Londra: Rusia a lansat rachete asupra unei nave civile de marfă în Marea Neagră, în august

62385546
Shutterstock

Guvernul britanic a dezvăluit luni că Rusia a lansat pe 24 august mai multe rachete asupra unei nave civile de marfă în Marea Neagră, care au fost interceptate cu succes de forţele ucrainene.

Informaţii ale serviciilor, declasificate de Marea Britanie, sugerează că atacul, care a utilizat, între altele, două rachete de croazieră Kalibr, a vizat o navă comercială sub pavilion liberian, scrie Agerpres.

Acest act "arată cât de disperat este (preşedintele rus, Vladimir) Putin", a declarat, în Parlament, premierul britanic Rishi Sunak, subliniind că Regatul Unit îşi foloseşte "capacităţile de informaţii, supraveghere şi recunoaştere pentru a monitoriza activitatea Rusiei în Marea Neagră".

Londra va continua "să atragă atenţia dacă vom vedea că se pregătesc alte atacuri împotriva navelor sau infrastructurilor civile şi să atribuie atacuri dacă acestea au loc", a adăugat Sunak.

"Graţie apărării aeriene ucrainene, atacul asupra navei civile a eşuat. Niciuna dintre rachetele Kalibr nu şi-a atins ţinta", a precizat Ministerul de Externe într-un comunicat.

Londra subliniază că Rusia a hărţuit "sistematic" infrastructura civilă şi portuară din Ucraina şi estimează că aceste atacuri au distrus 280.000 de tone de cereale.

"Aceasta este o demonstraţie clară a încercărilor continue ale Rusiei de a sufoca economia Ucrainei şi a dispreţului preşedintelui Putin faţă de vieţile civililor şi faţă de interesele ţărilor din Africa, Asia şi Orientul Mijlociu", a adăugat Ministerul de Externe britanic.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62385542
Inundații apocaliptice în Libia. Mii de oameni luați de pe străzi și târâți în mare de apele care dărâmă blocuri VIDEO
Mii de oameni au murit sau au fost dați dispăruți, după ce au fost luați de ape de pe străzi și târâți în mare, spun autoritățile din orașul libian Derna. Localitatea a pierdut legăturile cu restul lumii, în timp ce apele distrug blocuri întregi.  
62385534
Doliu în lumea științei. A murit Ian Wilmut, cercetătorul britanic care a clonat oaia Dolly
Omul de ştiinţă britanic Ian Wilmut, ale cărui cercetări au fost esenţiale pentru crearea primului animal clonat, oaia Dolly, a murit la vârsta de 79 de ani, relatează Reuters, citat de News.ro.
62385528
Ruși nimiciți în Donețk după ce și-au dezvăluit poziția trăgând într-un steag ucrainean purtat de baloane VIDEO
Mai mulți soldați ruși au fost uciși în Donețk după ce și-au dezvăluit pozițiile trăgând într-un steag ucrainean care zbura deasupra lor purtat de baloane.