Noi imagini din satelit arată cât de mult a fost extins cimitirul de la marginea orașului Mariupol

×
Publicitate

Primirea Finlandei și a Suediei în NATO nu mai e deloc o certitudine după ce Recep Tayyp Erdoan a declarat că Turcia nu va susține această extindere a Alianței.

Orice decizie privind aderarea unui nou stat la NATO trebuie luată prin decizie unanimă de către țările membre. Pe de altă parte, Marea Britanie a anunțat o nouă rundă de sancțiuni care îi vizează pe apropiații lui Vladimir Putin, inclusiv pe presupusa iubită a acestuia, Alina Kabaeva, dar și pe fosta soție, Ludmila.

Iar la Kiev a avut loc vineri audierea preliminară în primul proces pentru crime de război. Un tânăr soldat rus este acuzat că ar fi împuşcat un civil neînarmat.

Imagini filmate zilele trecute și date publicității de regimentul Azov, surprind lupta deschisă cu rușii, în interiorul complexului siderurgic Azovstal. Deși sunt depășiți numeric și au muniția pe terminate, ucrainenii spun că până acum au respins asalturille rușilor.

Vineri, rușii au încercat din nou să pătrundă în imensul labirint subteran de sub oțelărie.

Pe de altă parte, încă o navă a Rusiei a fost lovită în Marea Neagră, în apropiere de Insula Şerpilor. Folosit pentru transport logistic, vasul nu s-a scufundat, dar a suferit avarii grave, potrivit Kievului.

Este doar cea mai recentă izbandă a ucrainenilor pentru foarte disputata Insula Șerpilor. Situată la doar 40 de kilometri de Sulina, stânca oferă o poziție stragetică celor care o controlează.

Între timp, trupele de invazie pierd continuu teren în regiunea Harkovului, fiind împinse spre granița cu Rusia. Potrivit Londrei, forțele retrase din Harkov sunt reorganizate și refăcute pentru a fi trimise pe malul estic al râului Siverskyi Donets, pentru a intări flancul din Donbas, principalul front al Moscovei.

Localitatea Marinka din Donbas este bombardată zilnic de armata rusă.

Noi imagini din satelit arată cât de mult a fost extins cimitirul de la marginea vestică a orașului Mariupol. Sunt excavatoare și numeroase gropi săpate de ruși una lângă alta.

Taras, până de curând student în Mariupol, a petrecut mai bine de o lună într-o pivniță din Mariopol cu bunica lui de 80 de ani. Pe 16 aprilie, amândoi au reușit să plece din Mariupol. Traseul de scăpare a fost extrem de sinuos. Primul hop a fost tabăra de filtrare din Donețk.

Ne verificau dacă avem tatuaje, sunt convinși că toți combatanții Azov au tatuaje. S-au uitat la palmele mele să nu am bătături de la apăsarea pe trăgaci. Apoi mi-au verificat pe telefon conturile pe rețelele de socializare, fotografii, mesaje. Îmi amintesc mai ales de patru întrebări: „Ce cred despre autoritățile ruse? Ce cred despre operațiunea militară specială din Ucraina? Ce cred despre politicile conducerii ucrainene? Și ce cred despre batalioanele naziste din Ucraina. Era clar că, dacă răspund „greșit”, nu mă vor lăsa să plec mai departe. Trebuia să răspunzi ce voiau ei să audă”, a spus Taras.

Tatăl meu, om la 60 de ani, muncitor pensionar, sigur nu putea fi luat drept soldat. Și totuși a fost ucis de un lunetist. Rușii ne-au spus că aveau ordine să ucidă pe oricine umbla pe străzi”, a mai spus Taras.

Asemenea mărturii se adună cu miile, iar vineri a început la Kiev primul proces pentru crime de război. În banca acuzaților stă sergentul rus Vadim Şişimarin, de 21 de ani, pentru că, pe 28 februarie, a executat un bărbat neînarmat care mergea pe bicicletă în regiunea Sumî. Şişimarin a fost capturat de forţele ucrainene pe 4 mai.

Peste 9.000 de proceduri judiciare au fost deschise împotriva militarilor ruşi, iar procurorii ucraineni sunt zilnic pe teren să strângă probe și mărturii, inclusiv în zone unde cad încă bombe.

Pe un drum de ieșire din Harkov au fost uciși, la începutul lunii mai, 3 adulți și o fată de 13 ani. Încercau să fugă de bombardamente.

Concentrarea gloanțelor în portiera șoferului și a pasagerului din spate arată că agresorii știau foarte bine ce fac”, a transmis un editor CNN International.

Jurnalistii CNN au reconstituit traseul de la atrocități până la comandantul rus responsabil de ele. Iar indiciile strânse au condus la colonelul Alexander Zuravliov.

Dovezile sunt copleșitoare, deși au fost analizate doar 2 zile de la sfârsitul lui februarie, când Harkovul a fost atacat cu rachete Smerch.

Una dintre bombele cu fragmentare a ucis 4 oameni, inclusiv un copil. La 2 kilometri depărtare o altă rachetă a căzut peste oamenii care stăteau la coadă pentru alimente.

Rachetele au căzut pe traiectorii ce pot fi reconstituite mai bine de 40 de kilometri, până la punctul de convergență din Rusia. Aici acționa a 79-a brigadă de artilerie sub comanda colonelului Zuravliov. Era singura unitate din districtul militar de vest echipată cu acest tip de rachete.

Create la sfârșitul epocii sovietice, rachetele Smerch au fost de atunci mândria arsenalului rusesc. Muniția cu fragmentare provoacă o multitudine de explozii, ceea ce amplifică efectul diustrugător. Zuravliov nu era străin de asemenea tactici brutale împotriva civililor. Le-a comis și în Siria în 2016, când a condus asediul rusesc împotriva orașului Alep. Pentru aceste isprăvi a fost decorat cu cea mai înaltă onoare acordată ofițerilor ruși.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Coreea de Nord a înregistrat primele decese cauzate de Covid-19

Coreea de Nord a înregistrat primele decese cauzate de Covid-19, vineri, după ce joi a anunțat primul caz de infectare.

Rusia îi sfătuieşte pe ruşi să nu călătorească în Regatul Unit

Rusia le recomandă vineri ruşilor să nu se ducă în Regatul Unit şi anunţă că a înăsprit condiţiile obţinerii unei vize ruseşti de către britanici, prezentând aceste măsuri drept o reacţie la acţiuni ”inamicale” ale Londrei, relatează AFP.

Ce s-ar întâmpla dacă Putin ar ataca Polonia sau un alt stat NATO. Explicația șefului Pentagonului

Alianța Nord-Atlantică este pregătită să facă față unui eventual conflict cu Rusia și va răspunde în cazul în care o țară membră va fi atacată, a declarat, miercuri, șeful Pentagonului, Lloyd Austin, potrivit Newsweek.com.

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Șase state europene vor să taxeze profiturile „excesive” ale companiilor petroliere

Şase ţări din Uniunea Europeană solicită o taxă comunitară excepţională aplicată companiilor petroliere, profiturile acestora explodând graţie războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori consultate sâmbătă de AFP.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.