Mădălina Ghenea a fost hărțuită ani de zile de o româncă, pe internet. „Persecuția, invazia, frica permanentă”

×
Publicitate

Procurorii italieni cer 2 ani de închisoare pentru o româncă acuzată că a hărțuit-o ani de zile pe actrița Mădălina Ghenea.

Femeia i-ar fi trimis în mediul online zeci de mesaje de amenințare, însoțite de imagini cu impact emoțional, care au îngrozit-o pe Mădălina Ghenea și au determinat-o chiar să nu mai iasă din casă o vreme. Procesul, în care actrița s-a constituit parte civilă și cere despăgubiri de 5 milioane de euro, a ajuns la final astăzi, iar sentința este așteptată în primele zile din februarie.

În fața instanței, cu lacrimi în ochi, Mădălina Ghenea a povestit că hărțuirea a început după ce a acceptat o cerere de prietenie venită pe contul ei de Instagram. A primit apoi mesaje de amenințare, poze cu conținut șocant, comentarii agresive și defăimătoare, care au afectat-o emoțional și au făcut-o să se izoleze, fiindu-i frică să mai iasă din locuință.

Ce a mărturisit actrița

Mădălina Ghenea: „Timp de zece ani am trăit ceva ce nimeni nu ar trebui să trăiască. Persecuția, invazia, frica permanentă. Cel mai greu nu a fost să rezist, ci să denunț. Pentru că a denunța înseamnă a te expune. Înseamnă a fi judecată.”

Multe dintre mesajele de hărțuire primite de Mădălina Ghenea aveau legătură cu apariția romancei în filmul Youth, în regia lui Paulo Sorrentino.

Abia după ce Mădălina Ghenea a depus plângere pentru hărțuire și după mai multe investigații, modelul a aflat că în spatele amenințărilor se afla o femeie - o româncă de 45 de ani care locuiește în Italia.

Procesul penal a început în decembrie 2024 și s-a desfășurat la Secția a V-a Penală a Tribunalului din Milano. Românca acuzată de hărțuire a negat acuzațiile, iar avocatul ei a susținut că cineva i-ar fi furat identitatea clientei sale și ar fi trimis mesajele de pe conturi false.

Silvia Dumitrache, reprezentant ONG pentru femei din Italia: „Procesul din Milano este considerat semnificativ pentru victimele stalking-ului din întreaga Italie. În sala de judecată s-au prezentat imagini și declarații despre cât de puternic a afectat hărțuirea viața personală și profesională a Mădălinei Ghenea, dar sunt relatate ca parte dintr-un fenomen mai larg al hărțuirii online.”

Mădălina Ghenea spune că lupta ei în instanță nu este personală, ci este dusă pentru toate victimele hărțuirii prin intermediul rețelelor sociale. Mai precizează și faptul că, dacă va obține despăgubirile cerute, suma va fi donată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Râurile și cascadele din România au înghețat. Cea mai geroasă noapte a anului a continuat să facă victime

E frig de crapă pietre în România, îngheață râurile și cascadele. După cea mai geroasă noapte din această iarnă, zorii au venit ca un frison, cu minus 21 de grade Celsius la Întorsura Buzăului și minus 14 în Capitală.

Explozie urmată de incendiu într-un bloc de locuinţe din Zalău. A fost activat Planul Roşu

O explozie provocată de o butelie a declanşat un incendiu, marţi după-amiaza, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din Zalău, fiind rănită o persoană, iar alte nouă au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.