Negociatorul lui Putin rupe tăcerea înaintea negocierilor cu SUA. La ce trebuie să se aștepte americanii

62529951

Rusia se aşteaptă la "unele progrese" în problema ucraineană în cadrul negocierilor programate luni cu SUA în Arabia Saudită, a declarat Grigori Karasin, unul dintre cei doi negociatori trimişi de preşedintele Vladimir Putin pentru discuţii.

"Sperăm să facem cel puţin unele progrese", a declarat Karasin (foto, stânga) la postul de televiziune de stat Zvezda, administrat de Ministerul rus al Apărării, informează AFP, citată de Agerpres.

"Starea mea de spirit şi a lui Serghei Orestovici (Beseda, celălalt negociator - n.r.) este combativă şi constructivă", a adăugat el în interviu, în ajunul plecării lor în Arabia Saudită, unde cei doi negociatori vor merge "cu intenţia de a lupta pentru a rezolva cel puţin o problemă".

Grigori Karasin, senator şi fost diplomat de carieră, a declarat că el şi colegul său se vor întoarce în Rusia marţi, după discuţiile cu americanii de luni, în paralel cu o întâlnire SUA-Ucraina.

Serghei Beseda este un membru de rang înalt al serviciilor de securitate ruse (FSB), dar profilul lor contrastează cu CV-ul trimişilor ruşi din timpul primelor discuţii ruso-americane din Arabia Saudită la mijlocul lunii februarie, când şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov, a condus delegaţia rusă.

Vineri, un oficial ucrainean a explicat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că Kievul speră, la discuţiile de luni, "cel puţin" la un acord privind un armistiţiu parţial cu Rusia în sectorul energetic, infrastructură şi Marea Neagră.

Pentru a face presiuni pentru un armistiţiu mai larg, Kievul l-a ales pe ministrul Apărării, Rustem Umerov, pentru a conduce delegaţia ucraineană, potrivit oficialului, care a spus că Ucraina este mereu "pregătită" pentru o încetare a focului "generală".

De partea sa, Moscova afirmă că a fost de acord doar cu o pauză în privinţa infrastructurii energetice, cu mult sub suspendarea generală de 30 de zile a ostilităţilor proousă de administraţia preşedintelui american Donald Trump.

Printre subiectele care vor fi discutate, nu există nicio îndoială că ruşii vor dori să impună "nuanţele" despre care a vorbit Vladimir Putin în legătură cu instituirea unui moratoriu şi a controlului asupra acestuia, şeful statului rus spunând că se teme că Ucraina va folosi un astfel de armistiţiu pentru a recruta soldaţi suplimentari şi a primi noi arme occidentale.

Ucrainenii explică faptul că aceste discuţii ar trebui să se concentreze pe aspectele "tehnice" ale unei încetări parţiale şi temporare a luptelor: "ce locuri, cum să controlăm această încetare a focului, ce arme?".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62529918
Un oraș din Toscana este invadat de milioane de țânțari și musculițe. Locuitor: Suntem izolați ca în pandemie

În inima Toscanei, pitorescul oraş de coastă Orbetello se află sub asediul unei invazii fără precedent de ţânţari şi musculiţe.

62528643
Trump anunță expulzări în masă. Peste 500.000 de migranți trebuie să părăsească SUA până în aprilie

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat vineri că pune capăt, printr-un ordin, statutului legal a peste 500.000 de migranţi latino-americani, oferindu-le câteva săptămâni pentru a părăsi ţara, informează AFP.

62496344
Război politic în SUA. Trump revocă autorizațiile de securitate ale rivalilor săi. Kamala Harris, printre cei vizați

Preşedintele american Donald Trump a retras, vineri, autorizaţiile de securitate pentru fostul vicepreşedinte Kamala Harris, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi alţi foşti oficiali.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.