O politiciană americană l-a înjurat pe Trump după ce a fost aleasă în Congres. Reacţia lui

62012627
Agerpres

După accederea sa joi în Congresul american, o nouă reprezentantă a democraţilor a promis destituirea preşedintelui Donald Trump.

'Îl vom destitui pe acest fiu de căţea!', le spune Rashida Tlaib susţinătorilor săi într-o înregistrare video, la numai câteva ore după ce depusese jurământul joi în Camera Reprezentanţilor. Această înregistrare a fost difuzată pe reţelele de socializare.

'Cum intenţionaţi să destituiţi un preşedinte care a câştigat probabil cele mai mari alegeri din toate timpurile, care nu a făcut nimic rău (niciun fel de complicitate cu Rusia, democraţii sunt aceia care complotează), care este la originea primilor doi ani cei mai buni din toate preşedinţiile şi care este cel mai popular republican din istoria partidului, cu 93%?!' din simpatii, a reacţionat vineri Donald Trump într-o postare pe Twitter.

'Ei vor să mă destituie pentru că ştiu că nu au nicio şansă să câştige în 2020, prea multe succese!', a adăugat Trump, fără a face referire directă la înregistrarea video amintită.

Rashida Tlaib, o fostă avocată de 42 de ani, a făcut din destituirea celui de-al 45-lea preşedinte al SUA una din temele sale de campanie în Michigan.

Fiică a unor imigranţi palestinieni, arestată acum doi ani pentru că a perturbat un discurs al lui Donald Trump, ea l-a catalogat pe actualul preşedinte american drept o 'ameninţare directă şi gravă pentru ţară' într-un editorial publicat joi dimineaţă într-un ziar local, Detroit Free Press.

'Avem deja probe concludente că preşedintele a săvârşit delicte care justifică destituirea' sa, consideră ea. 'Fiecare zi aduce porţia sa de prejudicii multor oameni afectaţi de actele acestui preşedinte fără de lege. Este timpul să lansăm acum o procedură de destituire', a apreciat aleasa democrată.

Un număr record de femei şi de aleşi provenind din rândurile minorităţilor, majoritar în tabăra democrată, compune cel de-al 116-lea Congres al SUA, care s-a reunit joi pentru prima dată.

Totuşi, ipoteza unei proceduri de destituire a lui Donald Trump rămâne o eventualitate foarte îndepărtată în situaţia actuală.

Această procedură de punere sub acuzare, cunoscută sub numele de 'impeachment', ia forma unui proces în faţa corpului legislativ, precizează AFP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62012628
Leopard căutat de autorități cu elefanți și drone. Fusese închis într-o rezervație

100 de pădurari, drone și elefanți au fost mobilizați, vineri, într-o provincie din estul Indiei, pentru a găsi un leopard care a evadat dintr-o rezervație pentru animale sălbatice.

61987580
Guvernul de la Londra a început "testele" pentru un Brexit fără acord

Marea Britanie a anunţat un test privind cozile produse de posibilele controale vamale în cazul unui Brexit fără acord. 

62012545
Atac armat în centrul oraşului Koln. Suspecţii ar fi reuşit să fugă

Incident grav în centrul oraşului german Koln, vineri după-amiază.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.