O fată de doi ani a fost refuzată la creșă pentru că îi "speria pe ceilalți copii"

62080154
CEN

O fată de 2 ani din Rusia, născută cu craniul deformat, nu a fost primită la creșă pentru că îi "speria pe ceilalți copii".

Sofia Zakharova s-a născut cu o deformare a craniului și cu degetele de la mâini și picioare lipite. Părinții copilei încearcă de mai multă vreme să o opereze, dar procedura a fost amânată de mai multe ori, iar experții i-au avertizat că dezvoltarea ei va avea de suferit dacă nu va interacționa cu alți copii de vârsta ei, potrivit DailyMail.

Svetlana și partenerul ei s-au hotărât să își înscrie fiica la o creșă, însă reprezentanții instituției au refuzat să o primească. Aceștia și-au motivat decizia spunând că Sofia i-ar putea speria pe ceilalți copii prin aspectul său și le-au recomandat părinților să o opereze dacă vor ca fata să fie acceptată.

Cei doi soți locuiesc alături de părinți într-o casă fără apă și gaze din regiunea Bașcortostan, însă spun că nu primesc indemnizație de handicap pentru Sofia.

Autoritățile au anunțat ulterior că s-au întâlnit cu familia din Alatani, căreia îi va oferi un apartament ca să nu petreacă iarna în frig.

"Este clar că drepturile copilului și ale părinților sunt încălcate și vom desfășura o investigație", a declarat Radiy Khabirov,
liderul regiunii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62080139
Un copil de 13 ani a murit după ce a fost bătut de colegi la școală

Un băiat de 13 ani a murit, miercuri, după ce a fost bătut de colegi la școală în urmă cu mai puțin de două săptămâni.

62080132
Jacques Chirac a murit la vârsta de 86 de ani. Franța declară zi de doliu național

A murit fostul preşedinte francez Jacques Chirac, a declarat joi familia sa pentru AFP. 

62080129
Deținut, surprins în timp ce primește droguri și un telefon. Cum i-au fost "livrate"

Un deținut aflat în închisoarea Cuyahoga din Ohio, Statele Unite, a fost surprins în momentul în care primește diferite obiecte interzise.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.