşişi în a-şi menţine viabile sistemele de apărare aeriană. Dar se datorează şi pentru că Statele Unite şi alţi aliaţi şi parteneri au oferit un sprijin enorm”, a spus Kahl.

Săptămâna trecută, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-a concentrat pe proviziile de apărare aeriană pentru Ucraina, la o întâlnire virtuală pe care a găzduit-o de la Pentagon.

Aliaţii Ucrainei au furnizat totul, de la sistemele moştenite din epoca sovietică până la cele mai moderne, occidentale.

Pentru Statele Unite, livrările includ sistemele de apărare aeriană NASAMS, recent furnizate de SUA, despre care Pentagonul spune că până acum au avut o rată de succes de 100% în Ucraina, interceptând rachete ruseşti.

„Am făcut tranziţia ucrainenilor către echipamentul standard NATO în general, dar nu în ultimul rând către sisteme de apărare aeriană precum NASAM”, a spus Kahl.

Statele Unite au furnizat Ucrainei peste 1.400 de sisteme antiaeriene Stinger, împreună cu radare de contra-artilerie şi de supraveghere aeriană.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62304393
Explozie puternică în apropierea orașului Sankt Petersburg. Primele reacții oficiale | VIDEO

O explozie puternică a avut loc, sâmbătă, în aprpiere de Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia.

62253830
Medvedev: Zelenski nu are nevoie de negocieri de pace pentru a nu recunoaște realitățile prăbușirii Ucrainei

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și unul dintre principalii susținători ai lui Vladimir Putin, a transmis noi săgeți către Volodimir Zelenski, liderul Ucrainei.

62304388
Premierul britanic asigură Ucraina de tot sprijinul Regatului Unit: Curajul poporului ucrainean este o inspiraţie pentru lume

Noul prim-ministru britanic Rishi Sunak a sosit, sâmbătă, la Kiev, pentru prima sa vizită după ce a preluat această funcţie, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.