Potrivit acestuia, discuțiile s-au concentrat pe acordarea de licențe pentru producerea în Ucraina a interceptoarelor destinate sistemelor de apărare Patriot, dar și pe posibilitățile de relansare a negocierilor de pace cu Rusia.
Întâlnirea, care a durat puțin peste o oră, a avut loc în contextul intensificării atacurilor cu rază lungă dintre Rusia și Ucraina. Dar şi pe fondul blocajului diplomatic dintre cele două state.
Cu mapa doldora de reușite în fața Rusiei, Volodimir Zelenski s-a întors la Casa Albă ca să încerce să obțină o atitudine mai fermă din partea lui Donald Trump, în ceea ce-l privește pe Vladimir Putin. Totul în condițiile în care eforturile diplomatice sunt în impas, de o jumătate de an.
Maddie Gannon, corespondentă CNN: „Într-o postare publicată pe platforma X după întâlnire, Volodimir Zelenski a confirmat că discuțiile cu Trump au vizat și sistemele de apărare antiaeriană Patriot. El a precizat că cei doi au abordat și subiectul diplomației, iar, per ansamblu, a apreciat că întrevederea a fost una reușită”.
Relațiile dintre Zelenski și Trump au fost mult timp tensionate. Dar mulți analiști susțin că atitudinea președintelui american s-a schimbat, după succesele obținute de Ucraina în ultimele luni, în campania de lovire a rafinăriilor și a altor instalații petroliere din Rusia.
Volodimir Zelenski a participat, de asemenea, la ceremonia funerară a senatorului republican Lindsey Graham, unde s-a aflat și premierul israelian Benjamin Netanyahu. Acesta din urmă a avut, la rândul său, o întrevedere cu Donald Trump.
Maddie Gannon, corespondentă CNN: „Ambele discuții s-au desfășurat cu ușile închise, însă, ulterior, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat, într-o postare pe platforma X, că întâlnirile au fost „pozitive și productive””.
La Moscova, președintele rus Vladimir Putin a susținut un nou discurs, în care a insistat asupra ideii că Rusia traversează un moment critic pentru propria existență. E un mesaj destinat consolidării sprijinului intern pentru război, pe fondul dificultăților tot mai mari cu care se confruntă economia rusă.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Fără nicio exagerare, acesta este unul dintre momentele decisive din istoria patriei noastre. Soarta și viitorul poporului nostru sunt în joc și nu este deloc o exagerare. Aceasta este pur și simplu realitatea. Trăim o perioadă în care, pe fondul unei competiții acerbe, se conturează noua ordine mondială”.
Între timp, armata rusă și-a continuat atacurile asupra orașelor ucrainene. În regiunea Sumî, șase persoane, între care și trei copii, au fost rănite într-un bombardament asupra unei zone rezidențiale de la periferia orașului.
Cu câteva ore mai înainte, Ucraina a atacat, cu sute de drone, ținte din mai multe orașe rusești. Atacul a perturbat, zeci de minute, activitatea pe aeroporturile din jurul Moscovei.
Imagini apărute pe rețelele de socializare au arătat drone zburând la mică altitudine, pe cerul Moscovei. Au lovit o oțelărie și una dintre cele mai mari fabrici de reciclare a anvelopelor uzate.