Ministerul Apărării din Kuweit a anunțat luni că „mai multe aeronave militare ale Statelor Unite s-au prăbușit” luni și că „toți membrii echipajului au supraviețuit”, scrie CNN.
Declarația vine după ce videoclipurile geolocalizate de CNN au arătat un avion de vânătoare prăbușindu-se în Kuweit și un pilot sărind cu parașuta la sol.
”Autoritățile relevante au inițiat imediat operațiuni de căutare și salvare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Kuweit, colonelul Said Al-Atwan.
Ulterior, BBC a aflat că avioanele de război americane s-au prăbușit în urma unui caz clasic de ”friendly fire” (”foc prietenos”). Sursa citată nu oferă detalii despre cine a tras ”focul prietenos”.
La scurt timp însă, s-a aflat că cele trei avioane de luptă americane care s-au prăbuşit în Kuweit au fost doborâte chiar de către acest stat din Golf în timp ce Iranul ataca regiunea, după cum a transmis Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), conform AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
"În timpul unei confruntări intense, care a inclus atacuri ale avioanelor iraniene şi atacuri cu rachete balistice şi drone", aeronavele "au fost doborâte din greşeală de apărarea aeriană kuweitiană", a precizat CENTCOM într-un comunicat, adăugând că toţi cei şase membri ai echipajului s-au catapultat şi sunt în siguranţă.
"Kuweitul a recunoscut incidentul şi suntem recunoscători pentru eforturile forţelor sale de apărare şi pentru sprijinul lor în operaţiunea în desfăşurare" împotriva Iranului, a adăugat acesta.
Imaginile video au arătat un avion de război american căzând din cer deasupra Kuweitului luni dimineaţă, în timp ce o persoană a putut fi văzută paraşutându-se. Locul a fost verificat de Reuters ca fiind în zona Al Jahra din Kuweit.
”Comandamentul Central al SUA a declarat că trei dintre avioanele sale F-15, care zburau în sprijinul Operațiunii Epic Fury - operațiunea americană împotriva Iranului - s-au prăbușit deasupra Kuweitului din cauza unui aparent incident de ”foc prietenos”, scrie BBC.
Toți cei șase membri ai echipajului s-au catapultat în siguranță și au fost recuperați, se arată în comunicat.
„Echipajele au fost evacuate de la locurile prăbușirii și au fost transferate la spital pentru a le evalua starea și a li se acorda îngrijirile medicale necesare”, a spus el, adăugând că militarii americani se află într-o stare „stabilă”.
Al-Atwan a precizat că autoritățile din Kuweit sunt în „coordonare directă” cu Washingtonul.
Informația despre avioanele americane de luptă prăbușite a venit aproape concomitent cu imagini care arată Ambasada SUA din Kuweit în flăcări.
Flăcări şi fum se ridicau luni din complexul Ambasadei Statelor Unite în Kuweit, în urma unui atac iranian în această ţară mică din Orientul Mijlociu, relatează The Associated Press, conform News.
AP difuzează o înregistrare video în care din ambasadă iese fum şi în care se aude o alarmă.
Washingtonul le-a cerut anterior americanilor să se adăpostească şi să rămână înăuntru. ”Nu veniţi la ambasadă”, se arăta în mesaj, fără alte detalii.
Misiunea americană în Kuweit, la fel ca alte ambasade americane în Orientul Mijlociu, este un complex vast şi fortificat, în care se află mai multe clădiri şi facilităţi de recreere.
Reprezentanța diplomatică se află în apropierea altor ambsade şi zone rezidenţiale la sud de centrul capitalei, Kuweit. Palatul Bayan, reşedinţa emirului se află în apropiere.
În decembrie 1983, un camion cu explozivi a avariat puternic o parte a sediul Ambasadei Statelor Unite în Kuweit, după ce a spart o poartă şi a fost detonat.
Acest atentat cu camion-capcană a făcut parte dintr-o serie de atacuri şi a fost atribuit unor grupări armate susţinute de Iran.