O lună de la cutremurul din Turcia și Siria. Peste 50.000 de morţi, pagube imense şi o populaţie traumatizată

62327843
Getty

În urmă cu o lună, Turcia şi Siria erau lovite de un seism care s-a soldat cu zeci de mii de morţi şi a cauzat distrugeri de peste 34 de miliarde de dolari.

Seismul care a lovit Turcia în 6 februarie, la ora 04:17, “cea mai mare catastrofă naturală din ultimul secol în Europa”, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a traumatizat o ţară întreagă. Ruude decedate, oraşe în ruine, o viaţă nouă în corturi sau containere: o lună mai târziu, milioane de turci se confruntă cu gravele consecinţe ale dezastrului.

Aproape 46.000 de morţi

Cutremurul cu magnitudine 7,8, urmat câteva ore mai târziu de un seism cu magnitudinea 7,6, s-a soldat cu aproape 46.000 de morţi şii 105.000 răniţi în Turcia, conform bilanţului care fără îndoială este incomplet. 214.000 clădiri au fost distruse, unele cu 12 etaje, în 11 provincii ale ţării.

Şi în Siria au murit din cauza cutremurelor aproape 6.000 de oameni.

Oraşele Turciei din provinciile Kahramanmaraş şi Hatay au fost devastate, iar autorităţile au fost nevoite să îngroape în grabă, după ceremonii rapide, mii de morţi în cimitire improvizate pe câmpuri şi în pădure.

Autorităţile estimează că 14 milioane de persoane au fost afectate de seism. Dintre cei afectaţi, 3,3 milioane au fost nevoiţi să părăsească zonele sinistrate, potrivit preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Aproape două milioane locuiesc acum în corturi sau în case-container.

S-au înregistrat în decurs de o lună peste 13.000 de repliici, ceea ce menţine starea de panică în Turcia, ţară situată într-o zonă seismică printre cele mai active din lume.

Proceduri judiciare împotriva a peste 600 de persoane

În zonele afectate, oamenii sunt supăraţi pe Stat, care după cutremur a trimis cu întârziere în zonă în special armata şi mijloacele acesteia, în condiţiile în care zeci de mii de oameni erau sub dărâmături.

Preşedintele Erdogan a recunoscut întârzierile, puse în parte pe seama vremii nefavorabile şi a faptului că dezastrul a fost unul de amploare, afectând 20.000 de km2. El a prezentat scuze oamenilor din zona afectată.

Sondajele de opinie arată însă că dezvoltatorii şi constructorii clădirilor care s-au năruit sunt consideraţi principalii responsabili ai bilanţului dur al cutremurelor.

S-au iniţiat proceduri judiciare împotriva a 612 persoane implicate în construcţia imobilelor în cauză, a anunţat în februarie ministrul turc al Justiţiei. Mulţi dintre ei au fost arestaţi când încercau să fugă din ţară.

Însă niciun responsabil nu a demisionat sau nu a fost demis, cu excepţia primarului unui mic oraş.

Pagube de peste 34 de miliarde de dolari

Economia Turciei, care era oricum într-o perioadă tulbure din cauza inflaţiei, se confruntă acum cu consecinţele seismului.

Cutremurul devastator şi replicile care au urmat auu provocat pagube în valoare de peste 34 de miliarde de dolari, adică 4 la sută din PIB-ul Turciei. Estimarea nu ţine cont de consturile de reconstrucţie, care ar putea fi de două ori mai mari.

Recep Tayyip Erdogan a promis că în decurs de un an se vor construi peste 450.000 de locuinţe la standarde antiseismice şi a anuunţat că apropiaţii persoanelor decedate vor primi câte 100.000 de lire turceşti (aproximativ 5.000 de euro).

Aproape un milion de persoane afectate de cutremur au primit deja un ajutor de 10.000 de lire, totalul ajutoarelor fiind de jumătate de miliard de euro.

În plus, s-au promis ajutoare de 15.000 de lire turceşti (750 de euro) pentru reinstalare.

Alegerile s-au menţinut la 14 mai

Recep Tayyip Erdogan a pus capă miercuri speculaţiilor, confirmând că alegerile prezidenţiale şi legislative vor avea loc la 14 mai.

Aflat la putere de 20 de ani şi candidat pentru un nou mandat, el face acum din reconstrucţia zonelor devastate principalul său subiect de campanie. Scrutinul de la 14 mai se anunţă totuşi cel mai periculos pentru el de după 2003.

Opoziţia, care a încercat să se unească într-o Alianţă naţională formată din cinci partide, urmează să îşi anunţe luni candidatul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Panică la bordul unui avion, după ce bagajul unui pasager a luat foc. Cel puțin 10 persoane au fost rănite. VIDEO

Au fost momente de panică la bordul unui avion care zbura pe ruta Dallas – Orlando, după ce bagajul unui pasager a luat foc. Cel puțin zece persoane au fost rănite, aeronava aterizând de urgență la Jacksonville, SUA, potrivit NBC News.

Atac armat la o petrecere cu adolescenți din SUA. Două persoane au fost ucise și cel puțin șase au fost rănite

Două persoane au fost ucise și cel puțin șase au fost rănite, după ce au fost împușcate în timp ce se aflau la o petrecere, într-o suburbie a oraşului Atlanta, SUA, potrivit NBC News.

Cancelarul german: Putin trebuie să înțeleagă că nu va câștiga în Ucraina

Vladimir Putin trebuie să înțeleagă că nu va triumfa în Ucraina și că retragerea trupelor sale este necesară înainte ca discuțiile de pace să poată avea loc, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, scrie Sky News.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.