Lukașenko spune că lumea ar fi trebuit să urmeze modelul belarus de abordare a pandemiei: ”Toţi au început să râdă de mine”

62121660
Getty

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a spus că lumea ar fi trebuit să urmeze exemplul său de abordare a pandemiei, adăugând că atunci când el a avertizat asupra crizei economice ”toți au început să râdă de mine.”

 

Lukașenko a anunțat joi că deocamdată nu va închide frontierele ţării sale, cum au făcut alte state pentru a încetini pandemia de COVID-19.

”Am stabilit la această oră trei coridoare pentru circulaţia persoanelor şi mărfurilor. Nu avem intenţia să închidem (frontierele). Deocamdată nu există o astfel de necesitate”, a spus liderul belarus în timpul unei întâlniri cu conducerea guvernului.

Lukaşenko a explicat că autorităţile controlează deplasările persoanelor şi mărfurilor, o treabă ”complicată şi costisitoare”, însă ţara a ales această cale.

 

”Când eu am avertizat despre toate acestea în urmă cu o lună şi jumătate...”

 

Liderul belarus a spus că în numai patru luni lumea s-a schimbat în totalitate şi a adăugat că ”aliaţi care şi-au menţinut vreme de decenii deschise frontierele şi au construit bune relaţii au restabilit frontierele şi şi-au distrus relaţiile”.

El s-a referit în special la închiderea frontierelor de către Rusia şi la impactul negativ pe care acest lucru l-a avut asupra economiei belaruse.

”La sfârşitul anului trecut şi la începutul acestui an a început pandemia petrolieră. Rusia a renunţat să livreze petrol în cantităţile necesare, ceea ce a constituit o lovitură grea pentru economia noastră”, a mai declarat preşedintele belarus.

Alt factor care a avut un impact negativ asupra economiei belaruse a fost, potrivit lui Lukaşenko, ”psihoza” generată de pandemia COVID-19.

El şi-a exprimat convingerea că a sosit timpul să se dea dreptate autorităţilor belaruse pentru modul în care ele au combătut pandemia.

”Astăzi toţi vorbesc despre economie, despre cum vom trăi, despre faptul că 350 de milioane de oameni vor muri de foame, dar când eu am avertizat despre toate acestea în urmă cu o lună şi jumătate toţi au început să râdă de mine”, a spus Lukaşenko.

 

De la ”tractorul îi va vindeca pe toți”, la ”beți multă vodcă”

 

Președintele belarus a devenit cunoscut în contextul pandemiei pentru sfaturile sale controversate cu privire la combarea coronavirusului.

Acum o lună, Lukașenko le cerea concetățenilor săi să nu intre în panică și să continue să muncească.

”Tractorul îi va vindeca pe toţi! Pământul vindecă pe toată lumea!”, a explicat el.

Ulterior, Lukașenko a venit cu alte recomandări inedite de combatere a pandemiei.

„Coronavirusul e o psihoză, la fel cum decizia ţărilor de a a închide frontierele este o mare prostie. Vă recomand să faceţi o saună, să beţi multă vodcă şi să munciţi din greu, în acest mod o să ucideţi virusul din organism”, a spus președintele.

În pofida recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a adopta măsuri la nivel naţional, autorităţile belaruse au optat pentru acţiuni restrictive cu caracter parţial şi au pus accentul pe menţinerea activităţii economice.

Potrivit celui mai recent bilanţ, în Belarus se înregistrează 7.300 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi 58 de decese cauzate de COVID-19.

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Un jurnalist chinez, dat dispărut după izbucnirea pandemiei, a fost găsit. Ce a dezvăluit

Un jurnalist chinez care a dispărut timp de două luni după ce a vorbit despre situația cauzată de noul virus a reapărut, susținând că a fost reținut de poliție și forțat să intre în carantină.

Cea mai mare aeronavă din lume a adus echipamente medicale în Ucraina din China. GALERIE FOTO

Cel mai mare avion de transport din lume a adus joi peste 10 tone de material medical în Ucraina din China.

Imagini greu de privit. Rudele celor grav bolnavi din cauza Covid-19 își iau rămas bun

Imagini impresionante de la Spitalul Ichilov din Israel. Această unitate medicală este prima din lume care permite rudelor celor bolnavi de Covid-19, aflați în stare gravă, să-i viziteze.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.