Milioane de ucraineni, lăsați în beznă și frig de teroriștii ruși. Oamenii inventează metode de a supraviețui

×
Publicitate

Toate ţările puternic industrializate din G7 vor pace în Ucraina. Asta ar fi declarat, vineri, la Kiev, consilierul pe probleme de securitate al Casei Albe, potrivit agenției spaniole EFE.  

Mai mult decât atât, respectatul ziar american The Washington Post scrie că administraţia americană cere în privat Ucrainei să se arate în mod public deschisă negocierilor cu Rusia. Și, implicit, să renunţe la refuzul de a dialoga cu Moscova cât timp rămâne la putere Vladimir Putin.

Potrivit ziarului american The Washington Post, care citează surse la curent cu discuţiile din culise, administrația Biden este conștientă că ”oboseala privind Ucraina este o preocupare reală pentru unii dintre partenerii săi europeni”.

Mai ales pentru țările unde efectele războiului asupra costurilor la alimente şi combustibil se resimt acut.

Solicitarea discretă a Washingtonului n-ar avea ca scop să oblige Kievul să se aşeze la masa negocierilor, ci caută să se asigure că executivul ucrainean îşi păstrează sprijinul vital din partea altor naţiuni.

Rusia nu face niciun pas spre pace

Volodimir Zelenski a declarat în mai multe rânduri că nu ia în calcul negocieri cu actualul lider rus. Totodată, condițiile Kievului pentru o pace justă sunt retragerea trupelor ruse și recuperarea completă a teritoriilor ocupate, inclusiv Crimeea.

Jake Sullivan, US National security adviser: ”Dacă analizezi pretențiile și acțiunile Rusiei, acestea nu sunt deloc pași în direcția păcii, indiferent ce declarații fac rușii despre negocieri. Din perspectiva noastră, discuțiile pe care trebuie să le purtăm în interiorul comunităţii internaţionale în privinţa sprijinului pentru Ucraina privește termenii juști pentru o pace durabilă şi dreaptă, pentru Ucraina, pentru ONU și pentru întreaga lume”.

Dacă Rusia este pregătită de negocieri, ar trebui să-şi oprească bombele şi rachetele şi să-şi retragă forţele din Ucraina”, a continuat Jake Sullivan.

Însă Kremlinul continuă să escaladeze conflictual, mai ales prin distrugerea sistematică a infrastructurii civile ucrainene.

Locuitorii capitalei Kiev, dar și milioane de compatrioți din alte șapte regiuni, au petrecut încă o noapte în beznă, în urma unor întreruperi de curent programate.

Kievul ar putea evacuat în totalitate

Primarul Kievului a precizat că există un stoc de combustibil, generatoare, alimente şi apă potabilă, precum şi în jur de o mie de centre publice de încălzire. Vitali Kliciko le-a cerut însă oamenilor să reducă și mai mult consumul și chiar să ia în calcul o strămutare temporară.

Jurnalista Iulia Mendel și-a fracturat piciorul alunecând pe scări în prima noapte fără curent. Vecina Iuliei le-a povestit jurnaliștilor CNN că, împreună cu fetița ei de 18 luni, a rămas blocată două ore în lift, când s-a luat brusc curentul. Deja, în Kiev, locatarii blocurilor pun în lifturi câte o cutie cu apă, ceva de mâncare, o lanternă și pastile anti-anxietate.

Christiane Amanpour: Vă simțiți demoralizate? Gândiți că gata, v-a ajuns, e timpul pentru capitulare ori negocieri?

Iulia Mendel, jurnalist: „Nici vorbă! Am trecut peste greutățile din anii 90, când nu aveam lumină, apă, căldură, ore întregi, zi de zi. Atunci era vorba de sărăcie. Acum e război și știm că trebuie să-l câștigăm”.

Rușii au avariat grav sau distrus 40% din infrastructura energetică a Ucrainei

Să-l câștige inclusiv cu arme precum acest încărcător de telefoane și alte echipamente de urgență.

Natalia Horban, locuitor din Kiev: „E cel mai important lucru pe care să-l ai acum, în Ucraina. O baterie externă. Fără el, n-ai conexiune. E vital să fii în legătură cu cei dragi”.

Natalia a improvizat o veioză dintr-un borcan, o sticlă și un telefon. Stocurile de generatoare ale magazinelor sunt aproape epuizate și, oricum, s-au scumpit teribil, la fel ca lumânările ori lanternele.

40% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost grav avariată ori distrusă în atacurile rusești cu drone iraniene. Teheranul a admis sâmbătă că a furnizat ”un număr mic” de drone Rusiei.

Volodimir Zelenski: ”Iranienii au decis să admită că au furnizat drone pentru ruși. Dar și în această admitere au mințit. Doborâm cel puțin 10 drone iraniene în fiecare zi, iar regimul iranian susține că a livrat doar câteva, chiar înainte de începerea invaziei. Numai vineri am neutralizat 11 drone Shahed. Și știm cu certitudine că instructori iranieni i-au învățat pe teroriștii ruși cum să folosească dronele”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial
Citește și...
Record mondial stabilit de poliția spaniolă după ce a confiscat o cantitate uriașă de canabis. Valoarea uluitoare a capturii

Poliţia spaniolă a anunţat sâmbătă capturarea a 32 de tone de muguri de canabis, „cea mai mare captură din această substanţă la nivel internaţional”, la finalul unei anchete care a dus la arestarea a 20 de persoane, potrivit AFP.

Un avion cu zeci de pasageri s-a prăbuşit într-un lac. Cel puțin 19 persoane au murit | VIDEO

Cel puţin 19 persoane au murit după ce un avion s-a prăbuşit duminică în Lacul Victoria din Tanzania.

Hackerii ruși au atacat un serviciu de informații din Europa de Est. Primele declarații

Guvernul bulgar a confirmat că pagina de internet a Agenţiei de Informaţii a ţării a fost atacată şi blocată de grupul de piraţi informatici ruşi Killnet, dând totodată asigurări că hackerii nu au reuşit să sustragă informaţii confidenţiale.

Recomandări
”UDMR a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, acuză deputatul USR Cătălin Drulă

Deputatul USR Cătălin Drulă acuză partidul UDMR, într-un mesaj scris în limba maghiară pe Facebook, că ”a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, prin voturile pe care deputații Uniunii le-au dat celor din AUR și SOS în 1 septembrie.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.