O vacanță s-a transformat într-un coșmar, din cauza pandemiei. Sute de turiști se întorc acasă după 3 luni

×
Publicitate

O vacanță de două săptămâni în Peru s-a transformat, din cauza pademiei, în sejur forțat de aproape trei luni în statul sud-american.

Sute de turiști din Europa au pățit-o. Au plecat, însă, în cele din urmă spre casele lor.

Turiștii au fost duși acasă cu ajutorul unor curse speciale. Ambasada Olandei a sprijinit mai bine de trei sute de persoane din propria țară, dar și din Ucraina, India ori alte State, să părăsească Peru.

Marc Hauwert, Ambasada Olandei: „Astăzi este un zbor umanitar din Lima spre Olanda și suntem încântați de acest lucru. Este cel de al treilea zbor umanitar. Sunt peste 300 de pasageri, 55 de olandezi care revin acasă, toți blocați, de foarte mult timp."

Cei mai mulți turiști veniseră să viziteze celebrul oraș incaș Machu Picchu, dar și pentru evenimente speciale. Un cetățean indian are aproape trei luni de când e în Peru.

Babulal Marotia, cetățean indian: „Sunt artist, vin din India. Am venit aici la începutul lui martie pentru un festival indian, dar după 15 (martie) am intrat în carantină. Suntem aici de două luni și jumătate și acum plecăm spre India. Suntem foarte, foarte fericiți, familia mea este, de asemenea, foarte fericită."

La mijlocul lui martie, Peru a închis toate aeroporturile și a permis doar câteva zboruri umanitare. În pofida măsurilor stricte de carantină, țara este printre cele mai afectate de pandemie, cu peste 3.400 de decese și 119.000 de cazuri confirmate.

Autoritățile au decis să redeschidă Machu Picchu de la 1 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62127399
Un sportiv, implicat în conflictul care a șocat Moscova. S-au împușcat din cauza locurilor de veci
Un luptător MMA se numără printre cei nouă atacatori arestați în urma conflictului armat izbucnit duminică în sudul Mosocovei.
62127392
Încă un elicopter militar a căzut în Rusia. Câți oameni au murit
Un elicopter militar rus model Mi-8 s-a prăbuşit marţi, în timpul unui exerciţiu în Extremul Orient; toate cele patru persoane din aeronavă şi-au pierdut viaţa, informează un reprezentant al autorităţilor locale, citat de AFP.
62127390
Gestul cu care Eminem și-a surprins fanii. ”Scrieți-mi și vă răspund”
Eminem le-a transmis fanilor, într-un mesaj publicat pe Twitter, numărul său de telefon, pentru a putea răspunde întrebărilor pe care ei le au despre rapper.