"Murder Hornets." Ce sunt "viespile ucigaşe" care pot omorî chiar şi un om

62123647
Getty

Viespile gigantice asiatice, care măsoară cinci centimetri au fost descoperite pentru prima dată pe teritoriul american, în statul Washington.

Potrivit cercetătorilor, înțepăturile multiple ale acestora sunt mortale pentru oameni, iar populația de albine este amenințată, pentru că viespile le distrug stupii, hrănindu-și puii cu ele, transmite cbsnews.com.

Susan Cobey, o crescătoare de albine a susținut că aceste viespi arată de parcă „sunt desprinse din desenele animate cu monștri, din cauza feței lor uriașe”.

Viespile au de obicei între trei și cinci centimetri, capete portocalii, ochi proeminenți și un abdomen cu dungi negre și galbene.

Specialiștii spun că viespile nu atacă în mod normal oamenii, dar atunci când o fac pot fi foarte periculoase și niciun costum nu îi poate proteja.

De asemenea, înțepăturile acestora sunt dureroase și pline de neurotoxine. Chiar dacă o persoană nu este alergică la înțepături, ele pot cauza decesul.

Oamenii de știință susțin că se pregătesc pentru un posibil dezastru, dat fiind faptul că ciclul viespilor de viață de-abia a început. Tot ei încearcă să identifice cuiburile pentru a le omorî, înainte ca albinele să fie ucise.

În Asia, înțepăturile lor au ucis în jur de 50 de oameni în fiecare an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62123641
Momente de groază pentru mai mulți muncitori. Unul dintre ei a fost aruncat de pe acoperiș în timpul unei furtuni

În orașul american Nashville o furtună i-a pus în mare primejdie pe muncitorii care reparau un acoperiș.

62119012
Experții americani se așteaptă la peste 134.000 de decese provocate de coronavirus până în august

Americanii se văd nevoiți să reia calculele legate de extinderea noului virus de la o zi la alta.

62123559
Un bărbat, condamnat la moarte pentru crimă, prin videoconferință

Un bărbat a fost condamnat la moarte pentru crimă, în cadrul primei şedinţe de tribunal desfăşurate prin videoconferinţă în Nigeria, au indicat marţi surse judiciare citate de AFP.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.