Maia Sandu: Chemăm toate guvernele UE să sprijine deschiderea negocierilor cu Republica Moldova

62342991

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, sâmbătă, un apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.  

Maia Sandu a vorbit în cadrul primei reuniuni a preşedinţilor Comisiilor pentru afaceri ale UE şi ai Comisiilor pentru afaceri externe din ţările UE - United4Moldova, găzduită sâmbătă de Parlamentul Republicii Moldova.

Aceasta a declarat că Republica Moldova nu va alege niciodată războiul, subliniind că „alegerea europeană este unica soluţie" pentru ţara sa.

„Noi nu avem altă alegere. Nu vom alege niciodată războiul, nu vrem să alegem sărăcia, nu putem să alegem pentru copiii şi ţara noastră un viitor al terorii. Alegerea noastră nu este doar despre nivelul de trai european pe care vrem să îl avem în toată Moldova. E şi despre ce fel de societate vrem să construim. Noi nu vrem o societate în care copiii sunt duşi la închisoare pentru că gândesc liber sau trimişi să moară într-un război de agresiune, unde banii statului care trebuie să meargă la pensionari şi familii se duc pentru bombe şi tancuri care atacă o altă ţară. Alegerea europeană este pentru noi, pentru Moldova, unica soluţia de a salva generaţiile viitoare de pericolele unei asemenea societăţi. Noi alegem ca toţi copiii care vor creşte în Moldova să fie liberi să vorbească, să fie liberi să gândească, să fie liberi să trăiască bine acasă. Alegerea este temelia libertăţii. Noi, moldovenii, alegem. Europenii aleg, Rusia nu alege. Rusia dictează. Noi alegem să fim liberi şi chemăm toate guvernele Uniunii Europene să sprijine alegerea noastră şi deschiderea negocierilor cu Republica Moldova, să sprijine lupta noastră pentru a fi cu adevărat independenţi şi aspiraţia noastră de a deveni parte a Uniunii Europene", a afirmat şefa statului moldovean.

Maia Sandu a reamintit ameninţările venite din partea Federaţiei Ruse.

„Noi, moldovenii, am făcut o alegere - am ales calea europeană. Şi, în curând, statele UE vor avea şi ele de făcut o alegere - acceptarea noastră ca potenţiali membri ai familiei europene. Acum mi se pare firesc că discutăm despre negocieri, despre procesul de aderare la Uniunea Europeană, despre îndeplinirea angajamentelor faţă de Comisia Europeană în parlamentul Republicii Moldova, însă cu doar patru ani în urmă, exact în această sală, regimul autoritar stingea lumina şi inducea teroare pentru a ne împiedica să ne alegem viitorul. Cu nouă luni în urmă, Federaţia Rusă încerca să organizeze dezordini în masă şi răsturnarea guvernării alese în mod democratic. Acum, Kremlinul finanţează cu sute de milioane de lei grupări criminale care să cumpere alegătorul şi partide deghizate în pro-europene care să vândă, apoi, interesul ţării", a afirmat Sandu.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Erdogan întrerupe orice contact cu Netanyahu: „Nu mai este o persoană cu care putem vorbi. Am renunțat la el”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că întrerupe orice contact cu premierul israelian Benjamin Netanyahu din cauza acţiunilor Israelului în Fâşia Gaza, potrivit AFP.

Peste 1.000 de cratere. Imaginile din satelit arată amploarea distrugerilor din Fâșia Gaza

O analiză realizată de publicația britanică The Guardian a imaginilor din satelit cu nordul Fâșiei Gaza în urma bombardamentelor intense a identificat peste 1.000 de cratere vizibile din spațiu pe o suprafață de aproximativ 10 kilometri pătrați.

Premieră „în istoria recentă”. Rusia desfășoară exerciții militare navale cu Myanmar

Rusia a anunţat că va desfăşura exerciţii militare navale cu Myanmarul, o premieră în „istoria recentă" a celor două ţări, anunţ făcut în cadrul unei vizite a şefului marinei ruse care a început vineri în această ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.