Liderul sârbilor bosniaci pledează pentru crearea unei Serbii Mari. "Noi, sârbii, trebuie să proclamăm statul nostru”

62397282
StirilePROTV

Preşedintele entităţii sârbe din Bosnia, Milorad Dodik, a susţinut vineri ideea creării unei Serbii Mari în Balcani, într-o declaraţie acordată presei ruse înaintea unei noi vizite la Moscova.

"Noi, sârbii, trebuie să proclamăm statul nostru unit, integrat din Republica Srpska (din Bosnia), Serbia, Kosovo şi Muntenegru", a spus liderul sârbilor bosniaci în declaraţii retransmise de televiziunea publică sârbo-bosniacă RTRS, citată de agenţia EFE.

În opinia liderului naţionalist sârbo-bosniac, care va efectua o vizită la Moscova la începutul lunii noiembrie, schimbările trebuie făcute cât mai rapid pentru a profita de noua "structură a ordinii mondiale" în curs de formare şi în care "dominaţia occidentală va lua sfârşit".

Milorad Dodik mai crede că singura modalitate de menţinere a păcii în Bosnia-Herţegovina este o "separare paşnică" a Republicii Srpska, una din cele două entităţi autonome care formează statul bosniac, cealaltă fiind Federaţia croato-musulmană. Există de asemenea instituţii de putere centrale, iar Dodik încearcă să deconecteze entitatea sârbă de aceste instituţii şi se află astfel în conflict cu Înaltul reprezentant internaţional pentru Bosnia-Herţegovina, germanul Christian Schmidt.

"Nu poate exista dialog cu Occidentul. Pentru că doar îşi impune cerinţele care trebuie executate", a remarcat liderul naţionalist sârb, care a lăudat abordarea Rusiei. "Rusia promovează o politică de neingerinţă în afacerile altor ţări şi acceptă orice ţară, indiferent de mărimea sa, ca partener", a apreciat Milorad Dodik.

El consideră că Rusia "trebuie să-şi termine treaba în Ucraina" şi, în plus, să stabilească un control asupra "întregului spaţiu care poate fi periculos pentru Rusia".

Pe lângă temele politice, Dodik doreşte să discute în timpul vizitei sale la Moscova şi chestiuni economice, în special construcţia unui gazoduct pentru transportul gazului rusesc către capitala sârbo-bosniacă Banja Luka.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62331764
Trei persoane au murit în urma unui incident armat între migranţi în apropiere de graniţa dintre Serbia şi Ungaria

Trei persoane au murit vineri în urma unui incident armat între migranţi lângă oraşul Horgos, din nordul Serbiei, în apropiere de graniţa cu Ungaria, a informat televiziunea publică sârbă RTS, relatează AFP şi dpa.

 

62388349
Miracolul din Israel. Un bebeluș de 9 zile a supraviețuit atacului teroriștilor în adăpostul plin de fum | FOTO

Un bebeluş de 9 zile din Israel a supraviețuit miraculos atacului teroriștilor Hamas asupra kibuțului Nirim. Părinții lui au mărturisit clipele dramatice prin care au trecut pe 7 octombrie.

62397271
Armata israeliană susține că a efectuat „raiduri direcționate din mare” asupra pozițiilor Hamas | Video

Armata israeliană a declarat că a efectuat un „raid țintit dinspre mare” în sudul Gazei peste noapte, scrie Sky News. 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.