Lukaşenko acuză Washingtonul că vrea să îi monteze pe ruşi împotriva chinezilor. „Trebuie să împiedice acest lucru"

62293504
Getty

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a acuzat vineri Washingtonul că vrea să întoarcă Moscova împotriva Chinei, partenerul Minskului şi aliatul cheie al Rusiei.

Preşedintele a făcut acuzațiile în contextul unei apropieri accelerate între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, transmite AFP.

"Mi se pare că acum vor încerca să îi monteze pe ruşi împotriva chinezilor. Ruşii trebuie să împiedice acest lucru", a declarat Lukaşenko, potrivit unui comunicat de presă publicat de preşedinţie, în care liderul de la Minsk mai estimează că încetarea conflictului din Ucraina ar putea avea repercusiuni atât pozitive, cât şi negative pentru Belarus, în special de natură economică.

"Nu ştim ce vor Statele Unite (...) Nu ştim ce le vor cere ruşilor pentru a pune capăt războiului" din Ucraina, a continuat el.

De la conversaţia telefonică dintre Donald Trump şi Vladimir Putin din 12 februarie, Moscova şi Washingtonul au spus că vor să repornească relaţia bilaterală pe baze noi, iar preşedintele Trump a schimbat complet poziţia americană cu privire la războiul din Ucraina şi a preluat retorica Kremlinului referitorare la responsabilitatea Kievului în declanşarea conflictului.

Reuters aminteşte că Ucraina a fost invadată de Rusia pe 24 februarie 2022, Kremlinul pretinzând că se protejează împotriva ameninţării NATO şi împiedică astfel extinderea Alianţei Nord-Atlantice.

În viziunea preşedintelui Lukaşenko, un posibil acord Trump-Putin pe o gamă largă de subiecte, inclusiv ridicarea sancţiunilor americane şi reluarea cooperării economice dintre SUA şi Rusia, ar putea afecta companiile din Belarus. "Dacă toate aceste companii străine, mai întâi americane, apoi europene, se întorc (în Rusia), nu va fi uşor să concurăm", a avertizat el. De aceea, în opinia liderului belarus, un acord ruso-american ar fi "benefic pentru noi pe alocuri, dar în altele, nu".

Belarus este afectat de sancţiuni occidentale dure pentru înăbuşirea în 2020 a unei mişcări de protest fără precedent împotriva preşedintelui Lukaşenko, aflat la putere fără întrerupere din 1994, precum şi pentru sprijinul logistic acordat de Minsk invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko este un aliat apropiat al liderului de la Kremlin, pe care l-a descris recent drept "fratele mai mare". 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62521677
Kremlinul afirmă că nu există încă detalii concrete despre o posibilă întâlnire între Trump și Putin

Kremlinul a declarat vineri că există o înţelegere reciprocă cu privire la necesitatea unei întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin, dar că detaliile unei astfel de întâlniri nu au fost încă stabilite.

62486212
Motivul pentru care Trump a pornit atacurile fără precedent la adresa lui Zelenski. „Trump este evident foarte frustrat”

În ciuda disputei publice dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, Statele Unite și Ucraina ar fi la un pas să încheie acordul de exploatare comună a resurselor strategice ucrainene, potrivit unor surse americane.

62326178
UNICEF avertizează: Unu din cinci copii din Ucraina a pierdut o rudă sau un prieten în conflictul armat

UNICEF face publice date care arată că războiul din Ucraina are un impact „devastator” asupra copiilor.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.