O finalistă de la Miss Elveția a fost sugrumată, dezmembrată și pasată cu un blender de soțul ei

×
Publicitate

O finalistă de la Miss Elveția 2008 a fost sugrumată și dezmembrată cu un fierăstrău și foarfece de grădină înainte de a fi băgată într-un blender de către soțul ei.

Cadavrul modelului Kristina Joksimovic, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit în februarie la Binningen, lângă Basel, în Elveția.

Soțul ei, Thomas, în vârstă de 41 de ani, a avut un recurs pentru eliberare din arest, respins miercuri de Tribunalul Federal din Lausanne, după ce a recunoscut că și-a ucis soția, relatează Daily Mail.

O anchetă în curs de desfășurare a concluzionat astăzi că există „indicii concrete de boală mintală” care stau la baza cazului.

Kristina, mama celor doi copii ai lor, ar fi fost ucisă pentru că venise la soțul ei cu un cuțit, iar acesta i-a dezmembrat corpul „în panică”.

Anchetatorii au stabilit că femeia fusese sugrumată înainte de a muri, iar suspectul a mărturisit.

Kristina Joksimovic

O autopsie a concluzionat că trupul a fost apoi dezmembrat în spălătorie cu un fierăstrău, un cuțit și foarfece de grădină. Părțile corpului au fost apoi tăiate cu un blender de mână, „pasate” și dizolvate într-o soluție chimică.

Thomas a fost arestat la o zi după ce rămășițele ei au fost găsite de o „terță parte” în februarie.

Cuplul locuia într-o „casă semi-decomandată spațioasă” cu vedere la orașul Basel.

Anchetatorii au spus că suspectul a arătat un „nivel evident ridicat de energie criminală” în evaluarea lor. Aceștia au citat „lipsa de empatie și sângele rece după uciderea soției sale” și eforturile lui de a acoperi moartea acesteia, adăugând că inculpatul avea „trăsături sadice-sociopatice”.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62482283
Donald Trump a declarat că Taylor Swift va „plăti preţul” pentru sprijinul ei pentru Kamala Harris. „Nu eram un fan”

Donald Trump, care nu agreează susţinerea de către Taylor Swift a candidatei democrate Kamala Harris, a declarat pentru Fox News că este convins că această susţinere va fi sancţionată de către fanii starului, care „va plăti preţul pe planul vânzărilor”.

62399646
Ministrul apărării israelian susține că are înregistrări în care Hamas transmite ”pierderile dezastruoase”

Ministrul apărării israelian Yoav Gallant a dat publicităţii miercuri un document atribuit unui înalt comandant al grupării islamiste palestiniene Hamas. 

62470134
Zelenski îi va prezenta lui Biden luna aceasta „planul de victorie” în războiul cu Rusia

Volodimir Zelenski a declarat miercuri că luna aceasta îi va prezenta preşedintelui american Joe Biden un „plan de victorie”.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.