Mai multe state UE solicită Ungariei să modifice legile care afectează drepturile LGBTQ+

62433392
Shutterstock

Șaptesprezece țări din Uniunea Europeană au acuzat marți Ungaria că încalcă valorile fundamentale ale UE prin adoptarea unor legi care vizează persoanele LGBTQ+.

Parlamentul Ungariei a adoptat în martie o legislație care creează o bază legală pentru interzicerea marșurilor Pride și permite poliției să utilizeze camere de recunoaștere facială pentru a identifica persoanele care participă.

De asemenea, Parlamentul a aprobat în aprilie modificări constituționale care stipulează că Ungaria recunoaște doar două sexe, masculin și feminin, scrie Reuters.

„Suntem extrem de alarmați de aceste evoluții care contravin valorilor fundamentale ale demnității umane, libertății, egalității și respectului pentru drepturile omului”, au afirmat guvernele celor 17 țări într-o declarație comună.

Acestea au solicitat Ungariei să revizuiască măsurile și au cerut Comisiei Europene să își folosească pe deplin competențele în cazul în care Budapesta nu face acest lucru. Comisia poate lua măsuri legale împotriva statelor membre în cazul în care consideră că acestea încalcă legislația UE.

Țările care acuză Ungaria

Declarația a fost suținută de 17 state membre, iar România nu se regăsește printre ele. Este vorba de Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia, Spania și Suedia.

Declarația a fost făcută înaintea unei audieri care va avea loc marți în cadrul unui proces de lungă durată în care miniștrii UE examinează îngrijorările legate de faptul că Ungaria riscă să încalce valorile fundamentale ale UE.

În teorie, acest proces ar putea duce la retragerea dreptului de vot al Ungariei cu privire la deciziile UE. Dar diplomații spun că nu există suficient sprijin în rândul celor 27 de state membre ale UE pentru a lua această măsură.

Activiștii spun că măsurile reprezintă o interdicție de facto.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că organizatorii Pride „nici nu ar trebui să se deranjeze” în acest an, în timp ce șeful său de cabinet, Gergely Gulyas, a declarat că Ungaria „nu trebuie să tolereze marșul Pride prin centrul Budapestei”.

Orban, care se află la putere din 2010, s-a confruntat în mod repetat cu UE și cu țările membre ale acesteia pe tema standardelor democratice, a drepturilor minorităților și a politicii externe.

Criticii l-au acuzat pe Orban de subminarea statului de drept, ceea ce guvernul ungar neagă. Partidul său de guvernământ, Fidesz, a declarat că marșul Pride ar putea fi considerat dăunător pentru copii și că protecția acestora ar prevala asupra dreptului la întrunire.

Comisarul european Michael McGrath, care supraveghează problemele legate de democrație, justiție și statul de drept, a declarat marți că există îngrijorări serioase cu privire la situația din Ungaria.

„Libertatea de întrunire este un drept fundamental”, a declarat el reporterilor.

„Nu este o amenințare la adresa copiilor. Nu este o amenințare pentru nimeni și trebuie să fie protejat și susținut în orice moment și, prin urmare, Comisia examinează toate opțiunile sale”, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62531360
Putin, mesaj amenințător pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde să lovească în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.

62547302
Donald Trump, mesaj amenințător pentru Vladimir Putin după ultimele atacuri asupra Ucrainei: „Se joacă cu focul”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că omologul său rus Vladimir Putin "se joacă cu focul", informează agenţiile de presă Reuters şi AFP.

62479071
Fondatorul Telegram face noi acuzații la adresa Franței. „Mi-a cerut să interzic vocile conservatoare din România”

Împiedicat de justiţia franceză să se deplaseze la un forum la Oslo, în Norvegia, fondatorul Telegram, Pavel Durov, şi-a reluat criticile la adresa Franţei.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.