Lukaşenko doreşte mobilizarea elevilor pentru recolta de cartofi

62258728
Getty

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a lansat luni un apel la mobilizarea şcolarilor pentru recolta de cartofi din această fostă republică sovietică, afirmând că va fi un „bun antrenament fizic” pentru ei şi o „mulţumire” pentru părinţii lor.

Principal aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko, fost director al unei ferme de stat sovietice care, din 1994, conduce ţara cu o mână de fier, este cunoscut pentru derapajele sale verbale şi propunerile radicale.

El s-a arătat indignat luni, în cursul unei şedinţe de guvern, că este interzisă în şcolile din Belarus „mobilizarea elevilor pentru recoltarea de mere sau cartofi”, descriind această stare de fapt drept o „sălbăticie”.

„Cu ce exemplu ne vom creşte atunci şcolarii, copiii?”, a întrebat el, referindu-se la această practică care exista pe vremea URSS.

„Se spune că este exploatare. Dar ce exploatare poate fi dacă este vorba despre o persoană merge la muncă timp de cinci sau şase ore? Va fi o mulţumire pentru părinţi şi un bun antrenament fizic pentru copii”, a continuat şeful statului, apreciind că aceasta că va „uni oamenii”.

În 2020, Aleksandr Lukaşenko a recomandat sauna, un pahar de vodcă pe zi şi munca la câmp, pe tractor, ca remedii eficiente împotriva coronavirusului.

Aliat al Moscovei şi învecinat cu Ucraina, Belarusul nu participă direct la ofensiva rusă, dar în februarie şi-a pus teritoriul la dispoziţia forţelor ruse, care l-au folosit ca bază pentru atacul lor iniţial împotriva Kievului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62290695
Ungaria adoptă primele măsuri anticorupţie pentru a beneficia de miliarde de euro din fondurile Uniunii Europene

Parlamentul Ungariei a adoptat, luni, primele măsuri anticorupţie menite să atenueze temerile Comisiei Europene, care blochează fonduri de miliarde de euro în aşteptarea reformelor privind statul de drept.

62292686
Jurnalista Marina Ovsyannikova, plasată de Rusia pe „lista persoanelor urmărite”

Rusia a plasat-o pe o lista persoanelor urmărite pe Marina Ovsyannikova, jurnalista care a lucrat pentru televiziunea de stat și care a întrerupt o emisiune de știri pentru a protesta împotriva războiului din Ucraina.  

62292631
Peste 1,5 milioane de uniforme militare rusești au dispărut. Cum arată echipamentul unui soldat rus | GALERIE FOTO

Mobilizarea Rusiei este complicată de lipsa de echipamente, raportează generalul locotenent și deputatul Dumei de Stat, Andrei Gurulev.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.