Prima vizita oficiala in strainatate a noului presedinte al Chinei, Xi Jinping, este in Rusia

60551539

Noul presedinte chinez, Xi Jinping, efectueaza prima sa vizita de stat in strainatate in Rusia, in perioada 22-24 martie, in cursul careia se va intalni cu omologul sau rus Vladimir Putin

Cei doi lideri vor aborda cooperarea bilaterala "indeosebi in domeniul economic", dar si situatia "din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, inclusiv criza din Siria", a precizat presedintia rusa intr-un comunicat.

N. Red: Initial, Associated Press a anuntat ca sosirea lui Xi Jinping la Moscova va fi transmisa LIVE. Ulterior, exact in momentul aterizarii avionului presedintelui Chinei, AP a precizat ca nu a mai primit semnalul video pentru LIVE, care fusese promis, iar transmisia nu mai poate fi realizata.

Rusia si China, membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU, au blocat toate proiectele de rezolutie privind sanctionarea regimului presedintelui Bashar al-Assad in Siria.

In cursul intalnirii de la Moscova, cele doua parti vor discuta, de asemenea, despre o "aprofundare a coordonarii actiunilor lor" in cadrul ONU si altor instante, ca G20 si summitul tarilor emergente (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud), potrivit Kremlinului.

Vladimir Putin
Vizita in Rusia a presedintelui chinez are loc inaintea summitului tarilor emergente de la 27 martie, la Durban, in Africa de Sud.

O serie de acorduri urmeaza sa fie semnate cu ocazia vizitei, in domeniul energetic, industriei si investitiilor, se mai precizeaza in comunicat.

Rusia si China si-au stabilit ca obiectiv o crestere a comertului bilateral la nivelul de 100 de miliarde de dolari in 2015 si de 200 de miliarde de dolari in 2020.

Noul presedinte Xi Jinping doreste "o mare renastere" a Chinei

Noul presedinte chinez Xi Jinping a indemnat recent la "o mare renastere a natiunii chineze" si la o ameliorare a capacitatii armatei de a "castiga lupte", in primul sau discurs solemn in calitate de sef al statului, relateaza AFP.

Cea mai populata tara din lume este condusa de-acum de o echipa improspatata, cu un mandat de zece ani. China va "continua sa lupte pentru cauza socialismului si pentru a realiza visul unei mari renasteri a natiunii chineze", a declarat liderul celei de a doua puteri mondiale in fata membrilor Adunarii Nationale Populare (ANP).

Xi Jinping
"Toti militarii si ofiterii din cadrul Armatei Populare si politiei militare chineze trebuie, indrumati de Partid, sa fie capabili sa castige lupte si sa aiba ca obiectiv o armata puternica si disciplinata", a mai spus numarul unu in ierarhia Partidul Comunist Chinez (PCC), partid unic.

In contextul in care relatiile intre Beijing si Tokyo sunt tensionate din cauza unei dispute privind suveranitatea asupra unui arhipelag din Marea Chinei de Est, este ncesar ca armata chineza sa isi "amelioreze capacitatile de a isi indeplini misiunile si de a apara cu hotarare suveranitatea si securitatea nationala", a subliniat Xi Jinping.

Noul premier al Chinei, Li Keqiang, a reafirmat orientarile predecesorului sau, Wen Jiabao, prezentandu-si totodata optiunile liberale. "Ceea ce poate face piata trebuie lasat pietei. Ceea ce societatea poate face bine, trebuie lasat societatii", iar Guvernul sa se "ocupe de ceea ce ii revine", a spus el.

Noul premier a anuntat ca pana la sfarsitul lui 2013 va avea loc reformarea contestatului sistem de "reeducare prin munca", care le permite politistilor sa incarcereze o persoana pana la patru ani, fara proces.

"Departamentele vizate se activeaza pentru a elabora un proiect de reforma, care ar putea sa fie anuntata pana la sfarsitul anului", a spus Li Keqiang, fara sa ofere alte detalii, raspunzand intrebarii unei jurnaliste chineze.

Xi Jinping
Li Keqiang s-a angajat sa efectueze o redistribuire mai echitabila a beneficiilor cresterii economice si sa lupte "neobosit" impotriva coruptiei, un flagel la nivel national in cadrul partidului unic si administratiei.

El a promis sa reduca birocratia imensa si nivelul cheltuielilor statului. "Se va inregistra o scadere, ci nu o crestere, a numarului de persoane platite de Guvern", a spus el. "Se va inregistra o scadere, ci nu o crestere, a sumelor cheltuite pentru cazarea oficialilor, deplasarile lor in strainatate si achizitionarea de vehicule de serviciu", a continuat premierul.

Pe de alta parte, Washingtonul profereaza "acuzatii nefondate" impotriva Beijingului, in urma unor atacuri informatice recente vizand Statele Unite, a mai spus Li Keqiang. "China este ea insasi o victima majora a unor atacuri informatice. China nu sustine atacurile informatice. in fapt, ne opunem unor asemenea actiuni", a dat el asigurari. "Este necesar sa ne abtinem de la acuzatii reciproce nefondate", a subliniat premierul.

Presedintele american Barack Obama a avertizat autoritatile chineze in mod direct, in privinta multiplicarii unor atacuri informatice vizand Statele Unite, promitand schimburi de replici dure cu Beijingul.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61291571
Papa Francisc si Benedict al XVI-lea vor avea o intalnire istorica sambata

Papa Francisc se va intalni sambata cu predecesorul sau Benedict al XVI-lea, retras la Castelul Gandolfo in urma demisiei, ocazie cu care vor aborda numeroase provocari venite la adresa Bisericii Catolice.

61291478
Discursul lui Obama despre relatiile cu Palestina pentru care a fost huiduit de studentii din Israel

Colonizarea israeliana nu promoveaza pacea, iar palestinienii merita sa aibe propria lor tara. Este mesajul transmis de Barack Obama in timpul primei sale vizite in Israel de cand a fost reales presedinte.

61291564
Forumul Economic Mondial: Romania, pe harta tarilor neprietenoase fata de turisti. Cine e liderul

Forumul Economic Mondial a publicat in aceasta luna un raport, ce catalogheaza tarile lumii in functie de cat de primitoare sunt fata de turistii care le trec pragul, informeaza Washingtonpost.com.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.