Belarus ar putea să primească de la Rusia noul sistem de rachete Oreşnik, considerat ”invincibil” de către ruși

62500328
Pro TV

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko au semnat vineri la Minsk un tratat privind garanţiile reciproce de securitate, care prevede între altele utilizarea armelor nucleare în faţa unei ameninţări externe. 

În acelaşi timp, Putin a declarat vineri că Rusia ar putea desfăşura noul său sistem de rachete hipersonice cu rază intermediară Oreşnik pe teritoriul belarus în a doua jumătate a anului viitor.

Cei doi lideri, aliaţi apropiaţi, s-au întâlnit în capitala belarusă Minsk pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a creării Uniunii statale Rusia-Belarus.

Documentul stabileşte obligaţiile ambelor ţări în ceea ce priveşte apărarea suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale şi ordinii constituţionale, precum şi asigurarea inviolabilităţii teritoriului şi frontierelor Uniunii statale Rusia-Belarus, potrivit agenţiei de presă TASS.

Putin a declarat că tratatul semnat "va face posibilă protejarea eficientă a securităţii Rusiei şi Belarusului, creând astfel condiţii pentru continuarea dezvoltării paşnice şi durabile a celor două state".

Liderul rus a aprobat luna trecută modificări în strategia de apărare a Rusiei prin care a coborât pragul de atac nuclear, astfel încăt orice atac aerian masiv cu arme convenţionale asupra Rusiei ar putea declanşa un răspuns nuclear din partea Moscovei, şi a extins umbrela nucleară rusă asupra Belarus, un aliat-cheie.

Armele nucleare au fost retrase din Belarus după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, dar Putin a anunţat anul trecut că Rusia instalează rachete nucleare tactice pe teritoriul belarus ca element de descurajare a Occidentului.

Lukaşenko, aflat la putere în Belarus din 1994, a declarat în octombrie că orice utilizare a armelor nucleare ruseşti desfăşurate acum în Belarus va necesita acordul său personal.

Moscova şi Minsk desfăşoară periodic exerciţii militare comune, iar un bloc militar condus de Rusia din care fac parte ţări din CSI - Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) - urmează să organizeze exerciţii în Belarus în septembrie anul viitor.

Referitor la instalarea sistemului de rachete Oreşnik în Belarus, Putin a spus că răspunde astfel unei solicitări din partea omologului său belarus Aleksandr Lukaşenko.

"În ceea ce priveşte posibilitatea desfăşurării unor arme, sincer vorbind, formidabile precum Oreşnik, pe teritoriul Belarusului: din moment ce am semnat astăzi un acord privind garanţiile de securitate prin utilizarea tuturor forţelor şi mijloacelor disponibile, consider că desfăşurarea unor sisteme precum Oreşnik pe teritoriul Republicii Belarus este fezabilă", a spus Putin.

"Cred că acest lucru va deveni posibil în a doua jumătate a anului viitor, pe măsură ce va începe producţia de serie a acestor sisteme în Rusia şi vor intra în serviciul forţelor strategice ruse", a adăugat el în comentarii televizate.

Rusia a lansat o rachetă experimentală Oreşnik asupra unui obiectiv militar din oraşul ucrainean Dnipro (centrul ţării) luna trecută, în ceea ce Putin a descris ca fiind un prim test al acestei arme în condiţii de luptă.

El a lăudat noua rachetă, despre care a spus că este imposibil de interceptat şi că are o putere distructivă comparabilă cu cea a unei arme nucleare, chiar şi atunci când este echipată cu un focos convenţional.

Unii experţi occidentali sunt sceptici cu privire la afirmaţiile lui Putin referitoare la această rachetă, despre care spun că se bazează pe un sistem pe care Rusia l-a testat la un moment dat ca armă intercontinentală, înainte de a-i îngheţa dezvoltarea, iar unii comentatori ruşi independenţi au afirmat chiar că întreaga "operaţiune cu Oreşnik" nu a fost decât o "operaţiune de propagandă, atent regizată". O serie de experţi militari au spus că Oreşnik seamănă foarte mult cu vechea rachetă balistică rusă RS-Rubej.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62503486
Rebelii îşi continuă ofensiva-fulger în Siria. Obiectivul anunțat de Abu Mohammed al-Joulani, șeful islamiștilor

Ofensiva fulgerătoare a rebelilor din Siria conduşi de islamişti extremişti are drept scop răsturnarea regimului preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat şeful lor într-un interviu difuzat vineri de canalul american CNN, citat de Agerpres.

62503483
Panică în estul Statelor Unite, după apariția unor drone suspecte. Oamenii sunt terifiați: „Mă gândesc la terorism”

Oamenii din mai multe orășele din estul Statelor Unite sunt în alertă, din cauza unor drone neidentificate, observate în ultimele săptămâni deasupra unor obiective de infrastructură din regiune.

62327843
Un fost primar din Turcia a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru prăbuşirea unui bloc la cutremurul din 2023

Un fost primar şi promotor imobiliar a fost condamnat la 16 ani şi trei luni de închisoare în Turcia pentru prăbuşirea unui imobil în timpul seismului devastator din februarie 2023, au relatat media turce, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.