Nimic nou pe frontul de est în Ucraina. Rușii bombardează fără discriminare fortăreața Bahmut, dar ucrainenii rezistă

×
Publicitate

„Există o tendință generală, de a da mereu vina pe Rusia pentru orice. Asta e o boală”, așa a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, când a fost întrebat dacă Moscova s-ar fi aflat în spatele unei scurgeri de documente ale Pentagonului.

Un fost ofițer CIA a spus că este foarte probabil ca Rusia să fi orchestrat totul, pentru a semăna confuzie și potențiale diviziuni între Washington și aliații săi.

Pe de altă parte, noi rapoarte de la Kiev susțin că Ucraina și-ar fi modificat o serie de planuri militare, în urma scurgerii de documente.

Nimic nu s-a schimbat pe frontul din Bahmut. Rușii, în frunte cu unitățile Wagner, atacă pe toată linia, în timp ce ucrainenii țin cu dinții de pozițiile lor și protejează singurul drum de evacuare rămas în mâinile lor.

Comandantul armatei ucrainene, Generalul Sîrski, a vizitat din nou Bahmutul, și a declarat că rușii au început să aplice strategiile din războiul civil sirian: bombardează totul, fără discriminare. În tabăra cealaltă, mercenarii Wagner susțin că au ocupat tot centrul orașului.

Luptător Wagner: „Clădirile administrative sunt deja sub controlul nostru. Cartierele vestice sunt sub controlul inamicului și, probabil, o mică porțiune în zona căii ferate”.

Ucrainenii contraatacă în vestul Bahmutului

În vestul Bahmutului, armata ucraineană contraatacă. Aici luptă unitățile speciale trimise de Kiev încă de la începutul primăverii.

Informațiile au fost din nou prețioase. De data aceasta, inamicul nu a apucat să pregătească și să camufleze piesa de artilerie pe noua poziție.

Soldații din Brigada de răspuns rapid Rubij țin lina frontului, lângă Bahmut. Muha luptă ignorând o rană de la schije, la picior. Iar Kasper, viitor profesor de muzică, abia a primit botezul focului, pe front.

Kasper, soldat ucrainean: „Adrenalina chiar se simte și îți dă curaj. Te simți mai puternic și vrei să mergi mai departe, mai departe...”.

Cu numele de război "Producătorul", un medic tratează cum poate rănile camarazilor săi. „Ei (rușii) presează, dau asalturi cu infanteria, bombardează totul cu artileria... Orice s-ar spune, sunt mulți ruși cu care ne confruntăm. Le provocăm pierderi, dar sunt pierderi și de partea noastră”, a spus el.

Lupte intense și sângeroase au loc și la nord de Bahmut, pe frontul din Kreminna.

Ucrainenii continuă pregătirile pentru marea ofensivă programată pentru această primăvară. Convoaie de blindate de producție occidentală se îndreaptă pe drumuri ascunse spre front. Pentru prima oară, au apărut și imagini cu MIG-urile ucrainene care decolează de pe o autostradă, undeva în vestul țării.

Rușii distrug poduri, dar se tem de HIMARS

În tabăra cealaltă, rușii distrug podurile ca să împiedice eventualele atacuri ale ucrainenilor și să le taie căile de acces. Încearcă, fără succes, să testeze și armele occidentale capturate de la ucraineni, cum e cazul acestui blogger rus care are o armă antitanc de producție suedeză.

Pentru ruși, cele mai periculoase rămân rachetele HIMARS, care au făcut prăpăd în tabăra lor.

Igor Girkin, ultranaționalist rus: „Au fost cazuri când cartierele generale ale unor brigăzi au fost distruse într-o singură lovitură. Cartiere generale ale unor brigăzi, subliniez. Cu tot cu comandanții lor. Baze întregi au fost 'prăjite'. Din păcate, situația din Makiivka nu e unică. Sunt altele și mai grave”.

Propagandistul rus face aluzie la un atac cu rachete HIMARS care a avut loc în orașul ocupat Makiivka, în noaptea de Anul Nou. Câteva sute de militari ruși au murit atunci.

Pe de altă parte, rușii sunt tot mai precauți, când vine vorba de situația de pe front. Paradele militare de Ziua Victoriei, din 9 mai, au fost anulate în orașele Kursk și Belgorod, ambele aflate la câteva zeci de kilometri de granița cu Ucraina. Autoritățile ruse susțin că au luat decizia din motive de siguranță, dar sunt voci care cred că de vină ar fi lipsa echipamentelor militare care să participe la paradă.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62338763
Unde exportă Rusia motorină după embargoul impus de UE. Țara către care livrările s-au înzecit

Rusia şi-a mărit exporturile de motorină către Brazilia şi alte părţi ale Americii Latine, în urma embargoului asupra livrărilor către Europa, potrivit traderilor şi datelor Refinitiv Eikon, transmite Reuters.

 

62338756
Zeci de oameni s-au adunat pe o plajă să se uite la țestoase. Care a fost motivul

A fost mobilizare pe plajă, într-un stat australian! Zeci de curioși s-au strâns să vadă cum sunt eliberați în ocean aproape 100 de pui de broască țestoasă, dintr-o specie în pericol de dispariție.  

62338751
China a simulat atacuri masive din toate părțile asupra Taiwanului. ”Este o acțiune necesară”

După trei zile, China a încheiat exercițiile militare masive care au simulat "încercuirea", blocada și chiar bombardarea Taiwanului.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.