Înainte să fie arestați, în Miami, controversații infuenceri ar fi încercat să o abordeze pe Oana Țoiu, șefa diplomației române. S-ar fi întâmplat, la o recepție organizată de un apropiat al președintelui Donald Trump.
La o zi după ce au fost arestați la Miami de agenții US Marshall la solicitarea Marii Britanii care cere extrădarea lor, frații Andrew și Tristan Tate au apărut în fața unui judecător districtual.
Carolina Peguero, CNN: „De la a fi cunoscuți la nivel mondial ca influenceri pe rețelele sociale care călătoresc prin lume și au poziții foarte controversate, frații Tate au fost văzuți astăzi în instanță purtând salopete de prizonier și cătușe”.
Frații Tate sunt acuzați de zeci de infracțiuni de viol, trafic de persoane și agresiune. În sala de judecată, un desenator a reconstituit în creion imaginea lor. Desenele îî surprind pe frații Tate cu fața spre judecătoare, îmbrăcați în salopete de penitenciar, în timp ce își exprimă refuzul de a fi extrădați. Au alături echipa de avocați și sunt supravegheați de un agent federal.
Joseph McBride, avocatul fraților Tate: „Bineînțeles, ne opunem extrădărilor pentru că Andrew și Tristan, sunt nevinovați. Nu au făcut niciodată nimic greșit. Nu ar trebui extrădați pentru infracțiuni pe care nu le-au comis”.
Serviciul Procuraturii Coroanei din Marea Britanie susține că împotriva fraților Tate au apărut 59 de noi acuzații grave, formulate de patru noi victime care s-ar fi plâns de abuzurile suferite în urmă cu mai bine de zece ani.
Joseph McBride, avocatul fraților Tate: „Sunt niște prostii, sunt o înșelătorie, ne urmăresc, ne pedepsesc prin intermediul procesului. Procesul este pedeapsa”.
Apărătorul influencerilor americano-britanici, insinuează că arestarea acestora în Statele Unite ale Americii ar avea legătură și cu recenta demisie a premierului britanic Keir Starmer.
Joseph McBride, avocatul fraților Tate: „S-au întâlnit cu membri ai Congresului ca cetățeni privați, s-au întâlnit cu prietenii la Washington, au mers pe terenul Capitoliului și trei zile mai târziu erau în salopetă, faceți calculele”.
Ministrul de Externe Oana Țoiu a dezvăluit că i-a întâlnit săptămâna trecută la Washington, pe frații Tate, la o recepție organizată de înaltul emisar al Președintelui american Donald Trump.
Atunci când unul dintre influenceri a încercat să se apropie de grupul în care se afla și ministrul român, Țoiu a părăsit evenimentul. A transmis că astfel a dorit să arate toleranță zero față de traficul de persoane.
După audierea în fața Tribunalului districtual din Miami, frații Tate s-au întors încătușați în închisoare. Următorul termen în procedura extrădării a fost fixat peste o săptămână.