Marturiile supravietuitorilor din Paris. "Era o scena din iad, trageau in noi ca si cum am fi fost pasari la vanatoare"
Cativa dintre supravietuitorii atentatelor din Paris, ce au avut loc in seara de 13 noiembrie 2015, au povestit momentele de groaza prin care a trecut.
Lieke, o eleva olandeza de 17 ani, studiaza in Franta din septembrie 2014 si se afla in momentul atacurilor pe Rue de Charonne, acolo unde locuieste.
Tanara a povestit pentru The Guardian momentele cumplite prin care a trecut dupa atacurile teroriste petrecute vineri noapte, in Paris.
Aceasta a fost nevoita sa acopere trupurile neinsufletite ale victimelor care zaceau pe strada. Marcata de evenimentele din Franta din ultimul an, inclusiv atacul de la Charlie Hebdo, tanara spune ca se gandeste sa paraseasca Franta.
"Eram sus cu familia, ne pregateam sa iesim din casa, cand am auzit politia afara. Am iesit si am vazut cum politia iesea si intra din teatru. Am crezut ca este vorba despre un mic incendiu, dar am inceput sa auzim o femei care tipa, apoi o alta femeie a iesit fugind si a imbratisat un barbat.
Politia a inceput sa tipe si sa ceara cearsafuri. Ne-am dus in casa si am adus cateva. Credeam in continuare ca este vorba de un incendiu si ca au nevoie de ele ca sa stinga focul, dar de fapt acopereau cadavrele cu ele.
Doua persoane din restaurant erau vecinii nostri si au iesit afara, imediat dupa atacuri. Mi-au povestit ca au cunoscut o femeie, care era cu doi prieteni. Au iesit sa fumeze o tigara, afara, si atunci a inceput atacul armat. Amandoi au fost ucisi. Vecinii nostri au stat cu noi in apartament aseara, pentru ca si-au lasat cheile pe masa din restaurant cand au fugit.
Sambata dimineata totul este tacut. Nu sunt masini afara. Toate drumurile sunt inchise spre Charonne, cu exceptia unei strazi, unde esti escortat de politie. Trebuie sa le arati actele autoritatilor ca sa demonstrezi ca locuiesti acolo.
Acest atac terorist ma face sa vreau sa plec din Franta. Cand au avut loc atacurile din Charlie Hebdo, la inceputul acestui an, eram la scoala, in centrul Parisului. De asemenea, in august, am fost in Bangkok, unde o bomba a explodat langa templu. Nu sunt inca pregatita sa ies afara".
Un tanar de 23 de ani, de origine turca a povestit unui reporter de la publicata Liberation, cum a trait aceste clipe cumplite. Fahmi B. se afla la prima vizita in Paris si era in sala de concerte Bataclan. Tanarul nu mai avea pantofi in picioare, ci doar bandajele medicale puse de cei din ambulanta. "Eram la concert, cand am auzit un zgomot puternic, ca impuscaturi. Initital, am crezut ca totul face parte din show, dar cand m-a intors am vazut cum o persoana a primit un glont direct in ochi. S-a prabusit imediat la pamant. Toata lumea s-a intins la pamant, iar atacatorii trageau la intamplare in oameni. Eu stateam intins in pozitia fetusului, dar picioarele imi erau blocate de corpul unei alte persoane. Am reusit sa imi trag picioarele si am alergat in spatele scenei, pentru ca acolo era o iesire de urgenta. Alte trei persoane ranite erau aici".
O alta tanara, de 25 de ani, care a supravietuit atacului de la Bactaclan, a povestit cum a reusit sa se salveze. Ea a povestit pentru The Guardian ca s-a ascuns intr-o alta camera, unde "stateau inghesuiti unii in altii cam 25 de persoane." Amelie a spus ca atunci cand a parasit camera "era un carnagiu, sange si morti peste tot."
Julien Pearce, realizator de radio, a fost in sala de concerte Bataclan, cand a avut loc luarea de ostatici. Acesta a povestit pentru CNN ce a vazut: "Spre finalul concertului, au aparut acesti barbati inarmati. Oamenii tipau, am vazut doi teroristi, foarte calmi, dar determinati. Nu se miscau, pur si simplu stateau in spatele salii de concert si trageau in noi, parca eram pasari la vanatoare. Au inceput sa tipe Allahu Akbar. Era o scena desprinsa din iad. Concertul s-a oprit si toti ne-am intins la podea. Dupa 5 minute de tras, atacatorii s-au oprit si au reincarcat. Atunci am fugit. Pe hol, am vazut o adolescenta impuscata in picior si era destul de grav. Am tras-o spre mine, am pus-o in spatele meu si am alergat".
