Ministru: Franța nu va recunoaște Catalonia, dacă își declară independența

61914298
Twitter

Franța nu va recunoaște Catalonia, dacă regiunea își va declara independența față de Spania, a precizat, luni, ministrul francez pentru Afaceri Europene, Nathalie Loiseau.

 

„Dacă va exista o declarație de independență, va fi unilaterală și nu va fi recunoscută. Catalonia nu poate fi definită prin votul organizat de mișcarea pentru independență, cu doar o săptămână în urmă. Criza trebuie rezolvată prin dialog, la toate nivelurile politicii spaniole”, a spus ministrul francez, la televiziunea Cnews potrivit Reuters.

Catalonia, regiune cu proprie limbă și cultură, este condusă de un guvern regional pro-independență. În 1 octombrie, aceștia au organizat un referendum, deși Curtea Constituțională a Spaniei a declarat votul ilegal.

„Dacă va fi recunoscută independența Cataloniei, ceea ce nu s-a discutat, consecința va fi că aceasta va ieși automat din Uniunea Europeană”, a mai spus ministrul pentru Afaceri Europene, Nathalie Loiseau.

Situația din Spania este una tensionată, ca urmare a referendumului privind independența Cataloniei. Rezultatele finale au arătat că 90% dintre cele 2,3 milioane de persoane care au mers la vot, s-au arătat în favoarea independenței. Prezența la vot a fost de 43%.

Vineri, Guvernul Spaniei le-a cerut scuze public oamenilor răniți de poliție, în încercarea de a bloca referendumul, însă autoritățile au învinuit liderii catalani că au organizat un vot ilegal. 900 de persoane au fost rănite de poliție, în timp ce încercau să se prezinte la vot.

Marți, la ora locală 18.00, președintele catalon Carles Puigdemont se va adresa Parlamentului. Este de așteptat ca Parlamentul să declare independența, la reuniunea de marți.

950.000 de oameni, în stradă

950.000 de oameni au demonstrat, duminică, pe străzile din Barcelona, împotriva declarării independenței Cataloniei față de Spania.

Printre participanți s-au aflat și Joseph Borrell, fost președinte al Parlamentului European, cât și scriitorul Mario Varga Llosa.
Joseph Borrell, fost președinte al Parlamentului European, a declarat că „țara a fost frântă” și că politicienii trebuie să „apere pluralismul politic”.

„Nu vreau să exagerez, dar trăim momente aproape dramatice în istoria acestei țări”, a mai spus el, atrăgând atenția că oamenii de afaceri se retrag din Catalonia, din cauza referendumului privind independența de Spania.

„Ceea ce apărați voi, este opusul idealului european (...). S-au întâmplat lucruri care nu trebuiau să se întâmple. Ne facem rău unii altora. Trebuie să ne bucurăm de procesul democratic cu care Spania se mândrește (...). Catalonia nu e o colonie, nu este un stat precum Kosovo, astfel că trebuie să acționăm conform legilor”, a mai spus el.

Și scriitorul Mario Varga Llosa a susținut un discurs în fața mulțimii, afirmând că oamenii „nu își doresc lovitura de stat promovată de Guvernul catalan”, potrivit cotidianului spaniol El Pais.

„Naționalismul se adăpostește și în sânul Cataloniei. Suntem aici să îl stopăm (...) Nu vrem să plece companiile din Catalonia, de parcă ar fi un oraș medieval afectat de ciumă. Vrem să se întoarcă în regiune și vrem să fie capitala culturală a Spaniei”, a susținut scriitorul.

Măsuri drastice anunțate de Guvern

Guvernul spaniol ia în considerare aplicarea de măsuri drastice, precum suspendarea statutului autonom al Cataloniei, în contextul în care liderii din regiune amenință că vor declara indepdența față de Spania.

„Vom împiedica declararea independenței. Vă pot spune, cu franchețe, că nu se va întâmpla. Este evident că vom lua o decizie în limitele legii, în funcție de felul în care vor evolua lucrurile”, a declarat șeful Executivului spaniol, într-un interviu acordat publicației spaniole El Pais.

Întrebat dacă ia în considerare să invoce Articolul 155 din Constituție, mecanismul legal privind suspendarea autonomiei Cataloniei, Rajoy a afirmat: „Nu exclud absolut nimic, atâta timp cât este în limitele legii. Mi-ar plăcea să fac asta la momentul potrivit, asta este cel mai important la acest moment. Scenariul ideal ar fi să nu fie nevoie de soluții drastice; mi-ar plăcea ca amenințarea că va fi declarată independența să fie retrasă cât mai curând posibil”, a mai spus premierul.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61914294
Iranul amenință SUA cu un răspuns „zdrobitor”. „Sperăm să nu facă greșeala”

Iranul a promis luni că va oferi un răspuns „zdrobitor” Statelor Unite dacă se vor raporta la elitei Gărzilor Revoluționare ca la un grup terorist.

61914293
Un mort și trei răniți, în Letonia, după ce un elicopter s-a prăbușit

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, duminică, după ce un elicopter civil s-a prăbușit în timpul unui raliu.

61912707
Fost director de campanie: Facebook a determinat victoria lui Trump în alegeri

Donald Trump a devenit președinte al Statelor Unite cu ajutorul rețelei sociale Facebook. Totodată, platforma Twitter i-a folosit pentru a se adresa direct oamenilor, potrivit fostului director de campanie pentru tehnologii digitale, Brad Parscale.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.