Mărturii din infernul grec. Sate întregi de oameni s-au unit să țină piept incendiilor care le-au mistuit viețile
O jale apăsătoare îi sufocă pe greci. „Trăiam din ce produceau pădurea, livezile de măslini şi turismul. Nu ne-a rămas nimic”.
Este strigătul de neputinţă al locuitorilor de pe insula Evia, traumatizaţi de incendiile care nu le dau o clipă de răgaz de două săptămâni.
Premierul a prezentat scuze pentru deficienţele intervenţiei, împotriva celor 500 de focare care au mistuit zeci de mii de hectare şi au impus, evacuarea a zeci de sate.
Pe de altă parte, procurorul general al Greciei a ordonat o anchetă penală legată de cauza focurilor. Numărul mare, mărimea, și sincronizarea acestora, creează suspiciuni privind o activitate infracțională organizată.
Trei persoane au fost deja arestate, fiind suspectate că au pus focul intenţionat.
După o zi de relativă acalmie, panica a cuprins iar insula Evia. Vântul fierbinte aprinde noi focare, în zona de nord-vest, nu departe de satul Pefki, devastat de flăcări la sfârşitul săptămânii trecute.
Paul Angelescu, corespondent Știrile Pro TV: „Suntem în nordul localităţii Asminio, într-o pădure. În spatele meu e o mănăstire. A fost creată o linie de apărare, au adus cisterna cu apa, mulţi localnci, voluntari, o şenilată cu un tun de apă. Se creează o linie de apărare ca focul să nu ajungă la mănăstire.''
Pompierii şi voluntarii localnici îşi unesc eforturile să stingă focul înainte să scape de sub control. Oamenii se agită frenetic. Cauta soluţii, pentru că terenul nu permite accesul şenilatei.
Paul Angelescu: „După linia copacilor se află mănăstirea, toată această mobilizare e pentru a proteja această mănăstire. Iată, acel localnic a venit cu excavatorul său pentru a face loc şenilatei, care trebuie să urce până acolo, unde se vede fumul.''
Focul începe să coboare. N-au reuşit să intre cu şenilata, n-au suficient loc, panta e prea abruptă. Vine iar elicopterul.
Nu e, din păcate, singurul focar care i-a ţinut în corzi pe oamenii de pe insulă. Abia lasă în urma Asminio şi colegii noştri dau de alte flăcări, ajunse chiar la drum, la marginea satului Avgaria.
Paul Angelescu: „După deal, e un sat, la 4 minute de condus, unde focul a luat-o din nou cu putere şi există riscul să fie izolaţi oamenii, ar putea cădea stâlpii de electricitate şi să blocheze drumul.”
În câteva minute, focul trece drumul şi se extinde cu o iuţeală de speriat, după ce se creează microcurenţi din cauza flăcărilor care schimbă direcţia vântului. Cu asta s-au confruntat pompierii în toate zilele.
Oamenii nu mai au din ce trăi
Unde nu arde, oamenii umblă ca stafiile printre rămăşiţele făcute scrum ale vieţilor lor. Un bărbat se chinuie să adune fier ars dintre ruinele pârjolite.
Localnic: „E dezastru mare. Sunt duse sursele de trai ale oamenilor. Toţi ne câştigam existenţa de pe urma acestui pământ. Unii făceau ulei de măsline. 30 de ani, de 30 de ani a avut nevoie copacul ăsta să dea măsline”.
Paul Angelescu: „Dumnevoastră ce făceaţi înainte de foc?”
Localnic: „Adunăm răşina din pini. Acum strâng fiare vechi. Ce am acolo mă ţine o zi-două. Iau vreo 30 de euro pe tot ce-am strâns, lapte pentru copii. Am doi copii mici. După aia ce fac?”
Puţin mai încolo, o femeie îndoliată intră în cimitir să vadă dacă mormintele părinţilor au scăpat neatinse. Mai multe gropi din cimitir au ars cu tot cu cruci.
Încă o oprire, o nouă poveste care îţi rupe sufletul.
Paul Angelescu: „Animale arse?”
Localnic: „Capre...”
Un fermier a venit să inspecteze pagubele. Aici îşi ţinea caprele. În dreapta, e maşina lui, distrusă de flăcări.
Paul Angelescu: „Mai aveţi două capre? Din câte?”
Localnic: „50!”
Paul Angelescu: „Din 50 au scăpat două?”
Localnic: „E o catastrofă!”
Scăpate miraculos din pârjol, cele două capre rod acum bețe arse.
Oamenii se plâng că zile întregi au luptat singuri, cu mâinile goale, să ţină focul la distanţă. De multe ori, au pierdut lupta.
Localnic: „Suntem singuri. Nu avem nume. Suntem cu toții luptători. Am venit din satele vecine să ajutăm. Nu pleacă nimeni. Nu contează de câte ori ne vor evacua, noi vom sta aici până la final să facem ce putem. Pădurea a ars toată. Casele astea au rămas întregi pentru că oamenii au luptat pentru ele, singuri, fără pic de ajutor, fără pompieri. Cred că mulți oameni vor părăsi insula, pentru că jumătate din insulă e arsă.”
An după an, incendiile sunt mai grave, din cauza schimbărilor climatice, temperaturile sunt tot mai mari, verile sunt tot mai secetoase, iar guvernele și autoritățile sunt tot mai puțin capabile să gestioneze situația.
Simţindu-se vizat de acest val de indignare, premierul elen a promis luni seară 500 de milioane de euro pentru insula Evia şi zonele mistuite din Attica, în nordul Atenei.
Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: „Sunt primul care trebuie să-și ceară scuze pentru orice slăbiciune. Înțeleg durerea celor care și-au văzut casele și proprietăţile arzând, frustrarea celor care au fost evacuați din casele lor, chiar și supărarea celor care așteptau ajutorul pe calea aerului fără să poată știi dacă aeronavele sunt mobilizate în alte părți sau condițiile meteo nu le permit să zboare.”
Şeful guvernului a promis replantarea pădurilor arse şi despăgubirea celor care şi-au pierdut casele şi alte bunuri.
