Momentul în care o femeie din Berlin sare de la etajul 11 direct în brațele unui pompier, în timpul unui incendiu

Screenshot 2026 08 18 122852

O femeie a fost nevoită să facă un salt disperat de la etajul 11 al unui bloc din Berlin, Germania, în timp ce apartamentul era cuprins de flăcări. A ajuns direct în brațele unui pompier care încerca să o salveze.

Incendiul a izbucnit într-un bloc de locuințe cu 21 de etaje, în apropierea gării Ostbahnhof. Aproximativ cinci persoane au fost rănite în urma incidentului, scrie People, care citează Associated Press.

Incendiul a izbucnit într-un apartament de la etajul 11 și s-a extins la locuința de deasupra. Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută.

În imaginile distribuite pe rețelele sociale, o femeie poate fi văzută agățată de marginea ferestrei, în timp ce flăcările și fumul negru ieșeau dintr-o încăpere aflată în apropiere.

Câteva momente mai târziu, un pompier a venit în ajutorul ei, însă acesta părea să poată ajunge doar până la o înălțime aflată la aproximativ două etaje sub femeie.

Pe măsură ce flăcările deveneau tot mai puternice, aceasta a încercat să coboare până la etajul inferior, însă fără succes.

În timp ce încerca să-și găsească un punct de sprijin, femeia a părut în cele din urmă să încerce să se poziționeze deasupra platformei aeriene a autospecialei de pompieri. Apoi s-a lăsat să cadă aproximativ două etaje, direct în brațele pompierului.

Ulterior, poliția a anunțat că femeia, a cărei identitate nu a fost făcută publică, a fost prinsă în siguranță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ea a suferit răni ușoare.

Peste 100 de persoane, afectate de incendiu

După incident, un purtător de cuvânt al pompierilor a declarat pentru dpa că imobilul a fost evacuat, iar incendiul a fost ținut sub control în mai puțin de trei ore.

Aproximativ 70 de persoane și 130 de pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost folosit un elicopter de salvare pentru transportarea la spital a persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În total, 115 persoane au fost afectate de incendiul izbucnit în bloc. 25 de locatari au fost salvați după ce au ieșit prin dispozitivele de evacuare pentru situații de urgență și au ajuns pe scara mecanică a pompierilor, în timp ce 13 persoane au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale de urgență.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
Vlcsnap 2026 08 17 16h42m56s236
Pompieri din trei județe mobilizați pentru a stinge un incendiu de la o mănăstire din Cluj. Cum ar fi pornit flăcările

Intervenție contracronometru a pompierilor, luni, la prânz, la mănăstirea Cășiel din județul Cluj. Un incendiu violent a mobilizat militari din trei județe.

Vlcsnap 2026 08 16 17h44m48s782
Bruxelles-ul a cerut ajutor pentru incendiul de vegetaţie din Belgia. UE a trimis trei elicoptere şi două avioane

Uniunea Europeană a trimis trei elicoptere şi două avioane pentru stingerea incendiilor în Belgia, după ce autorităţile de la Bruxelles au solicitat ajutor.

Vlcsnap 2026 08 16 17h49m52s100
Ucraina a atacat un depozit-cheie pentru economia Rusiei. Un incendiu de proporții a cuprins complexul

Forţele ucrainene au lovit azi-noapte cel mai mare depozit al gigantului retailer online Wildberries, un pilon al economiei de consum din Rusia.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.