O fetiță palestiniană are nevoie de un tratament salvator, dar nu poate părăsi Gaza din cauza blocării granițelor

62447216
Agerpres

Julia Abu Zaiter, în vârstă de trei ani, a rămas fără medicamente și, după cum se teme familia ei, va rămâne și fără timp timp.

Fetița palestiniană suferă de o afecțiune neurologică rară care poate provoca crize de epilepsie și paralizie și care, în lipsa unui tratament adecvat, viața ei este pusă în pericol, potrivit Usa Today.

Însă, accesul la asistență medicală a lipsit cu desăvârșire de când familia ei a fugit din casa lor din nordul Fâșiei Gaza la începutul războiului dintre Israel și Hamas. În ultimele șapte luni, familia a locuit într-un cort în Rafah, în sudul Gaza, în apropiere de granița cu Egiptul.

Având în vedere că starea Juliei este din ce în ce mai gravă, organizațiile de ajutorare și alte grupuri au făcut presiuni pentru ca tânăra să fie evacuată în Egipt, unde ar putea fi stabilizată și apoi trimisă în altă parte pentru tratament.

Dar săptămâna trecută, Israelul a ocupat punctul de trecere a frontierei Rafah în Egipt și l-a închis, în așteptarea unei invazii în toată regula a Rafah. Nimănui nu i se permite să treacă, ceea ce îi îngreună situația fetiței și starea de sănătate.

Julia, care suferă de malnutriție severă după șapte luni de război, nu mai are trei dintre cele cinci medicamente pe care se bazează pentru a-și gestiona simptomele. Tatăl și mama ei, Maha, au rămas uneori fără mâncare pentru a putea plăti medicamentele. Dacă nu reușesc să facă rost de o nouă rezervă, se tem de ce este mai rău.

Cazul Juliei a atras atenția Fondului de ajutorare a copiilor palestinieni, care a depus eforturi pentru a încerca să obțină intrarea ei în Egipt. Un spital din Rafah a oferit familiei recomandarea medicală necesară pentru a o evacua pe Julia în Egipt. Odată ajunsă acolo, ea ar putea fi plasată într-o unitate medicală privată sau guvernamentală pentru a-i stabiliza starea în timp ce medicii evaluează următorul pas, care ar putea include mutarea ei în Statele Unite sau în altă țară pentru tratament.

fetita gaza

Dar aducerea familiilor în Egipt din Gaza este dificilă chiar și în condiții normale, a declarat Tareq Hailat, care conduce programul de tratament în străinătate al organizației.

„Trebuie să vă asigurați că sunt parcurse toate etapele birocratice”, a spus Hailat. „Trebuie să vă asigurați că au documentația adecvată”.

Multe familii nu au documentația necesară pentru că aceasta a fost pierdută atunci când casele lor au fost arse sau distruse în loviturile aeriene israeliene, a spus el.

„Este un proces extrem de complicat”, a spus Hailat. „Acum, pe lângă toate acestea, întreaga graniță este complet închisă. Nimeni nu are voie să intre sau să iasă. Este aproape o sarcină complet imposibilă în acest moment anume.”

Hailat a declarat că organizația sa lucrează cu alte câteva familii ai căror copii au nevoie de îngrijiri medicale în afara Gaza, dar nu au putut pleca.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Donald Trump a spus că nu o ia în considerare pe Nikki Haley ca parteneră pentru candidatura la Casa Albă

Donald Trump a negat sâmbătă informaţiile apărute pe site-ul de ştiri Axios.

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

Semafoarele ar putea avea peste câțiva ani patru culori- roșu, galben, verde și alb, iar noutatea vine din necesitatea de a dirija în trafic și mașinile autonome, fără șofer. Autoritățile din Michigan lucrează deja la un astfel de sistem.

 

Furtuna geomagnetică a mai produs încă o noapte de spectacol în întreaga lume. Aurora boreală a fost din nou vizibilă

Pentru a doua noapte consecutivă, oameni din întreaga lume au încercat să vadă cum se aprinde o magnifică aurora boreală, ca urmare a unei furtuni solare descrisă ca fiind "istorică" şi care se aşteaptă să continue şi duminică.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.