Manifestaţiile au urmat unui apel al grupului de iniţiativă civică „Un milion de momente pentru democraţie”, care şi-a îndemnat susţinătorii să-şi exprime sprijinul pentru şeful statului, în confruntarea sa cu coaliţia de guvernământ, notează agenţia de presă cehă CTK.
Organizatorii au anunţat că peste 90.000 de persoane au participat la o acţiune similară, organizată în data de 1 februarie, aşteptându-se ca manifestaţiilor de duminică să li se alăture comunităţi mai mici din întreaga ţară.
O altă manifestaţie în masă este preconizată pentru 21 martie, în Parcul Letna din Praga, sub sloganul „Nu vom lăsa să ni se fure viitorul!”
Participare masivă în marile oraşe şi mobilizare naţională
La Brno, al doilea oraş ca mărime al ţării, între 8.000 şi 10.000 de persoane au participat la manifestaţia de duminică, în timp ce, în oraşele mai mici, numărul participanţilor a fost de câteva sute, potrivit CTK.
Imagini publicate de media din Republica Cehă arată manifestanţi purtând portrete ale preşedintelui Petr Pavel, în oraşe precum Ostrava şi Pardubice, în timp ce unele pancarte afişau fotografii ale unor membri ai guvernului, sub care se putea citi lozinci precum „Suntem alături de preşedinte!”, „Mi-e ruşine de actualul guvern!”
Disputa politică şi acuzaţiile care au declanşat protestele
Disputa a escaladat după ce preşedintele Petr Pavel a declarat, la sfârşitul lunii ianuarie, că ministrul de externe Petr Macinka, care este lider al partidului „Motoriştii pentru ei înşişi” (Motorists for Themselves, de dreapta) din cadrul actualei coaliţii guvernamentale cehe, a încercat să-l şantajeze. Motoriştii eurosceptici cer un post în cabinet pentru preşedintele lor de onoare, Filip Turek, pe care Pavel l-a respins din cauza remarcilor sale rasiste şi sexiste din trecut.
Coaliţia de guvernare de la Praga, condusă de partidul populist de dreapta ANO al premierului Andrej Babis, deţine 108 din cele 200 de locuri în camera inferioară, alături de formaţiunea „Motoriştii pentru ei înşişi” şi de partidul de extrema dreaptă „Libertate şi Democraţie Directă”.